Capitolul 24. Inapoi

BELLA

Inainte sa pasesc pragul am vazut acei ochi rosii. Am simtit ceva aspru trecand pe langa mana mea si dintr-o data Jake era, ca in filmele de groaza, lupul din bucatarie.

- Stai! A ridicat Vamelya palma precum un politist de circulatie si botul lui Jake spumegand s-a oprit pe ea. Relaxeaza-te, acest vampir este sub dominatia mea, nu va face rau nimanui!

   Privind mai atenta, am observat ca vampirul acela statea cuminte pe canapea cu ceasca de cafea in fata. Ma privea, este adevarat, dar nu cu dorinta de a-mi bea sangele, ci ma privea absent, de parca mintea lui bantuia prin alte parti.

- Acum, Martin, spune-ne ce te-am rugat! A vorbit Vamelya rar ca unui copil mic plimbandu-se pana la frigider doar intr-un capodel rosu si cu papuci de casa cu puf. Parul il avea pus pe bigudiuri si fata complet demachiata. Semana cu bunicuta Scufitei Rosii.

- Ala bala portocala. Vine Bobby cu masina… a inceput vampirul sa recite dand din cap infuriat peste masura ca nu poate riposta.

- Ia-ti forma umana, Jake, a soptit Vamelya spre lupul ramas imobilizat. Dar de data aceasta Jake nu o asculta pentru ca nu era dominat de ea, era doar rugat. Continua sa maraie turbat.

- Ce se intampla aici? am vorbit socata de ceea ce se petrecea in sufrageria unei case de ciudati: o atmosfera enervant de normala intre niste anormali.

- Este un vampir nomad. L-am gasit in padure in noaptea trecuta, nu este asa? a cautat Vamelya aprobarea vampirului.

       Fusese un baietandru de optsprezece ani cand fusese transformat si prin urmare, era la fel de tanar si frumos acum.

- Jake, am imbratisat lupul, Vamelya il domina, nu imi va face rau.

        Dar Jacob m-a impins usor cu botul si a iesit pe usa deschisa, lasandu-ma singura… pentru ca fara el si intre un milion de oameni eram singura.

- Draga mea, acesta este cadoul meu pentru tine! a vorbit Vamelya tragandu-ma de mana ca sa mi-l arate pe vampir.

- Glumesti! am pufnit. Demult nu mai statusem in fata unui vampir. Uitasem cat sunt de frumosi. Pielea de sidef, ochii de sticla, perfectiune. Mi-am scuturat capul sa nu ma gandesc la ce mi-ar provoca o noapte insuportabila de vise frumoase. Pentru ca ceea ce Jacob nu stia, era ca nu doar cosmarul cu incendiul ma framanta noaptea, ci amintirea lui Edward. Cateodata erau simple gesturi care obisnuia sa mi le faca, o atingere, un suras, alteori o poezie pe care mi-o recita in timp ce se legana ca un zeu in balansoarul din vechea mea camera. Ma trezeam urland pentru ca imaginea lui era tot mai stearsa, vocea lui tot mai slaba, ochii lui tot mai gri… il uitam.

- Da! Cadoul tau! m-a intrerupt Vamelya ca sa imi explice. Vei incerca sa il domini, fara frica, fara inhibitii pentru ca eu sunt aici. Dezvolta-ti harul! Fa-l sa te asculte, Ambivalento!

      Aproape o ora l-am facut pe vampir sa imi execute poruncile. Si chiar functiona. Il priveam intens, de parca ii penetram mintea. Imi lasam trupul moale de parca plutea pe talpi si incercam sa imi aduc toata energia in ochi. Abia apoi, cand eram sigura ca pupilele mele le ineaca pe ale lui, dadeam glas poruncii si el o indeplinea intocmai. Fata lui se stergea de expresii si bratele parca i se legau de sfori care asculta de papusar.

         Vamelya chiar i-a dat frau liber si in secunda in care am simtit pericolul si faptul ca urma sa ma atace, l-am blocat violent, zdrobindu-l de perete! Il controlam!

        Terminasem de ceva vreme si priveam pe fereastra la lupul ce statea in sezut precum un caine. Ploaia ii netezea blana roscata si botul se ridica elegant pentru a prinde stropii reci. Nemiscat, parca ar fii pazit stanca pe care era asezat de apa cerului. Dar acela nu era un animal ale carei gesturi nu ti le poti explica. Acela era Jake. Si suferea. Savura umididatea in salbaticie pentru ca ii amintea de casa. Se lupta acum doar cu gandurile lui si nu se obisnuise nici pana acum cu asta.

        Dupa un timp s-a ridicat majestuos, ca o roca ce prindea viata, mi-a aruncat o privire scurta cu profilul si s-a restras in padure. Am indepartat draperia de tot ca sa vad incotro se indreapta, dar ochii mi-au zarit inelul de pe aratator. Era o povara nu un dar. Totul era doar o nenorocire care nu se mai termina.

- O, draga mea, m-a atins Vamelya pe umar facandu-ma sa tresar, se teme ca nu vei mai avea nevoie de el.

- Prostovanul! Mereu voi avea nevoie de el… ca sa ma trezesc dimineata, am suspinat aducandu-mi aminte in cate momente fusese acolo pentru mine. Chiar nu puteam intelege uneori cum de il pot iubi atat de mult si sa pretind ca nu ma intereseaza in celalalt sens.

- La urma urmei este baiat si ii place sa creada ca este important. Faptul ca tu ti-ai descoperit origini care te fac mai puternica decat el il complexeaza, iar pe mine ma uraste pentru ca am fost cea care ti-a revelat totul.

- Jake nu este un imatur ca sa gandeasca asa, am mormait cu ochii inca pe geam. Oare incotro fugea? Mi s-a strans inima gandindu-ma cum ar fii daca nu s-ar mai intoarce la mine.

- Bella, gandeste-te ca el a renuntat la tot pentru a te proteja pe tine. Tu acum ii iei acest rol. El nu mai are rostul pe care il avea.

- Dar nu asta ne leaga pe noi, m-am intors sa ii infrunt privirea femeii, dar cand am intalnit ochii ei calzi mi-am muiat tonul, inca am nevoie de protectia lui si asta nu inseamna ca trebuie sa incaseze un glont pentru mine.

- Viata de nomad l-a schimbat pe Jacob al tau, chiar daca te doare. Obisnuia sa traiasca in haita, sa impartaseasca inclusiv gandurile cu alti zece. Acum imparte totul doar cu tine si de aceea s-a agatat de tine. Crede ca ii datorezi destule si ca merita macar sa nu treci peste cuvantul lui.

- Nu vorbi asa! m-am indepartat de ea. Jacob nu este egoist. Nu a fost niciodata. Este totul pentru mine si eu pentru el!

- Exact! Si nu poate intelege ca tu ai acum un alt tel, unul care te indeparteaza de el. Nu iti poate cere sa renunti la ideea de a-ti gasi parintii, dar si-ar dori sa o faci. Tot ce vrea Jacob este sa continuati viata de pana acum. Voi doi si drumuri care se serpuiesc in fata voastra.

- Absurd! Nu il mai descrie asa… m-am inecat cu aer din cauza agitatiei, nu stii nimic despre el! Daca mai insinuezi asa ceva vreodata, te voi ruga sa ne parasesti!

       Vamelya a plecat capul fara sa mai scoata un sunet. Mi-am luat supararea cu mine si ne-am inchis in camera. Am stat mult timp in pat plangand. Oare Jacob inca era atat de infantil incat sa se joace cu deciziile mele fara sa ii pese ca sufar? Sa il stiu langa mine fusese singura alinare in acesti ani. Acum… era momentul sa ii dau drumul? Daca nu era de acord cu mine, eram eu in masura sa il conving? Nu meritam inca un sacrificiu din partea lui. Destul imi batusem joc de copilaria lui, de Billy si de intreaga haita acceptand sa il tarasc dupa mine departe de casa. Am zambit amar. Defapt, Jacob fusese cel care ma tarase dupa el. El facea planurile si eu doar executam. Fara el as fii fost pierduta. La naiba cu Vamelya si ideile ei! Trebuia sa vorbesc cu Jacob. Noi ne intelegeam cel mai bine. Noi. Eu si el. ATAT!

        Am asteptat noaptea, cand stiam ca va veni sa ma ia in brate pentru a-mi calma cosmarurile. Nu lipsea niciodata.

- Hei! i-am intins pizza pe pat si m-am rostogolit sa-l insotesc la masa.

- Nu ai cinat cu Vamelya? a raspuns ca un copil obraznic.

- Batranilor nu le place pizza, am chicotit stiind cat savura o rautate din partea mea la adresa ei avand in vedere ca nu o suporta.

- Nu mi-e foame, a dat un bobarnac cutiei.

- Mda, nici mie, am luat-o de pe pat si am azvarlit-o in cosul de gunoi.

- Nu este cazul sa ai remuscari, nu din cauza ta se intampla toate astea, a soptit Jake. Parea ca ii este greu sa recunoasca, desi ii era mai usor sa arunce vina asupra mea decat asupra sortii. Eu macar ii puteam raspunde la intrebari si eram aici pentru cand avea nevoie sa se descarce.

- Atunci, nu te mai purta asa cu mine! am ramas langa geam imbratisandu-ma. Nu ma privea. Uram cand nu ma privea!

- Nu ma pot abtine, Bella, ma simt mizerabil. Fugim de ani de zile de acel ceva pe care tu acum mergi sa il cauti. E stupid.

- Incearca sa te gandesti ca induram toate astea pentru a-i gasi pe ai mei. Sa-i am iarasi langa mine m-ar face sa simt ca am un rost pe lume. M-am saturat sa traiesc doar in trecuturile oamenilor. Vreau sa exist din nou! Sa fiu fiica cuiva, sa fiu… bleaga Bella Swan.

- Bleaga? a pufnit sarcastic. Mereu ai fost totul mai putin bleaga. Tu nu te vezi? Sincer, crezi ca eu as fii fost interesat de o bleaga?

- Jacob, acum sunt puternica! m-am simtit mandra de mine aducandu-mi aminte ce facusem cu vampirul in sufragerie si un val de adrenalina mi-a invadat iar venele.

- Si eu? Eu unde raman in povestea asta? mi-a infruntat ochii. Erau trufasi!

- Asta este problema pana la urma? Te simti eclipsat?

- Nu fii proasta! s-a ridicat si m-a prins de brate scuturandu-ma. Mi-e… Bella nu vreau sa te adun iarasi bucatica cu bucatica dupa ce iti vor fii spulberate sperantele.

- Mila? Asta vroiai sa zici? Pot sa imi dau seama ca ti-e mila de mine! automat umerii mi-au cazut. De ce nu poti fii alaturi de mine cand sunt fericita? De ce trebuie sa fii mereu doar umarul pe care plang? mi-am muscat buzele imediat.

        Jacob a ramas nemiscat. Il lovisem, dar ceva se schimbase in el. M-a aprobat doar pierdut cu ochii masurand podeaua, dupa care a intrat in baie.

         Zilele au trecut.

***

       Cand am vazut pancarta cu numele orasului am sarit cu palmele pe geamul masinii: “Forks”. Aici fusese leaganul primei si ultimei iubiri si odata cu revederea acestor locuri venea si frustrarea pe care o crezusem adormita. Cu toate schimbarile din viata mea, ma gandisem mai putin la Edward. Devenise un ecou pentru auzul meu si o umbra pentru ochii mei. Existase candva, dar umanitatea nu ma lasase sa il pastrez intact. Oraselul acesta ploios imi reprosa asta.

        Incepusem sa imi rod unghiile. Nu imi placea cum fiecare nuanta de verde tipica imi arunca in fata slabiciunea mea. Nu era corect! Nimeni nu stia ce tornada imi pustiise inima. Cat de tare iubisem vampirul care aproape ma omorase, pe atat de tare il uram pe cel care doar ma abandonase. Si spun “doar” pentru ca in conceptia unui om normal un abandon este mizilic in fata mortii. La mine insa, era invers. Preferam de o mie de ori nefiinta decat viata fara el. Cel putin, asa gandeam in zilele cand plecarea lui fara un ramas-bun ma devastase. Era absurd! De ce o facuse? Cu siguranta nu din frica! Doar ma iubise ca fantoma, de ce m-ar fii lasat atunci cand si-a dat seama ca sunt sticluta cu otrava a vampirilor?

        Atunci singura dorinta a mea fusese sa il caut, sa il rog sa imi explice, insa nu ii puteam face una ca asta lui Jake. El chiar sacrificase totul pentru a ma urma. Si cand ma gandesc ca abia il suportasem langa mine. Tanjam atat de tare dupa Edward si tot ce el era in stare sa ma faca sa simt! Insa Jake ramanea acolo, langa mine, legand noduri tot mai stranse ori de cate ori eu incercam sa ma rup de el. Ulterior ma simtisem groaznic pentru felul in care il tratasem si ma revansasem incercand sa il iubesc cu toata forta mea. Nu fusese greu. Sa il iubesti pe acel pui de lup este mai natural ca respiratul.

         Jacob inca stia ca Alice fusese vampirul care ma secase de viata si ma bagase in coma. Poate speranta ca intr-o zi il voi revedea pe Edward ma tinuse sa ii marturisesc adevarul acestui varcolac irascibil.

          Speram ca intr-o zi apele se vor calma si vom inceta sa traim de pe o zi pe alta doar din banii de facultate si ajutorul primit de la Billy din cand in cand. Uneori Jake isi mai oferea bicepsii fermierilor la muncile fizice pentru un ban extra, iar eu stateam cu copiii dupa-amiezile si mai gateam prajituri pentru aniversari.  Asta se intampla doar in locurile in care poposeam mai mult de doua saptamani pentru ca oamenilor le lua ceva timp sa prinda incredere in doi pusti singuratici care traiau cu ziua. Cand ma gandesc acum ca toata fuga noastra a fost in zadar deoarece nimeni nu ne-a urmarit vreodata… Vechea camioneta si harta Europei: aceasta fusesera familia noastra de-alungul a trei ani.

           Si unde fusese familia Cullen in povestea mea? Imi lasasera impresia ca sunt de acord cu mine in viata lor, chiar ca le-as fii draga, in schimb, plecasera atat de usor… Si el…o, Edward…cat de mult luase din mine! Se pierduse cu tot cu Bella, lasand in locul ei un spectru. Mai tarziu, acel spectru a inceput sa prinda din nou culoare si glas si a reinviat inconjurata de doua brate fierbinti care nu aveau sa se piarda niciodata!

         Chiar daca zilele si noptile imi erau incalzite de Jacob Black, undeva la linia subtire a amurgului, cand pe cer nu era nici luna nici soare,  pana si sa respir ustura, fara Edward Cullen.

          Mi-am sters brutal obrazul pentru ca o faceam din nou. Plangeam in surdina. Ochii negrii m-au scuturat imediat in oglinda retovizoare. Am clipit apasat si i-am evitat privirea continuand sa admir cioburile verzi ce compusesera odata vitraliul vietii mele. Jake a oftat. Am oftat si eu.

          Stateam pe bancheta din spate a unei Toyota crem, desi in masina eram doar eu si soferul. Jake si cu mine nu vorbisem prea mult de la episodul Vampir in Bucatarie. Abia imi raspundea la intrebari. Mi se adresa doar cand era neaparata nevoie. Mai toata ziua de cand ajunsesem in Seattle era plecat si eram ingrijorata ca nici nu manca. Venea seara tarziu, exact inainte sa adorm ca sa ma cuibareasca la pieptul sau, dar ma evita pe cat putea in timpul zilei. Sufeream din cauza situatiei. Il ranisem profund cu vorbele mele, la fel faceam si cu deciziile pe care le luam si care il excludeau, dar trebuia sa imi urmez menirea. Trebuia cu orice pret sa imi gasesc parintii!

           In ciuda departarii de Jake, Vamelya imi era tot mai draga cu fiecare zi. Ma rasfata matern ori de cate ori avea ocazia, ma invata tot ce stia ca sa ma imi dezvolt harul, iar atunci cand aveam nevoie sa ma descarc ma tinea in brate in timp ce plangeam fara sa scoata un sunet. Nu ii povesteam ei problemele mele cu Jake, erau prea intime si simteam ca il tradez daca as fii facut-o, insa imi permiteam sa ma las consolata atunci cand raceala dintre noi ma coplesea. Pregatisem impreuna intoarcerea in Washington. Facusem cazare la un motel din Seattle pentru trei camere si inchiriasem o alta masina pentru a aparenta ca nu ne cunoastem. Era vital sa nu atragem atentia asupra noastra absolut deloc. Duruse cand trebuise sa imi vand Chevy-ul, dar era clar ca nu ma puteam plimba cu el prin aceste locuri. M-ar fii recunoscut lumea imediat.

            Acum amandoi stateam in liniste ascultand cum ploaia loveste ritmic parbrizul masinii care parea masina timpului, programata sa ne aduca de unde am plecat. Nici nu ne-am dat seama cum de am ajuns, dar curand parcasem in fata casei sefului de politie. Masina tatei inca era parcata langa garaj. Stiam ca prietenii lui de la sectie se straduisera sa o aiba inca a lui la intoarcere. Toti il iubeau si sperau ca va reveni acasa candva. Aveam de gand sa realizez asta!

- Camera ta este intacta, imi spusese Charlie in ziua in care venisem din Pheonix. Intacta insemnand ca nu renuntase nici la papusile mele decapitate sau la picturile din clasa 1 care nu ma ajutau cu nimic.

- Bells! a soptit Jake intorcandu-se sa ma mangaie pe obraji cu ochii umezi. Vrei sa mergem acasa?

- Vreau, vreau! am staruit cu glas subtire, dar el deja imi deschidea portiera si ma lua in brate.

           M-a urcat in spatele lui si am urcat pe fereastra. In camera mirosea a mine! Am revazut lucrurile dragi nemiscate de la locul lor. Ce bine pacalise aceasta incapere timpul! Era curat, pe semne se ingrija cineva de casa. M-am descaltat si m-am bagat sub patura. Pernele micute s-au strans in jurul meu de parca imi urau bun-venit. De mica  nu mai avusesem un somn care se anunta atat de dulce.

- Te las, ai grija de tine, a spus Jake grabindu-se sa sara inapoi pe geam.

- Stai! am tresarit! Unde pleci?

M-a privit cu ochii unui copil ce doreste sa nu mai fie pedepsit ca sa se poata juca din nou cu prietenii lui. Nu aveam nevoie de raspuns.

- O, ai si tu grija de tine! am soptit. Jake nu era inca la el acasa pana nu avea sa isi vada fratii. Mi-am lasat capul pe perna si inainte sa imi dau seama am adormit.

         M-am trezit cu narile incretite. Aroma care imi gadila simturile era foarte cunoscuta. Venea insotita de acea racoare ce, paradoxal, odata imi incalzea inima. Mirosul era familiar si rupt de trecut ca o amintire din copilarie. Emotiile cresteau odata cu intensitatea parfumului. Parca eram din nou recent trezita din coma, hoinarind prin camere in cautarea unui lucru pe care nici macar nu stiam sa-l fii pierdut. Pe semne asa resimteam revenirea acasa. Mi-am luat inima in dinti si am deschis usa dormitorului.

          Scarile din capatul holului curgeau falnice spre parter. Imi era teama sa cobor si sa dau iarasi piept cu cosmarul. Bucataria probabil arata ca interiorul unui cuptor. Am inspirat adanc si m-am prins de balustrada deschizand ochii abia cand am ajuns jos. Am coborat treptele pe pipaite si …

- O! am murmurat lung pentru ca mi se pusese un nod in gat.

          Am fugit la canapea. Crem, acoperita cu o patura verde si plina de perne micute ingramadite una in alta asa cum imi placea mie. Peretii? Proaspat zugraviti. Mobila? Intacta, stersa de praf chiar. Am oftat lasand afara orice sentiment negativ si savurand infatisarea frumoasa a camerei. Parca nimic nu s-ar fii intamplat. Ma simteam ca intr-o duminica oarecare cand Charlie merge la pescuit si eu ma chinui cu temele pentru a avea seara libera cu Edward. EDWARD?

          Asociindu-i spontan numele cu atmosfera calda a casei si fiind prinsa de umbrele trecutului, am simtit usturimea palmei peste fata primite de la soarta. Aproape ca imi radea in urechi: “Nimic nu va mai fii cum a fost. Drumurile voastre sunt paralele si nu se vor putea uni nicicand.” Propriul ton mental era atat de sarcastic incat am inceput sa rad ca sa nu mor din cauza ironiei.

          Am apropiat televizorul si am imbratisat unul din puii de perna. Nimerisem la un meci de baseball.

- Hai, Bells! Nu mai tranti la farfurii si vino inainte sa pierzi cosul!

- Vasele nu se vor spala singure, tata, pretextand ca sa scap de plictiseala crunta a urmaririi oricarui sport.

           Aroma aceea exotica imi invadase fata din nou. Mirosea a…briza si flori. Da, parca cineva presarase petale colorate in apa marii si acum o ploua peste mine. Recunosteam parfumul, dar eram constienta ca deziluzia mi-ar distruge sanatatea. Nu imi mai permiteam sa sper. Tonul mental radea iar. Parca traiam cu Jokerul din mine.

           Un zgomot la etaj! Sa fie curentul, gandeam in timp de urcam scarile grabita. Apoi m-am oprit realizand ca puteam avea…companie. Sa o sun pe Vamelya? Nu! Nu aveam nevoie de ajutor daca era un vampir. In camera de sus am gasit usa de la dulap deschisa si draperie de la geamul deschis fluturand ca o fantoma de la vantul ce intra in camera.

- Jake, vino la mine! Cred ca tocmai am avut un musafir! am vorbit repede cu casuta lui vocala, dupa care am trantit clapeta mobilului.

            In dulap nu am gasit nimic si din cate tineam minte nimic nu lipsea. Era doar balsamul meu preferat impregnat in toate hainele impachetate atent. Asta nu era tipic mie! Eu le aveam imprastiate pana si pe noptiera. Mi-am infundat nasul in mirosul rufelor curate cateva clipe pentru a savura sentimentul de confort. Avea sa ma doara sa parasesc locul acesta pentru a doua oara. Locul meu…sau al nostru?

           Un alt zgomot venise de la parter. Oricine era in casa parea ca se joaca cu mine. De data asta mi-am invins frica. Am cautat prin toata casa cu spray-ul paralizant primit de la Charlie in mana. Era necesar daca intalneam un vagabond fara locuinta care s-ar fii adapostit aici. Pentru o fiinta supranaturala aveam cealalta arma. Timp de aproape o ora am cercetat fiecare coltisor. Nu stiam ce sa cred pentru ca usa din fata era baricadata deci nimeni nu putea intra in casa, iar la ferestre nu se umblase. Nu se patrunsese aici cu forta. Pe semne Billy si Henry se ocupasera ca locuinta sefului de politie sa fie pastrata intacta pana la intoarcerea acestuia.

          Am lasat treaba de detectiv si am intrat in baie. Dupa ce m-am relaxat in spuma si mi-am facut toaleta ca pe vremuri, m-am schimbat si m-am asezat pe pat in asteptarea lui Jacob. La urma urmei doar el ma putea lua de aici pentru ca eram practic inchisa in casa. Dar nu ma deranja. Se simtea perfect sa stau sub acea patura, privind spre acel tavan si motaind cu o carte veche in mana. Fara sa ma gandesc de doua ori, am luat telefonul in mana si am format numarul pastrat in memorie.

- Alo? a raspuns o voce obosita.

- Alo, Henry? Sunt Bella.

O pauza lunga.

- Bella?

- Bella Swan, fiica lui Charlie.

- BELLA! Nici nu stii cat ma bucur sa te aud! Ce mai faci, draga mea?

- Te-am sunat pentru ca ma gandeam sa iti fac o vizita.

- Vii in oras? s-a entuziasmat.

- Da, in cateva zile. Vroiam sa stiu pe unde pot inchiria ceva.

- Ce vorbe sunt astea, copile? Cum sa platesti ca sa te intorci acasa? Esti invitata sa stai la mine oricat poftesti.

Ma incuiase. De ce nu adusese vorba despre casa lui Charlie care este inca nelocuita?

- A… nu as vrea sa deranjez. Mi-ar placea un loc al meu.

- Nu obiectez, am uitat ca nu mai esti mica, Bella, dar as fii mai linistit daca ai sta la mine,  sau la Billy, sigur si el te primeste bucuros, tonul ii devenise aproape poruncitor de ingrijorare.

- Am sa ma gandesc la propunerea ta, multumesc oricum.

- Ah, credeam ca nu o sa te mai aud. Cum se face ca vii in Forks?

- Imi doresc sa revad aceste locuri inainte sa merg la facultate. Nu stiu daca mi-ar face bine, dar… simt nevoia.

- Stiu, copile, stiu si esti bine-venita! Unde vei studia?

- Nu m-am hotarat inca, m-am balbait.

- Sunt sigur ca te vor primi incantati la orice univeristate vei alege. Mereu ai fost o fata desteapta! Charlie… stiu ca mereu va fii mandru de tine, a completat evitand sa foloseasca  vreunul din timpuri… prezent sau trecut. Dar insist, suna-ma imediat ce ajungi ca sa vin sa te iau!

- Ok, Henry, sa ai o seara frumoasa!

- La revedere, draga mea!

- Stai!

Nu puteam ramane cu intrebarea.

- Casa tatalui meu este deja vanduta presupun.

- Da, inca din prima saptamana de la disparitie. Nu am putut face nimic sa o conservam.

- Cine a cumparat-o? am intrebat repede, surprinsa de raspunsul afirmativ.

- Nu stie nimeni si nici nu am vazut pe cineva intrand sau iesind de acolo. Contract cu clauze de confidentialitate.

- Bine…a…noapte buna, Henry!

     Am ramas cu telefonul la ureche fara sa imi dau seama ca inchisesem demult. Eram inmarmurita. Toate lucrurile mele erau inca aici! Casa era pastrata in starea intacta. Parca cineva conserva acest univers special pentru mine. Cineva… Oare acela fusese motivul pentru care Jake plecase atat de repede? Sa fii simtit aici un miros pe care eu nu eram in stare sa il percep? Nu… daca mergeam prea departe? Si totusi, daca nimeni nu mai intrase in casa de cand plecasem eu, cum de arata asa? Nenorocita de speranta reinvia cu radacini mai puternice ca niciodata. Sapa in sufletul meu dupa stabilitate si acum o udam cu lacrimi. Imi inghetasera mainile de la nervi. Nu intelegeam situatia altfel, deci nu eram nebuna! Trebuia sa fie asa!

- Edward? am soptit subtire, asteptand cu inima amutita raspunsul.

 ____________________!!!____________________

Un cadou intarziat de la Mos Nicolaie! Va pup!

Capitolul 23. Ambivalenta

BELLA

- Deci, ce planuri ai pentru noaptea asta? I-am sarit in fata lui Jacob atunci cand a intrat pe usa. Avea parul ud si ochii mari. Ii era frica. Mi-am dus mana la gura ca sa imi opresc tipatul. Ne-au gasiiit? Am soptit agitandu-ma pe langa fereastra. Usa ramansese deschisa.

- Avem musafiri, Bella, a facut semn spre intrarea pe care a pasit femeia marunta de la bacanie. Si-a inlaturat mantia de pe cap cu mana la care purta inelul acela urias.

- Ce cauta femeia asta aici?

- Ti-am spus? Ti-am spus ca va face privirea aceea socata ca si cum am tradat-o? a scrasnit Jake din dinti privind batrana cu parere de rau si ridicand mana sa ma atinga. M-am dus imediat in intampinarea ei. Odata inconjurata de bratele lui am intrebat inca o data ce cauta acolo.

- Cu tine poti spune ca sunt acasa, a zambit dulce.

- Stii cum sta treaba, doamna, spune repede ce ai de zis si lasa-ne!

- Ma tem ca nu pot face asta, nu pana cand nu imi cere Bella sa plec.

- De ce vrei sa vorbesti cu mine? Mi-am facut curaj sa vorbesc tare spre ea.

      Stiam. Stiam ca nu mi-as fii dorit sa aflu niciodata ce era ea pe cale sa imi reveleze. Eram sigura ca acele cuvinte aveau sa imi schimbe viata pentru totdeauna. Din nou.

- Te-a numit Ambivalenta, Bells, nici macar nu stiu ce inseamna asta, a strans Jacob pumnul frustrat. Pe semne cunostiintele lingvistice si dorinta de a ma proteja se chinuiau cu

ignoranta. L-am mangaiat pe tampla si i-am explicat intelesul din dictionar.

- In concluzie, inseamna existanta concomitenta a doua aspecte diferite, am ridicat din umeri intorcandu-ma spre batrana sa ma aprobe sau nu.

- Numele meu este Vamelya, a intins femeia mana spre mine privindu-ma cu incantare, si sunt o ambivalenta la fel ca tine. Am sa incept aceasta poveste asa cum se cuvine: explicandu-ti originile noastre.

- Origini? M-am tanguit cufundandu-ma in ochii prietenului meu. Imi era frica. Jake ma freca usurel pe spate insistand dupa gat unde stia ca eram mereu tensionata.

- Vampiri si varcolaci, a inceput miscandu-si capul intr-o parte si in alta de parca era deja plictisita deja de acest subiect. Cand balanta naturii s-a inclinat in favoarea acestor creaturi ale noptii, schimbarea era iremediabila. Aceste doua rase nu puteau fii ucise, nu ar fii fost corect, insa trebuiau controlate. Un simplu om nu ar fii fost capabil sa indeplineasca o astfel de sarcina, ar fii fost prea vulnerabil atat fizic cat si psihic. Oamenii dintotdeauna au fost nebunii de pe tabla de sah. Niciodata nu au stiut nimic. Victime. Tot spectacolul se petrecea in umbra. Singurii care aveau grija de nestiutori erau vrajitorii. Ei au ajuns la concluzia ca trebuia “creeata” o fiinta care sa fie in stare sa echilibreze raporturtul: om-supranatural. O fiinta care sa aiba puterea de a controla aceste creaturi, de a le tine in pace sau de a le conduce la razboaie daca era in beneficiul omenirii.

- Ce spui? A intrebat Jake ridicandu-se sa ii infrunte privirea. Cine mai stie de existenta varcolacilor?

- Nu o intrerupe! L-am rugat tragandu-l inapoi spre mine.

- Dupa ani de cercetare, Elita Vrajitoarelor s-a reunit pentru a propune rezolvare acestei probleme. Din toate timpurile ele fusesera aparatoarele pamantului, jucandu-se cu fortele naturii, proportionand, restabilind ordinea acolo unde aceasta era deranjata. Ele luptasera cu monstrii, ii iubisera, ii ajutasera, ii omorasera daca fusese necesar. Dar se stia ca magia nu avea sa fie o arma de lunga durata, caci oamenii deja incepusera sa le vaneze pentru a le omori. In nestiinta lor, le considerau pe ele pericolul din viata lor. S-au gandit, deci, sa creeze o arma care sa persiste in timp, ascunsa in normalitate, dar magnet care sa-si tina aproape creaturile- un om…in aparenta.

       La auzul acestor cuvinte m-am facut mica in bratele lui Jake. El incepuse sa tremure, dar se controla. Respira greu. Desi simteam cum imi ard obrajii lipita de el, m-am apasat si mai tare de pieptul lui. Si el trebuia impacat. Si el suferea cu ce aflam odata cu mine. Geamanul meu.

- Dupa variate incercari, ultimul ritual de transformare a dat roade. Dupa ce a fost secata de tot sangele din trup, muribunda care se oferise experimentului mai avea in vene doar venin de vampir. Inainte sa moara, umanei i s-a introdus sange de varcolac. Niciodata pana atunci nu existase venin de vampir pe aceeasi rana cu sangele de varcolac. Nu se stia ce urma sa se intample, dar fata supusa procedeului si-a revenit ramanand toata viata legata de cele doua fiinte supranaturale care o concepusera. Intre cei trei se creeaza un lant aproape fizic de fraternitate si devotament- un om, un vampir si un varcolac legati de o vraja.

- Ce vraja? A intrebat Jake simtindu-se pierdut in detalii.

- Vraja de creeare a unei Ambivalente s-a dat ca pierduta chiar in aceea noapte, insa o alta a fost pusa pe pantecele fetei. Descendentii ei aveau sa aiba harul de a supune. In asta consta puterea unei Ambivalente: controleaza cele doua rase pentru ca reuneste ambele naturi in stare latenta.

- Adica si mama…am soptit stinghera…

- Da, se transmite pe linie materna.

- A fost si ea…?

- Vraja era pusa pe ea, insa nu s-a transformat niciodata intr-una, nu a fost nevoie. Tu ai fost menita sa iti dai frau liber puterilor. Natura a creat circumstantele- aparent coincidente- propice pentru a te transforma atunci cand a socotit ca balanta fusese dezechilibrata.

- Atacul…transfuzia cu sangele lui Jacob…”veninul lui Edward”. Dumnezeule! Am suspinat.

- Gandeste-te, nu ai incercat pana acum sa ii faci sa te asculte? Mi-a pus o mana pe umar, dar Jake i-a indepartat-o imediat.

- Nu stiu, mi-am framantat palmele. Adevarul este ca stiu ca Jake ar face tot ce i-as cere, inclusiv si-ar da viata pentru mine, dar… m-am intors sa ii sarut pleoapele inchise de ceva vreme. Le-a deschis si ne-am topit unul in ochii celuilalt pentru cateva clipe. Nu te-as lasa sa faci asta oricum, am subliniat.

- Sunt incapatanat, mi-a aranjat o suvita rebela zambind strengar.

- Nu cu el, ne-a intrerupt Vamelya momentul, asupra celor din care ai fost creata nu ai niciun efect. Gardianul te iubeste de aceea ar face orice pentru tine. Puterea ta consta in abilitatea de a controla fara sa fii controlata. Esti imuna la puterile nemuritorilor, mintea ta nu poate fi penetrata. Este propriul tau scut de aparare. Te intrebam daca ai incercat pe alt vampir sau varcolac.

- Nu…in noaptea incendiului abia ma mai tineam pe picioare din cauza fricii, as fii fost nebuna sa incerc sa ii ordon ceva unui vampir inainte sa incerc sa fug unde vad cu ochii.

- Dar si asa, ai reusit sa omori un vampir, felicitari! A spus femeia privindu-mi gatul insistent.

- Eu? Mi-am acoperit cele doua cicatrici argintii. De ce spui asta?

- Sangele tau este otrava atat pentru un nemuritor, cat si pentru un varcolac. Inafara de foc, doar sangele tau poate ucide aceste creaturi.

- O, iti amintesti? M-am intors brusc spre Jake tresarind. El m-a aprobat cu privirea ducand instinctiv mana la stomac.

     Ma taiasem la deget in timp ce gateam si el ca sa faca pe grozavul cuceritor mi-a supt putin rana ca sa opreasca sangerarea. Ii fusese rau doua saptamani. Zacuse la pat cu febra si tari de voma si toti doctorii dadusera ca diagnostic otravirea. Abia isi revenise si fusesera doar cateva picaturi.

     “Picaturi…cateva picaturi de sange…din sangele meu”.

- Jake! Am sarit din bratele lui. M-ai mintit! Black, caine ce esti! Nu ma mai puteam controla. Simteam cum imi tremura inima si este gata sa se sparga. I-am sarit la gat. L-am omorat, nu-i asa? Ai spus ca Edward mi-a supt veninul ca sa opreasca transformarea mea in vampir. Asta implica sa imi guste sangele. Il bateam pe Jacob cu pumnii in piept. Nu a plecat, nu-i asa? Este mort! Eu l-am omorat!

     Mi-am zgariat scalpul cu unghiile atunci cand m-am prins de par gata sa-l smulg.

- Bella, Bella, nu… nu este mort, iti jur… linisteste-te! Te rog, se tanguia el pe langa mine, gata, gata, incerca sa imi desclesteze pumnii din cap. A plecat, iti jur, chiar si-a luat ramas bun de la tine in fata mea.

- A…atunci?

- Poate ca vazand ca vampirul care te muscase a cazut mort in spatele tau si-a dat seama ca ceva este in neregula. Poate doar mi-a spus mie ca ti-a supt el veninul ca sa nu fie nevoit sa imi explice ceea ce nici el nu isi explica. Crede-ma ca nu te-am mintit, spune-mi ca ma crezi?! Se ruga Jake tragandu-ma insistent spre el.

     Trebuie ca a fost un soc inimaginabil si pentru el. Asa se explica si de ce l-am cautat si in nefiinta. Vamelya spusese ca o Ambivalenta se simte legata pe viata de cei doi creatori. Sufletul meu isi cunostea misiunea si stia ca are nevoie de amandoi. “Sa nu fi fost iubire?”

- Si parintii mei? Charlie si Rene? De ce au disparut? Mi-am sters lacrimile luandu-mi inima in dinti.

- Probabil…si-a masat Vamelya barbia incercand sa puna cap la cap cele ce se intamplasera, Volturi au ramas socati atunci cand li s-a adus vestea cum ca tu ai fii o Ambivalenta. Le trebuia ceva care sa te aduca la ei de buna voie. Nu i-a omorat pentru ca ultimul lucru pe care si-l doresc este sa ii vanezi pentru razbunare.

- Spui ca i-ar tine ca un fel de garantie?

- Inceteaza sa ii mai faci sperante in absurd! A racnit Jake. Nu ai mila? Chiar nu o vezi cum sufera? M-a tras de mana zguduindu-ma putin in fata Vamelyei. Eram ca o frunza batuta de vant.

- Eu nu mint, Gardianule! L-a sagetat aceasta cu privirea. Eu spun intocmai cum stau lucrurile. Stii si tu cum este dragostea de frate. Cum tu ai tinut candva la haita ta, asa tin si eu la Bella. Bella poarta in frunte soarta mea, intelegi? Sa ii fac rau ei inseamna sa ma distrug pe mine!

- Si eu… ce trebuie sa fac acum? De ce… exist? I-am luat palma intr-a mea emotionata de vorbele calde pe care le avea despre mine. Am atins inelul rece care ii statea tantos pe deget.

- Asta nu iti pot spune eu, draga mea, pentru ca nu stiu. Este misiunea ta, este destinul tau de acum. Tu esti cea care hotaraste cum sa puna in ordinea haosul din viata ta.

- Vreau sa ii gasesc pe ai mei! De unde sa incept? Mi-am infundat suspinele ca sa ascult raspunsul.

- Incepe cu inceputul!

- Nici vorba! S-a dus Jake spre ea ca o tornada de parca atunci cand se ridicase de pe canapea fusese un munte care crescuse brusc din mare.

    Cu toate ca o umbrea pe Vamelya cu statura lui gigantica, aceasta a ridicat aratatorul si i-a spus sa se aseze inapoi la locul lui. Jacob se incrunta degeaba la propriul trup care asculta intocmai comanda.

- Inceteaza, am strigat, te rog, mi-am moderat apoi tonul, nu ii mai face asta! Am fugit la el in poala. Cred ca are dreptate, Jake, trebuie sa ne intoarcem in Forks pentru ca acolo a inceput totul.

- Nici nu ma gandesc sa te duc inapoi in cuibul monstrilor!

- Acum sunt puternica, nu ai auzit pe Vamelya ce sunt in stare sa fac? Trebuie sa incerc macar, te rog, nu ma lasa singura! Singura mea dorinta este sa ii revad pe Charlie si Rene, vreau acasa…

- Nu mai fii copil, Bella, nu “acasa”ai sa gasesti in Forks, incerca sa isi potoleasca nervii si sa imi vorbeasca grijuliu.

- Cine stie unde sunt tinuti si de cat timp…

      Ce se intamplase cu termenul “normal”? Oare trebuia scos din dictionar? Mi-am dus palmele la fata lasandu-ma sa ma descarc. Mainile zbarcite se simteau acum foarte fine peste ale mele, chiar mangaietoare.

- Copila mea, trebuie sa fii puternica! Esti in stare de tot ce iti propui, trebuie doar sa crezi in tine! Gata cu umana vulnerabila, acum ii vei putea ingenunchia pe cei care ti-au facut rau tie si parintilor tai! Tu esti cea care trebuie sa restabileasca ordinea acum, mi-a spus punandu-mi inelul sau pe deget, asa ca i-ati un timp sa iti pui mai intai ordine in propriile ganduri.

     Mi-am simtit capul cantarind tone si am tresarit de frica intunericului din starea de inconstienta care imi gazduia cosmarurile.

- Dormi, m-a indemnat bunul meu prieten soptind pe pielea fruntii mele. Buzele lui fierbinti ma rugau cu atata foc incat am cedat. Voi fii mereu aici, a staruit sarutandu-ma apasat, mereu…

     L-am crezut pe cuvant.

JACOB

     Ne-am trezit imbratisati.

- Buna dimineata, copil! i-am sarutat capul apasat.

-  Ma trezesc mereu atunci imi mirosi parul, a soptit Bella cu capul intors de tot intr-o parte si foindu-se incomod.

- Bells? am ranjit stiind ca urma sa imi iau o perna in cap.

- Hm? a raspuns privindu-ma fugitiv si strangandu-si buzele.

- Stii ca sunt un varcolac neinfricat, nu? Am primit din partea ei doar un cot lenes in coaste. Atunci de ce crezi ca m-as speria de respiratia ta de dimineata?

- Caine! a sarit sa ma asfixieze cu perna abtinandu-se sa nu rada.

- Serios, chiar nu miroase… asa de tare! ma feream disimuland durere doar ca sa ii fac placerea.

- Inceteaza! ma ruga mataindu-se, dar continuand sa ma loveasca.

- Vino aici! am inceput sa rad odata cu ea in timp ce o gadilam.

        Ma jucam cu degetele pe abdomenul ei umplandu-ma de energie cand o vedeam lasandu-si capul pe spate de la hohotele de ras. Parul ii era un cuib de pasari, dar ei nu ii pasa. Abia tinea ochii deschisi pentru ca nu apusace sa se spele nici pe fata, insa nu o deranja deloc prezenta mea in intimitatea ei.

- Termina! incerca sa articuleze, dar cadea pe spate si iar se ridica incercand sa ma invinga. Era o luptatoare!

- Nu pana cand nu te predai! strigam cand bratele ei micute se incolacisera in jurul meu. Vazand ca nu ii ajung pentru a ma cuprinde se urcase de tot in spatele meu de parca eram un taur din sala de jocuri de la mall.

      Ne-am jucat asa un timp, dupa care am prins-o de incheieturi si de talpi si am inceput sa o legan ca pe un hamac prin camera. Abia mai respira de la ras.

- Jake, cand o sa imi dai drumul o sa regreti amarnic! incerca sa para dura, dar glasul pitigaiat o facea si mai haioasa. Nu mai rade de neputiinta mea!

        Am lasat-o sa vada pe covor ca pe un sac carat de la moara si m-am intors fluierand in pat ca sa aprind televizorul. I s-au intunecat ochii de ciuda, dar s-a grabit la baie. Cand s-a intors  am schimbat repede postul. Privisem stirile.

         In Seattle nu se mai anuntasera crime in masa de aproape un an. Era un oras linistit acum. Mi-l imaginam cu floricele la bordurile strazilor si baloane agatate de stalpi in comparatie cu Forks. Gandul ca trebuia sa o duc pe Bella acolo ma infiora.  Nu conta ca acum era puternica. Ramanea tot copil, Bells care radea doar la glumele mele si se sacrifica sa urmareasca Star Wars cu mine in fiecare week-end desii detesta acel film. Daca s-ar intalni cu vreuna din lipitorile alea lipsite de suflet as… Tremuratul incepuse violent, asa ca mi-am incrucisat bratele peste piept pentru a ma calma.

- De ce iti musti buzele? s-a incruntat ea asezandu-se la distanta de mine. Ea pe perna ei, eu pe perna mea.

- Tic, am raspuns incerand sa ma relaxez.

- Esti nervos? insista privind tavanul ca sa nu ma incolteasca. Stia ca nu primea nimic de la mine daca ma bombarda cu intrebari.

- Putin. Nu ai ce sa vezi la televizor in ziua de azi!

- Te irita… a facut o pauza ca sa fie atenta la programul de la Tv… South Park? a ridicat din spranceana fixandu-ma.

- Nu vreau inapoi in Forks. Nu te vreau acolo. Nu vreau. Simplu! am ridicat din umeri fara sa imi iau ochii de la ecran.

- Inteleg, mi-a pus palma micuta pe umar. Tremuratul s-a oprit.

        Mi-am amimtit momentul in care Bella a aflat de natura mea. A doua zi dupa plecarea noastra din Forks am oprit masina langa o padure si i-am vorbit. Nu o sa ii uit niciodata ochii mari incarcand sa ma imagineze ca lup. Ii explicasem totul. Trebuia sa stie cu cine pleaca la drum. Mi-a fost groaza ca nu ma va mai accepta langa ea, dar ea imi mangaiase capul zambind: “Stiam, stiam ca ai tai sunt ochii tristi ai lupului din visul meu.”

- Ai de gand sa taci acum? mi-a dat un pumn in umar.

- Au! Ma gandeam… m-am scarpinat in cap.

- Ma jignesti daca ai senzatia ca poti sa ma iei pe ocolite. Spune ce ai in plan! si-a revarsat parul pe fata mea atunci cand a venit deasupra mea sa imi vada ochii.

       Mereu imi cauta ochii. Nu imi vorbea atunci cand nu eram in fata ei. Nu imi raspundea cand o intrebam ceva din cealalta camera. Evitasem sa o intreb de ce acest obicei ciudat, dar asa era ea. Cand gatea si eu imi faceam baie venea peste mine si ma ruga sa pun un prosop ca sa putem discuta.

       Acum acei ochi caprui ii cantareau pe ai mei de parca isi lua seva vietii din ei. In clipe ca acestea stiam ca nu este nimic mai important pe lumea pentru Bella decat sa auda cuvintele ce asteapta sa iese din gura mea.

-  Merit sa-mi dau cu parere despre Dubla Bella?

- Ambivalenta, m-a corectat rotindu-si ochii. Apoi a privit inelul care ii ingreuna mana micuta si a oftat. Normal ca poti sa iti dai cu parerea. Acordul tau este important pentru mine. Ce te nelinisteste? mi-a luat barbia si mi-a mangaiat-o tandru.

- Atunci parerea mea este ca nu trebuie sa ne intoarcem in Forks.

        Am asteptat o clipa. Ma asteptam sa inceapa sa tipe. Credeam ca va ofta plictisita si va incepe din nou sa imi explice ca unui retardat ca TREBUIE! Dar mana i-a inghetat pe fata mea si buza roz a inceput sa tremure.

- Nu ma lasa, Jake!

- Nebuna! am sarit sa o strang in brate. Fata nebuna! continuam sa o strang si sa o legan nestiind cum sa remediez proasta impresie pe care si-o facuse. Sigur crezuse ca ma tem sa dau ochii cu haita si ca am de gand sa o abandonez. Imi venea sa le ordon lacrimilor sa se intoarca inapoi in ochi pentru ca aici nu aveam nevoie de ele!

- Asculta-ma pana la capat, da?

- Stiu ce vrei sa zici: ca este prea periculos si bla bla…

- Dar stii ce inseamna “bla bla”? am indepartat-o putin ca sa imi vada privirea. Te iubesc! am soptit.

- Atunci… “Bla bla” si eu… a chicotit ridicandu-se fericita ca inca ma avea.

- Urma sa iti propun altceva prin “bla bla” am zambit. Mergem in Seattle. Stam acolo cat vrei tu cu conditia sa nu intri in contact direct un un sugator nenorocit de sange! Incercam sa gasim cat mai multe piste, vizitam Forks daca vrei si iti este dor, insa nu ramanem acolo! Aflam ce ne intereseaza si apoi ne continuam drumul. Esti de acord?

- Da.

- Wow! Am gresit undeva, nu-i asa? Care este clauza discursului meu? Unde am gresit si ai sa incerci sa imi rastalmacesti cuvintele, domnisoara avocat?

      Mereu imi facea asa. Zicea ca mine si cand vedeam ca nu ma asculta imi dadea in cap ca nu m-am exprimat bine sau ca nu am specificat.

- Nicaieri. Ai fost foarte convingator, m-a salutat sarcastic in stil de soldat si a dat sa se ridice din pat. Merg sa pregatesc micul-dejun.

- Stai aici! am exagerat cu tonul impunator cand am tras-o de mana.

       Bella a cazut pe pat si eu m-am aruncat asupra ei. Nu misca. Nu se impotrivea. Eu, insa, continuam sa o tin strans de umeri si sa ma presez de ea. Respira calm. Astepta sa vorbesc. Mi-am lasat fruntea sa o intalneasca pe a ei si am inchis ochii.

- Daca te pierd vreodata si este vina mea… iti jur… iti jur, Bella…

       M-am oprit pentru ca lacrimile imi invadasera ochii. Degeaba strangeam de pleoape, tot ieseau. Stiam ca nu imi spunea nimic pentru ca nu isi gasea cuvintele. Nu avea cum sa ma asigure ca nu va fii asa. Nici eu nu aveam cum sa ii garantez ca nu voi muri incercand sa o protejez.

- Bella… m-am uitat la buzele ei deschise insa fara a avea ce grai. Le-a privit si ea pe ale mele. Mi-am lasat palma sa urce peste talia ei ridicandu-i tricoul pana in dreptul coastelor. Atingerea pielii ei ma facea sa ma simt un zeu. Bella era facuta pe masura mea. Era perfecta pentru mine chiar daca nu vroia sa isi accepte asta.

- Jake, a tresarit incercand sa se miste sub mine. Nu am lasat-o.

- EL! El nu mai este cu tine si chiar daca ar fii… Bella, fii sincera cu tine, si tu ma iubesti! Spune-o! am strans tricoul in pumn.

- Stii ca te iubesc, am auzit vocea marunta.

- Nu asa! Nu cum ii spui unui frate sau unui prieten din copilarie. Spune-o cum simti!

- Jake, nu ma obliga… si-a smucit capul departe de buzele mele.

- Daca ti-e greu, daca simti ca aceste cuvinte l-ar trada pe el, arata-mi-o! am coborat maxilarul moale spre al ei. O data. Am sa ma multumesc cu un sarut… unul singur, pana cand ai sa imi ceri tu altul.

- Credeam ca am trecut peste aceasta faza, mi-a evitate gura.

- Care faza? Faza in care eu eram pustiul enervant care iti declara iubire in fiecare minut? Imi fierbea sangele in vene. Ce ti-a facut sa il iubesti asa, hm? Te-a lasat atunci cand aveai nevoie? Asta? Am luat cealalta mana si i-am pus-o dupa cap. O inconjurasem.

- Nu imi face asta, Jake, te rog, ai mila de sufletul meu!

        Nu am mai respirat. Regretam. Imi regretam vorbele aruncate in vant. Imbecilul de mine! Am inghetat cu acea fata rece in bratele mele. Nu se alinta de ele ca mai devreme. Acum era captiva acolo. Era prizoniera unui loc pe care eu vroiam sa il vada ca un adapost. Mereu stricam totul cu gura mea proasta! Mi-am luat ochii de pe ea. Nu o meritam. Nu meritam nici afectiunea pe care mi-o purta. Obosisem sa sufar.

          M-am aruncat pe spate si mi-am pus bratul peste ochi. Imediat am simtit buze dulci punand coronite peste ea.

- Poate ai dreptate, a soptit chinuindu-se sa imi ia mana de pe fata. Nu ma acuza. Nu se suparase pe mine. Poate ca imi neg ce simt cu adevarat pentru tine si mi-e frica sa las sentimentele iese de aici, a batut usor cu pumnul in piept. Dar… isi musca buzele in cautare de cuvinte… dar nu te indoi nicio clipa ca esti cea mai importanta persoana din lume pentru mine si ca atunci cand toate astea se vor termina… voi da o sansa sentimentelor.

          Nu am apucat sa ma bucur de vorbele ei.

- Miros de omleta cu sunca? ridica Bella nasul in aer ca o pisicuta.

- Am uitat de noul-din-pacate-permanentul nostru oaspete! am inganat privind-o cum isi aranjeaza senina tricoul si deschide usa de la dormitor.  Stai o clipa, Bella, am marait cand narile mele au simtit mirosul imputit care venea din bucatarie.

- Dumnezeule! Jake! a urlat ramanand impietrita.

         Vamelya servea cu cafea in sufragerie… un vampir!

_________?__________

HEllO! Am o rugaminte la voi. Spuneti-va parerea despre continuarea ficului! Am lipsit o vreme si este important pentru mine sa va manifestati din nou pe aici… Vizualizari sunt, dar comentarii… si mi-e cam frica sa nu fiti dezamagite:D. Este o idee noua si ma avant iarasi in lumea legendelor ca in Nuantele Intunericului… e teren minat:)) Va pup!:*:*:*

Capitolul 22. Doi

  BELLA

           Trecand pe sub frunzisul arborilor soarele ma mangaia intrerupt. Licarelile imi gadilau pleoapele si ma faceau sa inspir cu pofta din aerul de munte. Verdele se derula in jocuri de nuante pe langa masina. Geamul era putin deschis si lasa racoarea sa imi danseze prin par. Drumul pustiu ma calma. Auzeam doar melodia de la radio si respiratia sacadata din stanga mea. Mi-am lasat capul pe umarul fierbinte al lui Jake.

            Jake… El reprezenta cu totul altceva acum. Imi era greu sa mi-l amintesc ca pe baietandrul impulsiv de altadata. Acum devenise centrul vietii mele, singurul meu sprijin, singura alinare.

- Ti-e bine? s-a intros sa imi sarute parul.

- Da! m-am impins in bratul sau tare si m-am cufundat mai bine in scaun. Tie?

- Daca tu esti bine, eu sunt bine.

- Multumesc, am soptit, iar cuvantul mi-a fost urmat de un oftat retinut din partea lui. Il durea ca nu ii impartaseam sentimentele, chiar si acum, dupa atata vreme, ii simteam frustrarea in legatura cu Edward. Desi eram doar noi doi contra lumii, el continua sa isi doreasca mai mult. In mintea lui Jake eram un fel de Adam si Eva, singurii supravietuitori ai lumii noastre si prin urmare era menit sa fim impreuna. Din partea mea eram impreuna, eram una cu el si nu imi imaginam viata fara acel trup cald care sa ma ia in brate in fiecare noapte, dar… nu il puteam iubi. Incetasem sa ma mai invinovatesc pentru asta. Incercasem, dar imi era peste puteri si as fii simtit ca ma tradez pe mine daca fortez limitele. Nu as fii fost capabila sa descriu in cuvinte ce simteam pentru Jacob Black, dar concluzia era ca simteam. Era tovarasul meu, il intelegeam dintr-o privire si stiam ce vroia sa spuna inainte sa deschida gura. Il aveam legat de mine, ca un geaman ce crescuse in jurul meu ca sa ma protejeze. Dar nu putea fii totul, pentru ca nu era Edward.

- Innoptam la o cabana ce parere ai?

- Bine… am soptit cu ochii pe geam incercand sa ascociez locurile straine cu orasul din care fugisem. Eram prea departe acum ca sa mai semene ceva. Nici eu nu mai eram Bella Swan, fiica sefului de politie din Forks. Asta facuse parte din adolescenta. Acum eram o femeie neimplinita care isi petrecea fiecare minut in alerta si noptile ascunzandu-se pentru a nu fii ucisa. Oare cat aveam sa o mai ducem asa? Credeam ca ma resemnasem deja, dar cine se resemneaza cu nefericirea?

- La ce te gandesti? s-a incruntat Jacob uitand de drum ca sa ma fixeze cu ochii.

- De parca nu ai stii…i-am intors fata spre curbele care urmau.

- Serios, spune-mi! a staruit smucindu-si capul din palma mea ca sa ma priveasca iarasi.

- La faptul ca am pofta sa citesc. Defapt, mi-e dor sa stau in varful patului cu un mar in mana si sa rasfoiesc o carte veche.

- Ia o carte din alea din sacosa si fa-te comoda pe bancheta, a incercat sa chicoteasca, dar i-a iesit un sunet amarat.

- Stii la ce ma refer… la normalitate.Tie nu iti este dor? Sa zaci pe plaja toata ziua, sa asculti muzica la casti pana iti sangereaza urechile sau sa bagi in tine trei pizza dupa care sa arunci cutiile sub pat?

Jake isi agatase buzele intr-un colt aducandu-si probabil aminte de vremurile in care aceste lucruri simple sau glumele in jurul unui foc de tabara insemnau viata lui.

- Aceste lucruri fac parte din trecut. Viata merge mai departe.

- Dar asta ce ducem noi nu este viata!

- Este singura alternativa.

- Nu si pentru tine! Tu ai putea trai in Forks impreuna cu ai tai si nu sa ma ascunzi pe mine prin Europa de vampiri!

- Este una din zilele alea, a ridicat Jake volumul la radio facand semn ca ma ignora pana imi trece starea de irascibilitate.

- Din nefericire pentru tine sunt mult prea egoista sa iti cer sa ma lasi singura, dar asta nu inseamna ca nu imi dau seama ca actul tau eroic de a sta cu mine iti distruge viata.

- Ai mila, te rog, Bella-regina-egoismului! se stramba Jake teatral luand mainile de pe volan ca sa gesticuleze groaza.

- HA! am ranjit tragandu-i bratul ca sa mi-l pun iarasi in jurul mijlocului. Gandurile mi se incurcau si in curand au inceput sa imi apara imagini ciudate pe pleoapele ochilor inchisi. Ziua era timpul meu de somn, caci noaptea inca aveam cosmaruri care ma impiedicau sa pun geana pe geana.

       Cand din greseala adormeam, ma trezeam cu palmele facute carligi in jurul gatului. Tusea violenta ma slabea de forta, abia mai respiram si beam apoi cat de multa apa puteam. Visele erau atat de reale incat din cauza groazei retraite la nesfarsit urlam pana cand simteam cum ma inteapau plamanii.

        Cosmarul. Incepea banal. Stateam cu capul cufundat in perna ca sa imi absoarba nesfarsitele lacrimi de pe obraji. Ma oprisem din oftat si ascultam meciul la care se uita Charlie in sufragerie. Mi-am rotit ochii atunci cand acesta a ridicat volumul la TV cand a dat gol echipa lui. M-am tarat din pat pana la calculator in speranta ca gasesc vreun mail de la Alice in inbox. Nimic. Gol.

          Distanta dintre mine si Edward parea mai mare cu fiecare zi ce trecea. Incercasem sa fiu tare pana se terminase termenul, dar cand trecusera saptamani si el tot nu revenise in Forks ajunsesem la depresie. Sunasem, mersesem pana in Alaska si intrebasem de familia  Cullen, insa nimeni nu stia sa imi spuna unde au plecat. Cert era ca Edward disparuse din viata mea in cel mai dureros mod: fara un ramas-bun. Sa stau fara el era inimaginabil de chinuitor. Imi doream sa fiu din nou intre viata si moarte caci in acea stare puteam sa il caut fara sa fiu limitata de nimeni si nimic. Moarta fiind l-as fii gasit si in infern, dar acum… acum eram doar ridicola.

          De fiecare data mirosul de fum imi intrerupea gandurile. M-am repezit la usa si am coborat scarile intr-o clipa. Cu privirea rascoleam incaparea in cautarea lui Charlie insa nu il vedeam nicaieri. Focul se agata salbatic de pereti, ca o iedera portocalie. Avea si zgomot. Avea un limbaj al fricii pe care il intelegeam… Stralucirea lui ma inebunea. Am inceput sa strig si sa imi fac loc inainte agitand o perna de pe canapea.

- Tata? imi auzeam glasul subtiat de panica. Tata! am repetat acoperindu-mi apoi gura si oprindu-mi tusea. Tata!

- Bella?! am auzit vocea ingrijorata din spatele meu. In secunda urmatoare trupul sau rece l-a prins pe al meu si m-a ferit de focul ce ma inconjurase ca o cusca. Inima imi batea nebuneste.

- Edward… am soptit, cum m-am putut teme vreodata ca ti-as putea uita privirea?

- Bella, daca ai stii… m-a strans tare in brate revigorandu-ma cu aroma lui.

           Grija pentru Charlie nu m-a lasat sa ma bucur de momentul revederii, dar inainte sa intreb de el m-am simtit ridicata in aer si trantita de perete. Abia m-am ridicat cu mana la ceafa caci durerea de la cap ma ametise. Usor, am incercat sa ma duc inapoi spre Edward caci ii vedeam silueta in spatele stratului gros de fum. Se intorsese la mine? Dar cum izbucnise focul? Unde era Charlie? Atatea intrebari si nu imi raspundea decat focul.

- Edward! am intins mana ca sa ma prinda el inainte sa cad in genunchi.

- Fugi, Bella, fugi! i-am auzit tonul poruncitor disperat din partea opusa a camerei. Am incremenit.

            Iubitul meu era ingenunchiat la picioarele unui vampir exagerat de solid care isi avea degetele de marmura in jurul gatului sau la un pas de a-i smulge gatul. Mi-am simtit sangele racindu-se cu toate ca in jur totul ardea. Atunci cine era in spatele meu?

- Indeplineste-ti misiunea! a marait vampirul spre celalalt cu ochii scanteind. In clipa urmatoare mi-am simtit capul cuprins de niste degete de gheata si bruscat spre spate. Am incercat sa rezist in zadar. Era a doua oara cand cineva se hranea din mine. Experienta aceasta nu se compara nici pe departe cu cea anterioara. Eram ingrozita! Tipam si tremuram in timp ce monstrul impingea cu dintii in muschii gatului meu. Auzeam racnete infundate si ochii slabiti il vedeau pe Edward luptandu-se sa scape din menghina de otel a bratelor vampirului. Citeam agonia pe chipul lui si implorarile. Ma implora sa rezist.

- Omoar-o odata! Gata cu jocurile! a racnit cine parea a fii liderul acestei “misiuni” atunci cand Edward a scapat. Am fost eliberata. Ma asteptam ca dupa ce ospatul se terminase sa imi aud coloana trosnind sau paraitul gatului. In schimb, nicio miscare. Edward incremenise. La fel si celalalt vampir. Incercam sa ma lupt cu starea de lesin, insa slabiciunea ma contopea.

- Edward!

- Bells, Bells, sunt eu aici! auzeam glasul lui Jacob domolindu-mi tremuratul si strangandu-ma in brate. Era lumina de la capatul fiecarui cosmar al meu.

             Am crapat pleoapele si m-am impins de tot in portiera.

- Mai avem mult?

- Nu ai mai visat urat ziua pana acum.

- Nu pot controla visul, am raspund morocanos.

- Este din cauza ca esti prea obosita. In curand ajungem, mi-a mangaiat bratul.

- Ok, am intors capul si l-am lipit de geam incercand sa imi controlez plansul. Ah, as fii vrut sa plang, sa plang pana mi-as fii dat sufletul, insa nu mai aveam un loc al meu sa ma descarc.

            Dupa inca o ora de mers am oprit in fata unei cabane parca scoasa din povesti. Dealurile se uneau sub fundatia ei de caramida de parca ar fii rasarit din pamant printr-un miracol. Poteca ingusta ce tinea de la gard pana la veranda era marginita de flori mici violet. Ferestrele patrate pareau doi ochi zambitori. M-a cuprins o stare de bine cand Jake mi-a deschis usa si am vazut focul moale ce palpaia in semineu.

- De unde ai avut bani pentru a inchiria cabana asta o noapte?

- Prostuta Bella, nu suntem in America. Aici astfel de locuri pitoresti sunt la ordinea zilei si nu sunt considerate o proasta imitatie a vietii in natura. Asta este adevarata viata la poalele muntelui. Sa inteleg ca iti place?

- Este superb! Si noaptea chiar poti auzii lupii? m-am lipit ca o copila nasul de geam ca sa privesc desisul padurii.

- Tu ai propriul lup pe care il poti auzi oricand! mi-a cuprins Jake talia legananu-si capul pe scobitura gatului meu. Pe geamul aburit de respiratia mea calda a desenat o fata zambitoare.

- Da, norocoasa de mine, am chicotit.

- Ce vrei sa mananci? si-a plesnit Jake palmele pregatit sa isi puna sortul. Imediat, insa, a realizat ca frigiderul si toate dulapurile erau goale.

           Am mers in oras la o bacanie mica sa cumparam cereale. Jake avea pofta de cereale cu lapte si suc de merisor. In timp ce el se chinuia sa gaseasca loc de parcare eu am luat o sacosa si am inceput sa indes in ea chestii necesare de pe rafturi.

           Inainte de momentul cu pricina am simtit un fior ciudat in tot corpul. Mana mi-a amortit atunci cand mi-a fost atinsa. O palma zbarcita s-a oprit peste a mea cand si eu si batrana aceea am ales aceeasi paine. Pe unul din degete femeia purta un inel cu o piatra neagra slefuita atat de bine incat mi-am vazut fata reflectata in ea. Am tresarit si m-am indepartat.

- Cum te numesti? m-a intrebat ea cu voce blajina.

- Ma scuzati, luati d-voastra painea! am zis repede intorcandu-ma sa plec.

- Copila… a susurat in spatele meu facandu-ma sa mi se ridice parul pe ceafa. De mine nu trebuie sa fugi.

- Cine sunteti?

          Cand m-am intors, am vazut o femeie de statura marunta, cu fata perfect rotunda si parul blond strans intr-un coc de epoca. Ochii albastrii se intunecasera de frica, de frica mea. Si-a dus mainile la piept si a privit rapid stanga-dreapta inainte sa continuie.

- Saptamana viitoare implinesti douazeci de ani! Atunci va trebui sa dai frau destinului care iti este harazit.

          Am inghitit cu zgomot.

- Despre ce vorbiti…am murmurat sfarsita de forta. Nu era vampir, puteam sa remarc asta cu usurinta, insa nu intelegeam de ce imi vorbea in parabole. Jake nu era nicaieri.

- Toata viata te-am cautat, a zambit nevenindu-i sa-si creada ochilor, dar in cele din urma tu ai fost cea care m-a gasit.

- Trebuie sa plec, am insistat, insa ceva ma tinea sa nu ii intorc spatele.

- Ai dreptate sa te simti singura, sa stii. Cele ca noi traiesc asa toata viata. Chiar daca un timp cunosc iubirea, nu dureaza.

- Va rog sa incetati! mi-am scuturat sacosa abtinandu-ma sa nu i-o trantesc in cap.

- Domnisoara? Va supara? a venit vanzatorul la mine privind-o urat pe femeia care nu isi lua ochii dintr-ai mei. Mai bine ti-ai vedea de treburile tale, Vamelya si nu imi mai speria clientii! a gonit-o cu un gest urat al mainii si m-a tras spre casa pentru a plati.

- Ce a fost asta? am intrebat cautandu-ma de bani.

- Doar nebuna orasului. Ea zice ca are puteri, insa toti stim ca este sarita de pe fix.

- Puteri? m-am balbait. M-am intors sa o privesc din nou, dar nu mai era acolo.

- Gata? Daca stiam ca esti atat de rapida nu ma mai chinuiam atat sa parchez masina, m-a prins Jake de mana si m-a pupat apasat pe obraz.

- Mi-ai dus dorul? m-am rasfatat.

- Stii doar ca atunci cand te las singura stau cu inima stransa, s-a incruntat.

           Acasa ma astepta o surpiza. Intrand in camera mea, m-a intampinat o carte asezata pe perna si langa un mar rosu. Din asta se lega viata mea zi cu zi: Jake suparat, Jake pus pe sotii, Jake grijuliu, Jake scos din sarite, mereu Jake. Aveam dispozitia lui. Avea zambetul meu. Eram unul pentru altul pentru ca viata ne obliga, pentru ca viata ni se aranjase in doi. Doi solitari cu inimile frante de dor in cautarea rostului.

          Fuga noastra incepuse in noaptea incendiului. Ma trezisem in bratele fierbinti ale lui Jacob care ma strangea pe bancheta din spate. Aveam capul prea greu ca sa deschid ochii insa puteam auzi discutia lui cu Sam.

- Daca faci asta nu te vei mai putea intoarce la noi niciodata! rasuna glasul de Alpha facand sa scartaie volanul cu forta palmelor sale.

- Trebuie, raspunsese Jake ferm.

- Nu trebuie!

- Daca Volturi o cauta, eu sunt singurul care o poate proteja. Nu imi cunosc existenta, nu ii pot urma mirosul pentru ca al meu il acopera si in plus… este mai importanta pentru mine decat orice legenda stupida! Nu ma mai tine nimic aici fara ea.

- Black! a racnit Sam simtindu-se jignit in orgoliul sau de lider. Odata plecat vei rupe legatura cu haita si nu te vom mai putea auzi. Vei uita de noi, ai inteles? Nu pot pune in pericol intreg orasul Forks pentru actiunile necugetate ale iubitoarei de vampiri.

- Este singura acum, bine? Cei pe care ii iubeste nu mai sunt aici. Sunt eu, chiar daca… nu ma iubeste ea. Nu am de gand sa o las! Trupul lui tremura controlat deasupra trupului meu. Ce se intamplase? Nu imi aduceam aminte nimic dupa ce lesinasem. Sam a mai mormait putin, dar parea ca aceea era discutia de resemnare caci cearta avusese loc inainte. Cert era ca fusesem salvata din ghearele monstrilor si trebuia sa fug pentru a nu fii gasita.

          Charlie disparuse. Rene la fel. Eram orfana. Degeaba se desfasurasera anchete dupa plecarea noastra. Nimeni nu stia unde ar putea fii. Erau morti? Erau rapiti? De ce? Cum de se schimbase viata mea de adolescenta ciudata retrasa in paginile lui Austen in aceasta permanenta lupta pentru supravietuire? Imi stergeam lacrimile doar ca sa fac loc celor noi.

          Familia Cullen ma abandonase. Imaginea lui Edward se stinsese odata cu focul. Disparuse la fel de brusc. Obosisem sa ma mai chinui cu intrebarile. Acceptasem abandonul sau si doar sufeream. Ma ascunsesem in spatele durerii si ignoram frustrarea. Daca as fii avut intrebari as fii sperat un raspuns din partea lui ceea ce nu avea sa se intample pentru ca stiam ca nu il voi mai vedea niciodata.

           Trecusera trei ani. Trei. Ne mutam dintr-un oras in altul, stergeam urme, fugeam, traiam cu picaturi. Jacob imi spusese ca dupa ce ma scosese din flacari il vazuse pe Edward. Il rugase sa aiba grija de mine. Pf! De parca eram o jucarie din cutia de la gradinita pasata de la unul la celalalt.

           Ma durea pieptul ori de cate ori ma gandeam la vocea lui, la atingerea racoroasa care imi alina pielea. Il vroiam din nou in camera mea, sa imi vegheze somnul. Fata aceea parca traise intr-un roman de dragoste. Acum fusese rescris si era unul de groaza.

           Nu intelegeam de ce era atat de necesara moartea mea. Sa umble pe urmele mele era mai degraba o obsesie pentru Volturi. Da, era adevarat ca se temeau ca le-as divulga existenta, insa nu parea sa fie doar asta.

           Urletul lupului meu care imi facea serenda la luna mi-a facut inima sa tresara.

JACOB

           Nu mai auzeam nimic. Departe de tinuturile mele, departe de fratii mei, nu le mai auzeam vocile. Sam avusese dreptate. Savuram acum preschimbarea in lup. Era un moment de sinceritate cu mine insumi. Puteam fii in pielea mea, sa simt vantul pe fata cand alerg, sa aud animalele padurii, sa ma completez cu noaptea.

           Asa mai avea si Bella cateva momente de intimitate. Stiam cat tanja dupa ele.  Mi-am infipt laba in pamantul umed si mi-am scos ghearele. “Esti inca in putere, Jake”, am marait satisfacut.

          Picaturi reci de ploaie imi pocneau peste blana. M-am scuturat.

          Luna de marmura era valurita de nori negrii. Se apropia furtuna. Mi-am intors capul spre geamul cabanei. Citea. Cat era de frumoasa! Cat era de singura si pierduta! Desii incercasem sa o fac a mea nu se putuse. Nu ma dadusem invins, dar incetasem sa o mai presez cu iubirea mea. Ultimul lucru pe care il vroiam era sa ii fie greu sa ma vada dimineata. Si nu parea asa. Ii se lumina privirea atunci cand deschidea ochii si eu ii zambeam. Era adevarat ca eram tot ce avea. Ramasitele unei vieti normale: enervantul Jake.

          Eram constient ca in fiecare secunda se gandea la el. Il avea tatuat in privire. Stiam ca este a lui. Se inradacinase in fiinta ei atat de tare incat mi-o striga trufas in fiecare zi din acei ochi caprui inecati de dorul lui. Regretam faptul ca nu ii crapasem teasta in noaptea incendiului.

- Ai grija de ea, Jake, imi spusese aparentand suferinta.

- Sa te ia dracu’ Cullen! De ce te-ai mai intors?

- Am sa plec acum si iti promit ca nu vei mai auzii de mine niciodata. Merit acum sa iti cer o favoare?  vorbea incet, cu degetele pierdute printre suvitele parului ei.

          Dupa ce o scosese dintre flacari o asezase pe iarba si o tinea in brate de parca urma sa fie inchisa intr-o cripta. Vazandu-l atat de sfarsit, initial crezusem ca este moarta. Atunci isi luase cateva clipe sa imi povesteasca despre Volturi si cine erau ei in lumea vampirilor. Nu era altceva de facut decat sa plec cu ea.

- Stiu ca o iubesti, a soptit mangaindu-i rana de la gat, stiu ca alaturi de tine nu ar simtii niciodata durere sau frica de moarte. Protejeaz-o! Du-o de aici si orice s-ar intampla nu va intoarceti niciodata in Forks!

- Stiu ce am de facut, sugator nenorocit de sange! Intai sora-ta aproape a omorat-o, iar acum asta! Ai adus numai nefericire in viata ei. Chiar si atunci cand ti-am cerut sa imi dai o sansa si te-am crezut pentru o secunda altruist, a trebuit sa te intorci sa strici totul! Sper sa nu ni se mai incruciseze niciodata drumurile caci nu o sa ma mai abtin! Imi scartaiau dintii in gura de furie. Abia ma controlam. Bella avea nevoie de mine calm. De acum inainte aveam sa ii fiu sprijin si nu practica de dadacit.

- O iubesc. Desi i-am facut atata rau, desi aproape am ucis-o… este viata mea…

- Taci! am racnit.

- Jacob, te implor, a scapat un oftat intrerupt si daca nu as fii stiut ca este nemuritor as fii jurat ca are un atac de panica, te implor, nu permite nimanui sa ii faca rau. Eu nu mai pot fii langa ea. Chiar daca as vrea, trebuie sa plec, spre binele ei. Cu mine mereu ar fii predispusa mortii…

- Edward! am soptit atunci cand am realizat. Bella este…muscata…

- Nu se va transforma. I-am supt veninul.

- Esti sigur?

- Ce este, Black? a strans-o la pieptul sau ingustand ochii patrunzator, daca s-ar transforma in una de a mea ai omora-o?

         M-am cutremurat.

- Fii fara grija, daca ar fii inceput procesul si ar fii fost prea tarziu sa o mai salvez de viata de monstru as fii luat-o cu mine, a continuat.

- Norocul tau! am raspuns ironic, dar ceva in privirea lui apocaliptica m-a facut sa regret. Haide, Edward, stii si tu ca dintotdeauna eu am fost mai bun pentru ea.

- M-am incapatanat. Am crezut ca pot sfida legile naturii si era sa platesc cu tot ce am mai scump!

         Edward i-a ridicat trupul usor si si-a presat gura de buzele ei lipite. Bratul Bellei s-a agatat de gatul lui chiar si in inconstienta. M-am intors cu spatele.

          Copacii au suierat in vantul care prevestea vremea rea. Mi-am ciulit urechile. Pasi moi calcau crengile uscate si se indreptau spre mine. Niciun miros de sugator. Ce ar face un om la ora asta in padure? M-am ascuns dupa radacini si tulpini cazute cand am vazut-o.

- Iesi, Gardianule! mi-a ordonat vocea calda. M-am supus imediat. Era ciudat. Cum ma numise?

- Sunt extrem de incantata sa te cunosc, a plecat batrana capul blond.

“Cine este?”

- Nu stii nimic despre mine.

“Ma poti auzi? Esti varcolac?”

- Sunt din neamul ei, a raspuns indicand cu un gest al capului cabana.

“Las-o in pace pe ea!” am strigat speriindu-ma de urletul meu mental.

- Nu i-as putea face rau descendentei mele, varcolacule.

“Descendenta? Ce tot vorbesti? Cine esti tu?”

- Am sa va povestesc totul, dar du-ma la ea, du-ma la Ambivalenta!

MA INTORC!

HELLO:*:*:*:*

“!Facultate”"! Acesta este cuvantul meu de siguranta! Inainte era bacul acum este noul oras, acomodarea si programul de zi cu zi in cu totul alt ambient. Lasand la o parte impresiile despre Timisoara si profesia pentru care invat, ca stiu ca asta va intereseaza prea putin, va marturisesc, ca nu am avut pana acum timp pentru mine, pentru scrierile mele, pentru tampeniile pe care le debitam prin word. Acum am dat examen in word si am luat 4.5:)) ce m-am mai distrat ca toata grupa a avut rezultate aproximativ egale cu acesta:D…bine il redau clar, dar nu am avut pana acum note mici fiind o specie de “copil perfect” iar acum imi mai permit si eu niste scapari…cu limite biensur!

DECI.

Am vrut sa postez un fel de “promo”sa zik asa de la noul capitol din Perpendicular de Paraleli insa am zis ca stric totul plus ca din acel fragment pe care il alesesem ati fii putut intzelege chestii gresite cu care o parte din fanii Twilight sigur nu ar fii fost de acord si aici ma refer la Team Jacob:D… In fine…nu faceti presupuneri caci in week-end veti primi capitolul sau cel tarziu luni.

Va rog spuneti-mi ca inca mai sunteti aici desi v-am plictisit cu asteptarea!!!:((

Va pup si va cer iertare pentru atatea luni de lipsa de inspiratie!

Capitolul 21. Rhett Butler sau Ashley Wilkes?

BELLA

Jacob mi-a umbrit din nou fericirea. As fi putut incepe ziua radiind dupa discutia de noaptea trecuta cu Edward, dar amintirea prietenului meu trist ma indeparta de visare. Degeaba m-am rasucit sub asternuturi incercand sa mai atipesc, pentru ca rasaritul a venit inevitabil. Dupa ce m-am imbracat, mi-am pieptanat parul mai atent stiind ca vampirul meu va fi acolo, studiindu-ma si era vital sa arat bine pentru el. In schimb, euforia aceea ma facea sa ma simt vinovata pentru suferinta lui Jake. Cum imi permiteam sa ma bucur putin de viata, ochii aceia negrii luceau umezi in mintea mea. Eram o balanta ale caror talere se miscau continuu, ametindu-ma! Stomacul imi era ba roi de fluturasi atunci cand ma gandeam la vocea moale a iubitului meu, ba cuib de viespii atunci cand urechile imi tiuiau de cuvintele usturatoare ale celui mai bun prieten: „Daca ai nevoie sa iti mai lustruiesti ghearele pe cineva, stii unde ma gasesti.” Asa ca nu am putut manca nimic. Am inganat o injuratura si m-am urcat plictisita in camioneta, fara chef sa pornesc. Bucuroasa m-as fi intors in pat ca sa dorm toata ziua. Se presupune ca toti adolescentii au astfel de schimbari bruste de dispozitie, insa la mine contracara indragosteala cu durerea la interval de secunde, ceea ce era orice inafara de normal.

Am privit in oglinda retrovizoare strada plouata si pustie a diminetii. Din cauza starii uracioase pe care o avusesem, ma bucurasem ca Edward plecase acasa sa se schimbe pentru scoala inainte sa ma trezesc eu, dar acum, chiar daca nu imi aminteam sa fi discutat daca vine sa ma ia, mi se parea ciudat sa nu o faca. Mi-am cercetat ceasul. Aveam destul timp cat sa ma duc si sa ma intorc de la liceu de doua ori, asa ca nu m-am panicat si am lasat ceafa incordata sa odihneasca pe tetiera. Ma tenta sa urc repede ca sa imi iau i-pod-ul cat astept, dar sigur Edward ar fi ajuns pana atunci si nu avea rost.

Parbrizul a inceput sa fie lovit de picaturi ritmice care ma linisteau.

Ah, cat ma scotea din minti atitudinea suparacioasa a lui Jake! Pe langa asta, mai era acel mister pe care nu ma lasa sa il descopar si stiam ca exista! Nu era corect! Meritam sa il am pe Edward dupa toate prin care trecusem. Il iertasem pentru slabiciunea lui si el imi ierta peripetiile cu Jacob, dar destul cu jocurile, cu fuga in stanga si in dreapta! Ma simteam in al nouălea cer stiind ca relatia mea cu Edward poate oricand fi dusa la un nivel superior. Aceasta era singura fantezie pe care o avusesem vreodata de acest fel si era pe cale sa mi se indeplineasca. Dar de ce ma framantam atat cu imaturitatea lui Jacob Black? Sa fie pentru ca este adevarat ce se spune ca nu poti sa-ti cladesti fericirea pe nefericire altuia? Da…daca eu si Edward aveam sa ne dam sansa unei povestii mai complicate si mai intense, trebuia sa fiu implicata in ea 100%, fara regrete si remuscari. Nu intelegeam exact de ce le am, dar stiam ca trebuia sa scap de ele si singurul mod era sa lamuresc odata pentru totdeauna ceea ce simteam pentru Jacob. Inima mi s-a strans la acest gand din urma. Era pentru prima data cand admiteam ca simt ceva pentru el, cand admiteam ca sentimentele lui stateau in calea sentimentelor mele pentru Edward. Porcarie! Parca aveam acele indoieli dinaintea nuntii. Ce se intampla cu mine?

Motorul Volvo-ului se oprise demult, insa eu abia acum realizam ca Edward trebuia sa fie de mult langa mine, privindu-mi pe fata dezbaterea conflictelor interioare. Am deschis incet doar un ochi si privind pe geam, l-am vazut aplecat spre scaunul din dreapta, cu o mana lejera pe volan, intampinandu-ma cu o grimasa amuzata. Mi-a crescut inima dintr-o data atat de mult, incat aproape ca a ajuns la el. Am zambit larg si m-am grabit sa ies din masina mea, dar inainte sa schitez gestul in sine, el a aparut langa portiera deschizand-o pentru mine.

-         Buna dimineata, iubirea mea!

Obrajii mi- au incendiat atunci cand mintea mea a fabulat o astfel de intampinare dupa o noapte patimasa. Mi-am dus palmele la ei si le-am presat bine ca sa treaca repede roseata.

-         Nu te-am gasit cand m-am trezit, am evitat contactul cu ochii lui topiti peste mine.

-         O, si eu care credeam ca adineauri visai, a chicotit el ridicand sprancenele dese in semn de gluma.

-         Ma gandeam…mi-am muscat buza de jos ca sa trag fermoarul imaginar.

-         La ce? s-a incruntat el brusc, dar nu acuzator si nici interesat, deschizand portiera masinii lui pentru mine.

-         La Jacob, m-am oprit cand sa intru, privind in jos.

Dupa un oftat scurt, Edward mi-a ridicat barbia.

-         Ce s-a intamplat? Vorbeste-mi! a soptit cu vocea de catifea.

-         Eu…dupa ce am hotarat aseara…cred ca ar fi bine daca l-as vedea pe Jacob azi.

-         De ce? m-a intrebat la fel de calm, fara sa ma chestioneze, ci dorind sa stie cu adevarat ce e in mintea mea.

-         Ca sa lamuresc lucrurile cu el.

-         Ce lucruri?

-         Sa ii spun ca imi pare rau ca l-am facut sa sufere, dar ca nu…nu ii pot raspunde.

-         Nu crezi ca i-ai face mai rau daca i-ai da raportul cu privire la deciziile noastre? Stii bine ca nu te poti duce la el in cautare de sprijin. Doar te-ar amari mai tare si nu ai rezolva nimic, pentru ca nu il poti obliga sa nu te mai vada cu aceeasi ochi doar pentru ca exist eu.

-         Dar vreau sa merg! Mi-a scapat un ton exagerat de ordin.

-         Te-am rugat sa nu mai mergi in La Push.

-         Nu inteleg de ce m-ai rugat asta, nu are nici un sens.

-         Pentru ca nu am incredere in Black!

-         Ei bine, nici nu trebuie, Edward, mi-am muiat glasul, pentru ca este prietenul meu, nu al tau si eu am incredere in el.

-         El nu are in tine daca nu iti destainuie ceea ce vrei sa stii.

Mi-am intors privirea de la dreptatea ce rasuna puternic din acel glas totusi dulce.

-         Jacob nu mi-ar face rau niciodata! am accentuat ultimul cuvant si fara sa imi dau seama, fata lui Edward a luat o masca de durere tragica, o patima de suferinta care m-a blocat. Nu asta am vrut sa zic…

-         Este pacatul meu nu al tau, Bella, asa ca nu trebuie sa te simti vinovata pentru nimic.

-         Edward…daca tot am atins acest subiect delicat…adu-ti aminte ca in noaptea aceea, Jacob m-a salvat si traiesc datorita lui. Gandeste-te la asta si te rog, lasa-ma sa merg in La Push! Am vrut sa ii ating umarul, dar m-as fi simtit mai mizerabila decat eram deja, pentru felul cum pusesem problema. Jucase murdar cu o fiinta care nu facea decat sa ma iubeasca neconditionat.

-         Imi pare rau…am adaugat cu un suspin, dar mi-am abtinut plansul. Nu trebuia sa il oblig acum sa ma mai si impace si astfel sa-i iau momentul de drept in care putea fi suparat pe mine.

-         Poate ca…pana la urma asa este, a ridicat ochii grei de amintiri pe care jurasem sa nu le mai scot niciodata in privirile lui. Ai dreptate. Este dreptul tau sa fii libera pentru a merge oriunde poftesti si eu nu sunt nimeni ca sa te retin. Si-a intins palmele spre capul meu si mi-a sarutat pe rand si cuminte obrajii, fruntea si buzele. Si-a trecut degetele prin parul meu atat cat era de lung si a poposit cu palmele mari peste mijlocul apropiat brusc de al lui. Gurile noastre s-au impletit de data asta cu un val de sentimente noi, neexperimentate pana atunci. Nu era nici pasiune, nici timidtate, ci o serie de rugaminti de iertare atat din partea mea cat si din partea lui. Ma chinuiam sa ii cuprind gatul pentru a-l trage mai aproape, pentru a ma presa mai bine de faptura lui de marmura care parea sculptata pentru mine. Nu stiam la ce sa ma gandesc, nu stiam daca aveam voie sa ma gandesc la ceva inafara de acel sarut ciudat. Aroma sa afrodisiaca imi tulbura simturile, dar aceasta inchinare lui ma facea sa plang. Lacrimile se grabeau sa iese de sub genele mele si ploaia imi uda fruntea si varful capului, dar mainile grijulii ale lui Edward nici nu ma fereau de stropi si nici nu imi alinau obrajii. Ele doar imi modelau in continuare fata si se umpleau de parul meu cu neast.

-         Edward…m-am retras din inclestarea lui cand deja incepuse sa ma doara tamplele de la presiunea lui.

-         Eu vreau sa fiu un dar pentru tine, nu o obligatie, s-a strambat de parca cineva il lovise in stomac atunci cand a continuat, si vreau sa ma primesti cu bratele deschise, nu doar sa ma suporti.

-         Ce tot zici? M-am speriat si am sarit sa-i cuprind gatul. Nu poti sa vorbesti asa cu mine. Nu poti sa imi spui astfel de cuvinte, m-am balbait. Ma faci sa ma simt o nenorocita.

-         Dar nu esti! A zambit el amar, mangaindu-ma. Esti aproape o femeie in toata firea care inca se cunoaste pe ea insasi. Trebuie sa iti las acest drept, sa decizi singura pentru tine, chiar daca frica de a te pierde ma obsedeaza.

-         Voi fi bine, vei vedea, l-am mangaiat pe obrazul perfect intins, dar atat de strans de amaraciune.

-         Te iubesc! a rostit cu o profunzime atat de fierbinte ca m-am simtit ridicata la cer si azvarlita inapoi de pamant. Ma simteam vinovata pentru decaderea lui, pentru melancolia cu care se lupta acum, dar ma chinuiau cuvintele lui pentru ca simteam in tonurile lor alte vorbe, fara sens.

-         Te rog, a intins bratul ca sa imi indice masina, insa nu m-a mai condus la ea de data aceasta. Nu iti face griji, voi avea eu grija sa nu iti puna absente astazi.

-         Am sa te vad deseara? Mi-am dus palmele la piept ca pregatite pentru o rugaciune.

-         O sa imi fie dor de tine pana la revedere! si-a zdrobit buzele tari de fruntea mea si le-a tinut acolo un timp, inainte sa se faca nevzut si sa accelereze ca fugarit de la spate pe strada ingusta. Am ramas acolo, privind masina indepartandu-se si ascultand huruitul motorului pana cand s-a pierdut in departare. Atunci, m-am urcat in Chevy si cand am rotit cheia in contact, am simtit cum trupul mi se umple de caldura la gandul ca imi voi vedea soarele. Balanta dezorientata se oprise acum la Jacob.

Drumul l-am facut ca prin vis si m-am grabit sa cobor imediat ce am vazut stancile masive ce completeaza plaja rezervatiei.

-         Bella? i-am auzit vocea lui Jake strigand din casa.

-         Nu, Madonna! am raspuns enervata pe faptul ca era atat de surprins sa ma vada aici. Cred ca asta urasem cel mai tare, faptul ca imi fusese interzis sa vin in acest loc. Ma simteam incredibil de bine aici.

-         Hm, lasa-ma sa ghicesc, sunt filmat cu camera ascunsa? Si-a masat el barbia disimuland concentrare.

-         Amuzant! M-am varat eu pe canapea langa el fara sa dau importanta glumei sale nesarate.

-         Chips-uri? mi-a intins o punga cu ramasite prajite faramitate.

-         Cred ca o sa zic pas.

-         Haide, Bells, nu ma mai fierbe atat! Cum de esti aici? Iubitul tau este inca la vanatoare de iepuri?

Am fost mirata, dar m-am si bucurat cand am primit din partea lui aceeasi atitudine destinsa si pusa pe sotii, de aceea mi-a fost greu sa il trag la raspundere pentru sagetile aruncate spre Edward.

-         Stie ca sunt aici.

-         La naiba! S-a dus toata adrenalina provocata de aventura! Cum de ti-a dat voie?

-         Am jucat o carte destul de meschina, am oftat.

-         O, esti o fata rea! Zapa el plictisit, de parca nu il atingea deloc faptul ca il ranisem pe Edward ca sa vin sa il vad pe el. Nu parea in apele lui.

-         Daca te-am deranjzat…adica nu m-am gandit sa sun inainte…

-         Um, cioflaia el fara sa-mi dea atentie, asa ca m-am ridicat framantandu-mi palmele. Ma simteam ingrozitor, dar nu pentru ca eram un musafir nepoftit, ci pentru respingerea lui. Oricat mi-as fi dorit inainte sa însemn altceva pentru Jacob, acum ma durea scaderea din rang. Ce era in neregula cu mine? Poate ar trebui sa profit de ocazie, sa plec si sa nu il mai vad niciodata.

-         Ramai, Bella, nu am de gand sa iti fac lucrurile atat de usoare.

-         Daca vrei sa plec, poti sa imi spui pur si simplu, mi-am pus mainile in san.

-         Te-as tine aici oricat si tu stii asta!

-         Nu imi mai vorbi asa… am facut un pas inapoi cand silueta lui grea a sarit peste canapea ca sa ma ia in brate. Ce vrei? L-am impins.

-         Sa imi dai ocazia sa te iubesc.

-         O, Doamne, Jacob!

Edward! Mi-a sunat alarma in cap. Era gresit: senzatia ca ma doream stransa la pieptul sau fierbinte, nevoia de el, durerea care o sustinuse pe a lui. Prima data cand il vazusem ma simtitsem atat de bine in compania lui, incat parca ne cunosteam de secole. Presimtisem o relatie viitoare frumoasa cu acest tip amuzant care lua viata in joc. Cu toate ca nu ma atrasese fizic, sufletele noastre se completasera. Eram constienta ca ceea ce simteam pentru Edward intrecea orice bariere ale rationalului, dar Jacob era cel care ma tinea cu picioarele pe pamant si ma facea sa savurez fiecare particula din aer, fiecare frunza, fiecare sunet ce iesea din acele buze pline. Imi pareau atat de moi, cu siguranta fierbinti si nemiloase si acum, atat de aproape, mult prea aproape de mine!

-         Ce incerci sa faci? am sarit ca arsa.

-         Sa te fac sa ma gusti si pe mine. Va trebui sa incerci ambele fructe inainte sa decizi care iti place mai tare.

-         Ai mai incercat asta odata si nu a iesit prea bine! l-am atacat. Ce era cu mine de ma foloseam intr-una ce acea noapte in care fusesem pe moarte ca sa atac pe toata lumea pe care o iubeam?

-         Atunci nu rivalizam cu un personaj mitic si nici nu eram unul, s-a albit el brusc la fata.

-         Spune-mi! am rostit ferm.

-         As putea, daca mi-ai da o sansa.

-         Ma santajezi?

-         Daca ai fi iubita mea ai avea dreptul sa stii.

-         Imi pasa de tine si merit sa aflu!

-         Nu, nu meriti.

-         Jake! Am ridicat tonul la impolitetea lui.

-         O luna, atat iti cer. O luna fara el, in care sa te pot avea doar pentru mine.

-         Ai inebunit de tot? Nu sunt un copil orfan plimbat in plasament ca sa imi aleg casa! Sunt capabila sa hotarasc si fara aportul tau de macho. Il iubesc pe Edward si punct!

-         Ma iubesti si pe mine, dar nu vrei sa admiti asta!

-         Si de ce nu as vrea? m-am imbufnat.

-         Pentru ca ti-e frica sa renunti la cel pe care l-ai iubit intai. Stii ca sunteti atat de diferiti incat nici nu iti poti imagina ce va fi peste zece ani.

-         Ha, Jake, ce faci, ma ceri de nevasta? Am ras nervos. Am ras, da, am ras ca sa nu admit maturitatea vorbelor lui.

-         Cate un pas pe rand, mi-a raspuns serios.

-         Cand o sa ii spun ce mi-ai propus o sa iti rupa gatul!

-         Nu te obosi, stie deja.

-         Ce…POFTIM?

-         Te-ai trezit singura astazi, nu-i asa?

-         Erai cu el in padure…am simtit o palma peste fata.

-         I-am spus ce parere am eu despre „iubirea” lui pentru tine.

-         Haaa, tu i-ai bagat ideile acelea tampite in cap despre egoism si faptul ca eu trebuie sa aleg? Despre asta era vorba…

-         Da, insa nu credeam sa il fi convins de planul meu. M-a amenintat si apoi a spus ca nu vei mai calca pe aici niciodata. Se pare ca s-a razgandit…

-         Eu…mi-am dus mainile la gat pentru ca simteam cum ma sufoc…eu l-am impins la asta…M-am ridicat precum o tornada si am dat sa plec. Unde era?

-         Unde te duci?

-         Sa il caut pe Edward.

-         A plecat.

-         Tu de unde stii? Mi-a iesit intrebarea ca o injuratura.

-         Gandeste-te, Bells. Cum ati ramas dupa discutia in care i-ai spus ca vii la mine?

Ultimul pasaj al conversatiei mi-a trecut flash prin minte:

-         Am sa te vad deseara?

-         O sa imi fie dor de tine pana la revedere!

-         Dumnezeule! Ce am facut? Mi-am simtit picioarele moi si genunchii scartaind de parca doar suruburi ma mai tineau in picioare. M-am sprijinit de capota masinii, dar mainile puternice ale lui Jacob m-au revigorat si nu in sensul bun.

-         Ia mana de pe mine! M-ai tradat! Cum ai fost capabil sa faci asa ceva pe la spatele meu?

-         Ti-am facut un bine…

-         Ei, sa te ia dracu’ cu tot cu actele tale de caritate, am incercat eu sa imping muntele ca sa urc la volan.

-         Este chiar asa un sacrificiu sa petreci doar cu mine o luna?

-         Dar eu aveam deja o poveste, nu intelegi? Eu il iubesc pe Edward, n-am putut sta fara el nici…of, Jacob nu intelegi nimic. Faci numai ce te taie capul ala mare si sec!

-         Da-i drumul, jigneste-ma cat vrei, stiu ca spui toate astea pentru ca nu vrei sa recunosti ce simti  defapt pentru ca ti-e frica de ceea ce vei descoperi.

-         Ce-i cu textele astea pe tine? Ai citit vre-o carte de Sandra Brown?

-         Vezi? De ce incerci sa fugi de declaratiile mele? De ce nu te straduiesti sa le iei in serios?

-         Pentru ca nu imi pasa de declaratiile tale! Nu am de gand sa iau parte la acest joc de rivalitate intre tine si Edward doar ca sa iti gadili tu orgoliul! Nu intelegi nimic! El… ma iubeste…sunt totul pentru el si ii era atat de frica sa ma lase sa vin aici astazi, cand ma gandesc cat l-am ranit doar ca sa vorbesc cu tine…imi vine sa-mi smulg parul din cap.

-         Nu ti-l smulge, draguto, nu am luptat atat sa am sansa de a te cuceri ca sa am parte de tine cheala.

Imi venea sa-l zgarii pe ochi!

-         Poti sa te enervezi cat vrei, dar nu te voi lasa sa iti dai viata pe mana unui monstru sugator de sange de parca ti-ai imprumuta o bluza.

-         Este bluza mea! Este viata mea! Mi-am navalit lacrimile tradatoare cat timp loveam cu pumnii acel piept neclintit.

-         E greu acum, dar te rog, Bella, lasa-ma…lasa-ma sa te iubesc…nu iti cer sa imi raspunzi daca spui ca nu simti la fel, doar da-mi sansa sa iti daruiesc ce este mai bun din mine!

Auzeam vocea copilului care ma mangaia in timp ce capul meu se rezema de trupul sau primitor, eliberand hohote de plans. Era diferit de ceea ce simteam in bratele lui Edward. Acolo eram cea mai scumpa comoara a lumii. Aici eram o fetita dornica de a trai, de a se lasa in voia prostiilor si a necugetarii si asta nu imi statea deloc in caracter. Poate ca asta ma speria, persoana pe care Jacob o scotea la lumina, o Bella nebuna care fugea la el ca un catelus pierdut de stapan. Fierbinteala lui ma adormea. Aroma tare a pielii lui incerca sa imi stearga parfumul meu preferat si ma simteam o fiinta josnica. Era chiar atat de superficiala dragostea mea pentru Edward, sau eram doar extenuata de griji?

-         Lasa-ma sa plec, am soptit rugator.

-         Du-te! si-a deschis bratele suspinand. Plansese odata cu mine? O clipa m-am simtit acasa, stiind ca nu doar eu ii impartaseam suferinta, dar apoi l-am privit dezorientata. Ma asteptasem sa ma stranga mai tare, sa ma invarta si sa imi sarute parul si umerii. As fi crezut ca ma injura si ma trage inapoi taras in casa. In schimb, el imi dadea voie sa fug dupa Edward si asta ma facea sa imi vina sa stau pe loc. Chiar eram o copila imatura care isi doreste doar ce nu putea sa aiba? Nu imi doream sa raman in La Push, dar nu stiam nici incotro sa o apuc. Doar de m-ar inghiti pamantul!

-  Nu vreau sa te oblig…a rostit el aceleasi cuvinte ale vampirului frumos.

-  Trebuia sa te gandesti la asta mai devreme, inainte sa strici totul!

Am trantit portiera si am accelerat la maximul suportat de camioneta. Acum intelegeam de ce Edward plecase la fel, de parca era manat de la spate…era manat de frica. Imi era frica!

 

 

EWDARD

O priveam dormind si imi vedeam adevarul. Bella era visul meu, cea care ma scotea din realitatea tragica a unei existente nemarginite. Ea era frontiera mea, singurul punct spre care as fi fugit pentru totdeauna doar ca sa imi fie permis sa o ating o clipa.  Si iat-o chiar langa mine, pufaind moale si visand linistita pentru ca ma are aici.

Bratele-i goale tineau patura adunata la piept, iar degetele albe i se incurcasera in buclele rasfirate peste piept. Frumoasa din Padurea Adormita. M-am aplecat sa ii sarut buzele intredeschie si am obtinut un zambet satisfacut. Apoi mi-am plimbat degetul cu grija peste fata ei pasnica sa ii conturez trasaturile blande. Imi parea rau ca nu ii puteam vedea ochii de ciocolata. Era singurul lucru pe care il regretam noptile atunci cand ii vegheam somnul, pentru ca imi era teribil de dor de privirea ei. Acesta era si lucrul care il savuram cel mai tare la trezirea ei: atunci cand ochii ei blanzi se deschideau pe mine, cum se roteau dezorientati cautandu-ma si cum se luminau atunci cand ma gaseau.

„Edward” a murmurat mutandu-se pe o parte. Ma bucuram ca se sfarsisera visele cu Jacob. Era ora trei si pana atunci il strigase intr-una. Era inca macinata de ultima discutie cu el, dar nu puteam evita sa nu fiu gelos. Cu toate ca nu era nimic pervers in sentimentele lupului, gandurile lui ma duceau la disperare uneori. Bella era slabiciunea mea, dar si forta din care imi targeam puterile, asa ca as fi facut orice pentru ea, orice ca sa o am numai pentru mine. Chiar daca o vedeam ca pe floarea mea, nu puteam evita sa imi doresc sa o posed in intregime si asta datorita amenintarii pe care Jacob Black o reprezenta.

„ Sunt la geam” i-am auzit vocea gandurilor. Ce cauta aici? Nu ma lasa sa vad in mintea lui. Am coborat incet pe fereastra si am sarit in fata tufisurilor dese in spatele carora se ascundea silueta animalului.

-         Nu ti-ai gasit momentul, Romeo, am spus sarcastic.

„ De ce? Julietta mea inca doarme?”

Mi-am infundat maraitul ca sa nu o trezesc.

„Vreau sa discut ceva cu tine.”

-         Ti-ai facut un obicei din a-mi da intalnire la fereastra Bellei?

„ Este singurul teren neutru in care nu te pot rupe in bucati daca ma calci pe nervi.”

-         Daca mai continui asa, poate ca o sa ai ocazia sa incerci cat de curand.

„ Atunci, sa ne mutam in padure!”

Vazandu-mi ezitarea, Black a continuat cu o ironie rasuflata.

„ Haide, Cullen, va rasari soarele si fara tine aici!” si a luat-o inainte.

-         Acum te ascult, ce-i cu atata secret?

„ Trebuie sa fie frustrant sa nu ai atuul de a-mi citi gandurile, nu?”

-         Imi pierd rabdarea, am raspuns sec.

„ Vreau sa mi-o dai pe Bella imprumut pentru un timp.”

-         Spune-mi ca asta este tot o tentativa de gluma de a ta!

„ Este o rugaminte” a continuat fixandu-ma cu ochii sinceri.

-         Black, tu ori esti prost, ori ai turbat.

„ Stii bine la ce ma refer. Inainte ca Bella sa se infecteze mai tare cu ceea ce crede ca este iubire pentru tine, ar trebui sa ii dai ocazia sa incerce o viata normala.”

-         Nu-mi spune ce ar trebui sa fac!

„ Este adevarul si tu esti destul de inteligent ca sa iti dai seama de asta. Oricum, nu sunt primul care ti-o spune. Sunt sigur ca, constiinta ta mi-a luat-o inainte.”

-         Unde vrei sa ajungi? Mi-am ingustat ochii fortandu-ma sa sparg bariera de tacere pe care si-o construise in minte.

„ Bella merita mai mult decat un monstru.”

-         Vrei sa spui ca merita un monstru imblanit? Cu aceasta replica il atacasem si superioritatea lui avusese putin de suferit. Puteam sa ii vad mai clar intentiile.

„ Am de gand sa ii marturisesc ceea ce sunt. Vreau doar sa o fac fara inflenta ta.”

-         Eu nu influentez ganduri, doar le citesc si cu Bella nu fac nici una nici alta. Accepta odata asta si pastreaza-ti demnitatea!

„ Nu-mi vorbi de demnitate! Daca stiai ce inseamna asta, nu te-ai fi intors niciodata in Forks.”

-         Nu stii nimic despre mine si Bella si chiar daca ti-as spune nu ai intelege.

„ Nici nu ma intereseaza. Dar o iubeasc si de aceea vreau sa imi incerc norocul.”

-         Aici nu suntem la ruleta ca sa iti incerci norocul. Vorbim despre sentimentele ei, nu despre dorintele tale!

„ Sentimentele ei sunt confuze. Are dreptul sa le clarifice inainte de a merge mai departe cu sarada asta.”

-         Si ce imi propui?

„ Cum am spus, vreau sa parasesti orasul pentru o vreme.”

-         Vrei tu, ha? Si nu iti pasa cat va suferi Bella cu plecarea mea?

„ Lasa restul in seama mea.”

-         De ce ai impresia ca as rani-o in asa hal de dragul tau? Sincer, cat costa un vaccin antirabic pentru ca ti-l pot plati eu?

„ Nu o iubesti.”

-         Masoara-ti cuvintele! Mi-am lasat gatul sa vibreze de intenistatea ragnetului fara sa imi pese.

„ Din ce stiu eu sa iubesti inseamna sa daruiesti, nu sa fii egoist.”

-         Tu stii filme proaste, Jacob! Ma iubeste si eu o ador, este un motiv suficient sa nu caut nod in papura.

„ Ti-e frica sa nu il gasesti daca te uiti mai atent? Spune-mi, Edward, cand esti cu ea, nu cade niciodata pe ganduri, lasandu-te pe dinafara? Nu ai niciodata senzatia ca este pierduta intr-o lume in care tu nu o poti ajunge? Pentru ca nu poti fii cu ea acolo, Edward, nu poti fi cu ea in lumea in care este cu mine, in lumea mea.”

Mi-am inclestat pumnii simtind oasele de fier cum pocnesc. Nenorocitul lovea sub centura, dar lovea cu tinta unui profesionist.

-         Poate ca ai dreptate, Black, poate ca am trait experiente ca acelea pe care le-ai amintit, dar atunci cand Bella iese din reverie, eu sunt cel care o ia in brate, eu sunt cel real si pe mine ma vrea alaturi.

„ Daca te vrea atat de tare, de ce are indoieli?”

-         Nu sunt indoieli, sunt doar framantarile unui suflet nobil care sufera pentru ca i-a facut rau involuntar unui prieten. Ea nu are habar de jocul psihologic pe care il pui in scena pentru a obtine asta…atat…doar sa o chinui. Cu ce te incalzeste?

„ Este modaliteatea mea de a ii arata ca simte ceva destul de important pentru mine. Ma folosesc de armele pe care le am si ma descurc cum pot.”

-         Esti josnic. Cum te-ai gandit macar o secunda ca m-as preta la idiotenia asta?

„ M-am gandit pentru o secunda ca esti asa cum spune Bella. Ca stii ce inseamna altruismul.”

-         Ce urmaresti? Mi-am scazut vocea amenintator.

„ Doar sa iti intaresc indoiala…gelozia.”

-         Dispari, Jacob Black! Am facut un pas mare spre lupul in pozitie de atac.  Eram gata sa il strang de gat si sa il azvarlesc in copaci.

„ Cum se simte sa fii disperat, hm? Pentru ca lasa-ma sa iti spun ca eu savurez din plin stapanirea situatiei. S-a intors roata si am facut schimb de roluri. Poate ar trebui sa mai incerci si tu ruleta din cand in cand, nu se stie cand se poate opri pe culoarea mizata de tine!”

L-am lasat sa plece simtindu-se bine ca mi-a aruncat ultima replica, dar m-am chinuit sa nu ii ascult euforia din ganduri. Cand sa ma intorc in camera Bellei, mi-am dat seama ca soarele nu intarzia sa rasara si ca trebuia sa merg acasa sa ma schimb. In drumul spre resedinta familiei mele, mi-a sunat telefonul.

- Ai stat de vorba cu vreunul din varcolaci? M-a repezit Alice.

- Black, am scuipat cuvantul si nu doar.

- Edward, cu totii am fi mult mai linistiti daca ai veni aici. Cu Bella.

- Imposibil. Tatal ei nu ar fi de acord. Plus ca asa ar afla lupii unde suntem si ar veni dupa tine.

- Ai dreptate, dar ne este tot mai greu sa te stim singur acolo.

- Ma descurc. Spune-mi lui Esme ca sunt bine si ca imi este dor de ea.

M-am grabit sa ajung cat mai repede inapoi si spre surpinderea mea, Bella ma astepta in camioneta ei veche, meditand. La el? Indoiala era plantata adanc, dar datorita lui Black, acum incoltea. Am stat o vreme privind-o, incercand sa imi dau seama de bataliile care se dadeau pe fata ei prea mica pentru atata confuzie. Cand a deschis ochii sa ma vada, mi-am luat cea mai detasata expresie ca sa o intampin asa cum merita. Ochii ei s-au marit de rusine la vederea mea. Blestemata rusine care mi-a furat lumina din ei, lumina mea!

Nu puteam fi eu insumi in preajma ei acum. Ma sfortam parca sa o fac sa stea cu mine. Ma grabeam sa o duc departe de acest teren neutru. Ma rugam sa nu aduca vorba de el. Dar inevitabilul s-a produs. I-am simtit pe inima greutatea ochilor intunecati atunci cand au cazut in pamant. Stiam ce urma. Dorea sa mearga sa il vada si eu doream sa fie al treilea razboi mondial in acea rezervatie ca sa nu o las. Simteam cum imi aluneca printre degete si chiar daca strangeam pumnul nu o puteam obliga sa ramana. Si obligata, ce rost mai avea?

Cand mi-a amintit despre acea noapte in care facuse cunostiinta cu monstrul din mine, un clic aproape insesizabil mi-a declansat cruda resemnare. Da, o iubeam in disperare si ea la randul ei imi raspundea cu toata puterea din ea. O fiinta fragila, o victima a prezentei mele, se straduia sa dea tot ce are mai sfant mie. Nu era oare, sanatos sa o las sa daruiasca si altora, fara sa vreau sa acaparez totul? Daca felul meu de a o idolatriza avea sa o raneasca mai devreme sau mai tarziu? Daca in loc sa o ocrotesc de raul din lume, eu il aduceam la ea cu amandoua mainile? Si apoi, saracuta, se simtea vinovata pentru suferinta mea. Nu puteam continua asa. Trebuia sa ii dau ceea ce avea nevoie: intelegere. Mi-am simtit trupul o calota de gheata la gandul ca pentru asta trebuia sa renunt la ea, insa nu vedeam cum altfel sa o fac fericita. Doream sa fiu cel care ii aduce fericirea deplina, fie ca o va imparti cu mine sau nu.

Am supt cu frenezie seva buzelor ei sperand ca timpul va trece repede pana la revedere si ca nu aveam sa pierd cu aceasta decizie „altruista” asa cum o numie Black in batjocura, ci dimpotriva, aveam sa omor pentru totdeaun aceasta indoiala, sa o smulg din radacini si sa ii dau foc.

Eram in Alaska atunci cand mi-a sunat telefonul. De data asta nu mai era Alice. Numele Bellei licarea energic pe display-ul mobilului. M-a cuprins un val de caldura atunci cand l-am vazut. Plecasem, da, insa nu aveam de gand sa ma ascund. Ii voi da de stire ca sunt aici pentru ea, oricand va fi gata sa ma primeasca inapoi definitiv.

-         Alo! Am raspuns cat de relaxat s-a putut.

-         Edward? s-a auzit vocea plapanda de la celalalt capat al firului. Credeam…multumesc ca mi-ai raspuns. Edward, ce este cu toata prostia asta? Unde esti? De ce ai plecat asa fara sa vorbim? Ai plecat urechea la stupiditatile lui Jacob si…eu…mi-e dor de tine si vreau sa te intorci, te rog…spune ceva.

-         Nu imi cere sa ma intorc, pentru ca ma voi intoarce si tu stii asta. Stii ca nu iti pot refuza nimic.

-         Atunci ce mai stai? Te vreau aici…se tanguia sfarsita.

-         Bella, vreau sa fii sigura.

-         Nu incepe si tu cu asta! Dupa toate cate s-au intamplat intre noi te mai indoiesti ca te iubesc?

-         Lasa ce cred eu, Bella! Lasa ce crede Jacob sau ce crezi tu! Ce simti?

-         Ti-am spus…

-         Nu pentru mine, am intrerupt-o nepoliticos, dar necesar.

-         Dar nu are sens, o luna voi sta inchisa in casa!

-         S-a hotarat la o luna pana la urma? Am bufnit nervos. Mi se pare corect. Suficient cat sa se lege ceva, dar prea putin pentru ca acel ceva sa devina serios.

-         De ce ai acceptat targul asta? Nu trebuia, i-a scazut tonul brusc.

-         Te temi de conluzie?

Tacere.

Facusem ceea ce era corect.

-         Bella, am continuat. Te rog, intelege, trebuie sa stiu! Mi-am controlat glasul sa nu sune atat de sugrumat de gelozie. Daca urmeaza sa facem acel pas important, nu imi doresc sa regreti apoi. Este atat de gresit din partea mea sa vreau sa te am doar pentru mine?

-         O, Edward, a soptit disimuland normalitate, dar puteam simti cum ma taie suspinele ei. Jacob nu este…el nu inseamna…

„Nimic”. Acela era cuvantul pe care il asteptam, dar nu a venit. Nu stia nici ea ce insemna si asta trebuia sa afle.

-         El…a reluat ea in disperarea de a ma convinge…dar pentru ca nu era o mincinoasa s-a oprit. Trebuia sa duc la bun sfarsit ce incepusem.

-         „Mai mult decat un prieten”? am incercat sa o ajut, dar stiam ca atinsesem un punct sensibil. Asa ma numise pe mine la inceput.

-         Nu stiu ce este…stiu doar ce esti tu si esti totul pentru mine.

-         Mereu mai exista loc pe langa…

Daca as fi avut lacrimi m-ar fi navalit ca pe un copil mic, dar trebuia sa indur. Bella era adevarul meu, nu? Sub nicio forma nu aveam sa patez acest adevar cu o farsa. Indiferent daca totul se termina prost pentru mine, trebuia sa ii pastrez imaginea adorata.

-         Pot…pot macar sa te sun?

Se conformase. Ma durea ca reusisem sa o conving atat de repede sau ma linisteam vazand ca incapatanarea ei nu invinge corectitudinea?

-         Ar insemna sa incalcam targul si prietenul tau nu merita asta.

-         Dar nu pot sta departe de tine…

-         Ma poti suna oricand esti sigura ca ma suni pentru a ma chema acasa. Poti sa o faci si maine, sau la inca trei luni peste termen. Nu conteaza cat timp iti ia, vreau doar sa stii ca eu mereu voi fi aici, asteptandu-te. Intelege-ma si incearca sa te intelegi si pe tine, Bella, draga mea, atunci cand intre doua persoane intervine o a treia, inseamna ca acolo este un gol…

 

________!!!__________

In final…un nou capitol cu un titlu vechi ) Stiu ca am introdus cateva idei din “Pe aripile vantului” si in capitolul recent postat din Nuantele Intunericului, dar abia am citit cartea si mi se pare senzationala! Nu indraznesc sa o recomand pentru ca sigur multe dintre voi au citit-o deja pana acum:P eee mie mi-a luat ceva, dar pot spune ca este printre preferatele mele!:X

Pareri despre capitol.Pupicei:*!!!

Capitolul 20. Dorinta

BELLA

Ma spalasem pe par si imi treceam pieptanul printre firele umede in timp ce ma plimbam aleatoriu prin camera. Vorbele lui Jake imi lasasera ca o arsura in piept si cu toate ca respiram, nu uitam ca este acolo. Ma simtisem jalnic tot drumul spre casa de parca il tradasem iubindu-l pe Edward. Daca toata lumea m-ar fi considerat o nebuna masochista si as fi fost pana si excomunicata de Papa nu mi-ar fi pasat atat de tare ca de reactia prietenului meu. Dar in ochii aceia negrii, inca de copil, citisem o suferinta capabila sa ma mistuie daca ar fi putut iesi din priviri. Sentimentul de vinovatie a durat pana cand s-a miscat perdeaua si l-am vazut.

Era acolo- pacatul meu!

Si-a lasat pelerina leoarca pe pervazul ferestrei, dupa care si-a dat jos bluza care ii se lipise de pielea uda, lasand bustul conturat cu o precizie dumnezeiasca sa-mi binecuvanteze seara. Am inhalat aer in plamanii neglijati in secundele in care fusesem doar ochi si am mers spre el.

-        Iubito! Mi-a cuprins talia si s-a apropiat precaut de clavicula mea. A inspirit profound si s-a asezat pe pat cu mine in brate.

-        O, Edward! I-am strans umerii tragandu-l cat mai aproape de mine posibil.

-        Gata, sunt aici! M-a mangaiat suav.

-        Adica…stii?

-        Nu am putut evita sa te urmaresc, imi pare rau, l-am simtit miscandu-se incomod.

-        Dar, m-ai lasat sa merg in La Push chiar daca ai spus…

-        Ca este foarte periculos si te-am rugat sa te duci? A oftat.

-        Trebuia sa o fac. Jacob se simte groaznic din cauza mea.

-        Si are dreptate, dar nu este treaba lui sa opineze, a rostit dur.

-        Te iubesc si nimic nu poate schimba asta! l-am sarutat pe gat.

-        Bella! S-a rostogolit pe pat cu mine de-asupra lui. Mi-am lasat capul pe pieptul sau tare si fara sa vreau, am lasat un oftat care imi stransese inima toata dupa-masa sa iese cu zgomot.

-        Ce s-a intamplat? M-a privit cu groaza.

-        Jake ma uraste! Si eu ma uram pentru ca lasam pe Edward sa vada cat de profunde erau sentimentele pentru prietenul meu.

-        Nu te uraste pe tine, ma uraste pe mine. Este perfect logic.  Ma vede ca pe un rival. Eu sunt dusmanul lui, mi-a sters obrajii.

-        Dar de ce? Ce imi ascunde?

-        Afla legenda tribului sau si iti vei da seama singura.

-        Prostii! Spune-mi tu!

-        Nu pot sa incalc…cuvantul.

-        Dar eu stiu ca ai cuvant, ce mai conteaza?

-        Nu este cuvantul meu, ci al lui Carlisle.

-        O, te rog!

-        Bella, te rog eu…a oftat profound afundandu-si nasul in parul meu.

Nu am insistat. Destul vorbisem despre Jacob Black. Era prietenul meu si problema mea. Timpul cu Edward era mult prea pretios ca sa il petrec incarcandu-l cu dramele mele.

-        Ai vorbit cu Alice astazi?

-        Da, se acomodeaza la noua scoala.

-        Crezi ca ii putem vizita una din zilele acestea?

-        Vrei?

-        Sigur ca vreau! Acum nu o sa apar la usa tematoare si in pijamale, ci o sa ma duci imbracata bine si fericita!

-        Esti? Chiar esti fericita? Mi-a luat fata in maini ca sa imi inunde ochii cu acea privire de aur.

-        Cea mai fericita! Edward!

Fara alte cuvinte, m-a strans la pieptul sau ca sa imi simta bataile inimii. Am stat asa cateva clipe simtindu-ma intreaga. Defapt, simtindu-ma buna, generoasa si datoare vanduta divinitatii pentru aceasta dragoste.

-        O pot suna acum pe Alice, sa vorbesti cu ea?

-        Mi-ar face placere.

Inainte sa scoata mobilul argintiu din buzunar, acesta vibra deja.

-        Raspunde! Mi l-a intins.

-        Alo?

-        Bella! Am auzit vocea de clopotel. Cand veniti?

-        Aaa…mi-a luat o clipa sa dau un refresh pentru a-mi da seama cum de stia toate astea cand eu si Edward abea discutasem, dar am chicotit apoi. Hei, Alice, in palma stii sa citesti?

-        Ma bucur atat de tare ca am sunat! Daca as fi fost in Forks as fi fost toata ziua pe capul tau.

-        Imi pare rau ca trebuie sa stai departe, am inghitit cu zgomot simtindu-ma vinovata. Edward a dat din cap in semn de dezaprobare.

-        Ce fac ceilalti?

-        Rosalie isi face unghiile langa mine, dar nu este una din zilele ei bune, Emmett este cu Jazz la vanatoare si Carlisle cu Esme la cumparaturi. Ah, abea astept sa ne vedem!Nu pot sa vad cand veniti!

-        Cand o sa poata Edward, am spus privindu-i profilul conturat de luna scumpa la vedere din Forks.

-        A, deci cand o sa vrei tu, a raspuns ea lejer.

-        Maine dupa scola? O sa ii spun lui Charlie ca sunt cu Jessica.

-        Da, perfect, acum pot sa va vad venind. A, nu Bella, nu bluza aurie!

-        OF! Mi-a luat Edward telefonul din mana. O sa poarte bluza aurie! O sa poarte ce vrea ea!

-        Dar nu merge cu pantofii pe care ii are.

-        Alice! A marait el.

-        Bine, Al, o sa gasesc altceva, am ras langa urechea lui Edward.

-        Pa, sora nesuferita! A inchis, dandu-si ochii peste cap. Acum, Bella, a azvarlit mobilul in cealalta parte a patului. Crezi ca pot sa te am numai pentru mine?

Fiori de magnitudini extreme mi-au traversat intregul trup, iesind in aburi de caldura prin palme si talpi. Mi-a luat capul cu grija cu care tii un bebelus si m-a lasat pe spate. Cand si-a pus buzele peste ale mele am inghetat o clipa de emotie, insa imediat mi-am eliberat nevoia de el si i-am cuprins gatul rece. M-am imbatat cu respiratia revigoranta si i-am gustat buzele cu pofta, iar el a facut la fel. A tras, a supt, a strans, a frecat peste gura mea, dupa care s-a retras privindu-mi buzele rosii victorios si radicand o spranceana.

-        Te-am ranit.

-        Da, mai raneste-ma! L-am tras spre mine cu fervoare.

-        Cred ca este destul pentru gatul meu in flacari, m-a impins usor si s-a asezat cuminte langa mine. Am oftat.

-        Cand voi putea sa ma bucur de tine 100%?

Liniste.

-        Niciodata, tonul sau a fost grav si m-a plesnit brusc, de parca numai ce primisem o pereche de palme.

-        De ce vrobesti asa? m-am sprijinit in cot sa ma asigur ca nu glumeste.

-        Pentru ca nu stiu pana unde pot profita de autocontrolul meu. Si daca vreodata ti-as face ceva…din nou…a murmurat infigandu-si mainile in par.

-        Edward, gata! I-am prins degetele inclestate si i-am sarutat mainile. Am incredere in tine, trebuie sa ai si tu.

-        Bella, nu poti controla monstrul la nesfarsit. E ca si cum ai incerca sa dresezi o puma sa manance soia. Degeaba incerci, pentru ca atunci cand dresorul va fi neatent, il va manca pe el.

-        Nimeni nu incearca se dreseze o puma sa manance soia! Am bufnit si el m-a urmat.

-        Era un exemplu. Setea mea permanenta este ca o boala incurabila. Vreau sa intelegi gravitatea faptului ca ma iubesti.

-        Atunci, cred ca tu esti sportul meu extrem preferat!

-        Esti incapatanata.

-        Edward, acum nu-mi vad viata fara tine.

-        Voi fi in ea atat cat vei vrea.

-        Si daca eu vreau…pentru totdeauna?

-        Asa va fi.

-        Chiar? Am intrebat fiind sigura ca nu intelesese unde bateam.

-        Bineinteles, Bella.

-        Cum? Eu bunica si tu ca acum?

-        Iti voi iubi fiecare rid, promit.

-        Dar nu este corect! M-am ridicat astupandu-mi gura pentru ca ridicasem tonul cam mult.

-        Nu intelegi ce simt eu pentru tine? Nimic nu m-ar face sa nu te mai iubesc. Nimic! Se chinuia sa isi gaseasca cuvitele pentru a-si marturisi iubirea.

-        Nu ma indoiesc de asta. Dar nu este ceea ce vreau!

-        Vrei…o familie? Si-a muscat buzele frustrat.

-        Exact!

-        Eu nu pot procreea.

-        Nu vreau copii. Te vreau pe tine. Ma vreau egala ta!

O liniste asurzitoare imi bubuia in timpane. Nu ma gandisem prea mult la continuarea relatiei noastre in timp pana acum, dar sa fiu fara Edward era exclus! Si cine ar putea sta langa un Zeus din Olimp aratand ca o stafida?

-        Sper ca nu imi ceri…i-a tremurat glasul pe masura ce intelegea.

-        De ce nu?

-        NU! S-a ridicat fiind intr-o clipa langa geam. M-am temut ca pleaca, dar in schimb, el tinea draperia in pumni, privind in gol.

-        Edward, nu as mai fi fragila, nu te-ai teme sa nu imi frangi un os de fiecare data cand ma atingi.

-        Tu auzi ce imi spui? Vrei sa te transform intr-un mort viu doar ca sa te pot eu saruta cum trebuie?

-        Vreau sa iti ofer si eu lucruri. Vreau sa te iubesc pe deplin, m-am rosit.

-        Bella, nu trebuie sa imi dai nimic ca sa stiu ca ma iubesti, s-a uitat ingrozit la mine. Nu astept nimic in schimb.Defapt, nu este nici un schimb! Eu sunt fericit doar pentru ca imi primesti iubirea si nu o rupi la fuga din calea mea!

-        Dar… eu vreau sa iti daruiesc chestii…tu…nu?

-        Despre ce vorbim acum? S-a incruntat pierdut.

-        Adica…tu nu simti…ca vrei…mai mult?

-        Tu esti deja mai mult decat merit.

-        Inceteaza! Am oftat aruncandu-ma cu capul in perna. Continui sa ma idolatrizezi si eu nu sunt decat un om impiedicat si neinsemnat!

-        Nu vorbi asa, mi-a mangaiat spatele cautandu-mi fata cu palmele. Esti Binele din viata mea.

-        Binele este asa monoton! Normal ca nu iti inspir…dorinta.

-        La asta te referi? La sex? Si-a abtinut un zambet. Bella!

-        Mi-e rusine cu mine! M-am dus tinta in pieptul sau facandu-ma ghem ca sa nu imi fata fata rosie ca focul. I-am simtit pieptul vibrand de la ras.

-        Iubirea mea, nici nu ai idee cat de multe imi…inspiri.

-        Minti.

-        Bella, mi-a ridicat barbia ca sa ma priveasca. O, adolescenta prostuta si condusa de hormoni! Mi-a sarutat obrajii. Stiu ca tu ma doresti, pot simti asta. Tu cum nu simti cat te vreau eu?

-        La experienta mea…

-        Esti foarte atragatoare si eu nu sunt imun la vraja ta. Sunt eu vampir, dar inainte de toate sunt barbat.

-        Si eu sunt femeie. De ce mai ai nevoie?

-        Bella, m-a strans. Uita-te la tine, cerandu-mi un lucru pe care unui iubit normal nu ai fi fost niciodata nevoita sa il ceri. Este ceva atat de firesc si eu nu iti pot oferi. Ma doare sa nu iti dau tot!

-        Ei, nu e ca nu pot intelege. Adica, nu imi poate fi pofta de ceva ce nu am mancat pana acum, incercam sa dreg ce incepusem.

-        Dar la varsta ta acest lucru trebuie sa se intample…si eu te fac sa milogesti…

-        Pot fi virgina pe viata, sau pot si iubita ta pe viata, ce alegi?

-        Nu pot fi mai egoist decat am fost! Bella, nu uita ca aproape te-am omorat!

-        Si eu te-am cautat si in moarte. Ce dovada iti mai trebuie sa suntem meniti sa fim impreuna? Edward, lasa altruismul enervant deoparte si asculta-ma! Of, cum sa te fac sa intelegi? Mi-am muscate buzele apeland la cel mai josnic atu de care dispuneam. Mai tii minte cum a fost sa ma crezi moarta?

In loc sa raspunda, Edward s-a strambat de parca inghitise soda si ii ardea lent intestinele. Sprancenele ferme au cazut de parca aveau tone peste ochii stransi intre pleoapele albe. Gura ce ma sarutase mai devreme acum era stramba si capsata de dintii taiosi. Am tremurat vazandu-l si imediat m-am injurat mintal pentru cat de stupida am putut sa fiu sa aduc macar asta in discutie! Dar mi-am tinut mainile impletite la spate ca sa nu sar sa il imbratisez. Daca tot aruncasem grenada, macar sa astept sa vad explozia!

-        Sa te omor iar? Dar Charlie, Rene…Jacob?

-        Ei…ei, bine, ei…am tacut negasindu-mi cuvintele. Este vorba despre viata mea, Edward. Tu ti-ai lasat familia pentru mine, eu de ce nu am voie sa fac la fel? Pot sa iti par o nenorocita, dar…as da totul pentru tine. Daca cineva mi-ar propune orice soi de targ malefic, as fi in stare sa tradez orice grad de rudenie si invatatura biblica sa te am! O lacrima fierbinte mi s-a picurat fierbinte in palma.

-        Dumnezeule, tu te auzi?! Mi-a luat palma intr-a lui sarutand-o apasat. Il speriasem?

-        Ce trebuie sa iti mai spun ca sa ma iei in serios? Dupa ce ni s-a intamplat nu vreau sa trebuiasca sa imi ia ani sa te conving de ceea ce este evident ca este cea mai buna alternativa! Am spus printre suspine.

-        Este tarziu, mai bine te-ai pune sa dormi, a spus el punand o patura intre noi si luandu-ma in brate.

-        Dar, Edward, discutia asta ramane deschisa! Am incercat sa par dura in timp ce imi luam o pozitie confortabila.

-        Sir, yes, sir! M-a sarutat in crestetul capului. Noapte buna, nimfomana mica! a chicotit continuand coronita de sarutari.

Am adormit inca simtindu-mi obrajii fierband de rusine.

EDWARD

Nu mai vedeam momentul sa fiu langa Bella. Toata ziua ma ocupasem sa multumesc agenti imobiliari si sa ii asigur ca nu am de gand sa mai vand casa, ceea ce daca m-ar fi rugat Esme sa fac acum un an, mi-ar fi pasat nici cat zero, dar acum, avand un motiv sa-mi duc zilele, mi se parea ca iroseam adevarata mea menire in lume pe chestii stupide, care imi rapeau timpul ce era in totalitate dedicat iubirii mele.

Forks-ul era din nou privilegiat de sita norilor, asa ca pelerina de ploaie nu ajuta foarte mult cand alergam printre arborii invadati de muschi. Desi eram la adapostul padurii, stropii tari isi faceau loc printre frunze si ma udasera aproape pana la piele, nu ca asta nu mi-ar fi dat o senzatie placuta! Ce incuiati erau savantii cand spuneau ca apa nu are gust! Cand picaturile venite de sus atarnau pe buzele mele, le luam cu limba sa le simt in gura: aveau un iz din fragezimea ierbii, dar cel mai tare simteam o aroma dulceaga, ca de polen. La fel si zapada. Un fulg prins pe limba unui vampir parea o farama dintr-un fagure de miere inghetat. Vantul era lenes si il puteam auzi furisandu-se ca un hot prin frunzis, facandu-l sa sopteasca. Saracul! Toata povestile spun ca vantul vuieste, insa nu este asa. Daca nu ar exista corpuri de care sa se loveasca, curentul ar circula in van, contopindu-se cu el, fara sa rezoneze vreun sunet. Pana la urma, chestiile care sunt adevarate pe pamantul acesta se pot numara pe degete.

Eram cu adevarat prins de natura si de activitatea ei desfasurata independent de mine, cand am ajuns sub geamul Bellei.

-        Stai pe loc, Cullen! Am auzit o voce tunand din intuneric.

M-am intors in pozitie de atac si la maraitul meu gutural mi s-a raspuns cu altul animalic.

-  Black, ti-ai luat blana cand ai vazut ca ploua? M-am dat un pas in spate sa arat ca inafara de replici usturatoare nu eram dispus sa dau mai mult in seara aceasta. Eram prea aproape de Bella.

-   Macar eu pot renunta la ea ca sa fiu normal, a pasit lupul cu botul in lumina.

-   De ce esti aici, Jacob?

-   Ca sa fiu sigur ca nu o transformi pe Bella intr-o curmala!

-   Nu i-as face niciodata rau!

-   Nu, doar ai intepa-o putin cum a facut cealalta!

-  Las-o pe Alice din discutie!

-  Eu vorbesc despre cine vreau!

-  Atunci vorbeste ca sa nu fiu nevoit sa iti citesc gandurile!

-  De ce, ai gasit ceva interesant prin ele? I-am simtit timbrul modificandu-se de la iritat la triumfator, cand mi-a aratat cateva peisaje superficiale cu plaja La Push, dupa care o fata cunoscuta i-a invadat mintea. Ochii Bellei erau vioi si mari ca doua bomboane de caramel topite in soare. Il scalda pe Black in privirea ei blanda si imbecilul o interpreta asa cum ii convenea. Mi-a aratat capul ei dandu-se pe spate de la ras si parul alunecandu-i pe gat atunci cand si-a trecut degetele lungi prin el. Pe semne lupului ii placeau gesturi la Bella mea si indraznea sa aiba preferinte cu privire la felul cum isi poarta parul! Veninul mi-a facut valuri in gatlej si mi-a scapat alt marait cand ea l-a sarutat pe frunte.

-  Poate ii lipseste ceva daca m-a cautat, continua cu glas amuzat jigodia.

-  Ea a cautat un prieten, nu un pervers!

-  O iubesc si eu! A vibrat gatul lupului la un metru de mine.

-  „…si tu”, Jacob, este clar ca esti pe locul doi.

-  Sugator imputit de sange ce esti, daca o vei rani o sa smulg maruntaiele din tine cu coltii si o sa le ard in toate cele patru colturi ale lumii, ca sa nu cumva sa te mai intorci!

-  Uite, caine plouat, am facut un pas aproape sa ii ating botul incretit cu nasul, stai departe de Bella si tratatul ramane in picioare! Daca aflu ca ai intrecut masura cu spiritul tau protector, te fac lup la rotisor!

Doua maraituri vibrante aproape ne-au spart piepturile cand am stat asa impunandu-ne suprematia speciei. Aveam de gand sa stau si toata noaptea acolo sfidandu-l, pentru ca sus eu eram cel asteptat, deci Jacob Black avea sa termine cedand, dar un zgomot timpid ne-a atras atentia si ne-am distras in acelasi timp.

-        Ar fi mai bine ca Bella sa nu stie despre vizita ta, am spus cu ton neutru stiind cat o suparau incaierarile noastre. Mai bine ai merge acasa, Jacob! am ridicat barbia inainte sa escaladez casa dintr-o saritura si doi pasi rapizi pe perete. Am lasat in urma un suspin scapat fara vrerea lui si o minte scaldata in durere.

Cand am pasit in camera m-am temut ca expresia posomorata este din cauza ca ne-a vazut afara, dar apoi mi-am dat seama ca desteptul imi ascunsese o buna parte din ce se intamplase astazi. Bella mea avea o cuta adanca brazdandu-i fruntea ingusta. Nu suportam faptul ca lasase o urma pe ea. Eram incapabil sa o supar mai rau, asa ca am mintit-o ca o urmarisem pana la La Push ca sa pot asa sa o consolez. Si tocmai atunci cand Alice destinsese atmosfera si prevedeam noaptea ca pe una linistita, Bella mi-a trantit…

-        Dar… tu nu ma…doresti?

Cuvintele ei parca mi-au izolat fonic toata fiinta. Nu auzeam, nu vedeam, nu simteam nimic, decat repetam acele cuvinte dandu-le un sens si de fiecare data cand loveau colturile mintii mele, imi muscam limba sa nu ii raspund cu ce vroia sa auda. In timp ce priveam acei ochii blanzi de ciocolata, m-am speriat de siguranta din ei. Bella nu era o fata imatura sau iresponsabila, care s-ar fi aruncat cu capul inainte intr-o situatie de genul acesta. Femeia firava cu piele de sidef, cu parul mirosind a capsuni, cu buzele subtiri stralucind de saliva dulce, cu miscari bajbaite si pasi nesincronizati…Bella! Bella, statea in fata mea spunandu-mi ca si-ar omori familia unul cate unul daca acela ar fi pretul pentru inima mea.

Imi tinea disperata un discurs despre cat ma iubeste si cum o calca pe nervi faptul ca eu consider sentimentele mele pentru ea superioare doar pentru ca posed vesnicia. Nu stiam de ce imi era jena mai mult: de mandria pe care aceasta declaratie o stranise in mine, sau de faptul ca aceasta conversatie avusese ca punct de plecare sexul? Ma simtisem teribil de frustrat cand cu obrajii pulsand rusine imi daduse de inteles ce isi dorea. Adica, ma iubea si eu la randul meu o adoram si nu cred ca in oricare alta situatie cererea ei ar fi fost primita cu groaza de un baiat, asa cum am luat-o eu. Pieptul mic ii tremura de la suspine si eu nu indrazneam sa o impac. Aveam senzatia ca stricasem una din minunile lumii, ca intervenind in viata ei o agatasem fara sa vreau spre lumea tenebrelor mele. Si ea era pura si dulce si nu merita asta la fel cum nici eu nu o meritam pe ea.

Cum putea macar sa se gandeasca ca eu nu as vrea-o in modul acela? Ea a reinviat omul din mine si doar stand langa mine imi transmitea vibratii imposibil de ignorat. Ea poate noaptea avea vise animate, insa eu aveam fantezii interminabile cu trupul ei dezgolit de orice material incalzindu-l pe al meu. O respectam si de aceea mereu imi pastram aliura calma, pentru ca explicandu-i ce tornada declanseaza palmele ei micute mangaindu-mi ceafa sau cum coapsa ei atingandu-mi talia ma reduce la instinct mai repede ca setea pentru sange, ea sigur ar profita sa ma atate. Pana atunci nu ma indoisem ca sentimentele ei pentru mine erau puternice…pentru timpul prezent,  dar ma temeam ca la oameni totul se reduce la scanteie. Nu au ai moto-ul „Traieste clipa”? Intr-un an sau doi era foarte probabil sa isi dea seama ca isi doreste defapt o viata normala, asa cum au oamenii: cariera, sot, copil. Dar dupa discutia din seara aceasta, Bella imi daduse o lectie despre responsabilitate si transparenta. Imi puteam da seama cat de greu ii era ei sa spuna cu voce tare ca vrea sa faca dragoste cu mine, deci trebuia sa fac ceva sa o rasplatesc pentru efortul ei de a fi sincera. Avea dreptate! Trecusem prin moarte ca sa ne regasim, cum puteam sa nu avem incredere in legatura noastra? Subiectul transformarii era prea important ca sa fie atins doar partial, fara lamuriri sau vorbe clare. Voi profita de ocazie sa discut cu Carlisle pe tema asta maine. Daca Bella mea vroia sa fie in totalitate a mea, eu nu puteam decat sa ii arat cat de mult o doream si eu, prin fapte.

-        Bella? Am soptit sperand concomitent sa fie treaza, dar si sa doarma.

-        In tot acest timp te gandeai? I-am auzit vocea plapanda.

-        In tot acest timp asteptai raspunsul meu?

-        Asa cred…

Am intors-o cu fata spre mine si am inceput sa-i desenez cercuri pe bratele fine.

-        Imi pare rau daca…a inceput ea, dar i-am prins buzele intre aratator si degetul mare ca sa o opresc.

-        Nu trebuie sa iti pare rau. Eu am fost un ipocrit, lasandu-te sa deschizi si sa continui de una singura un subiect pe care trebuie sa il dezbatem in doi…

-        Sa dezbatem…ce? A intrebat nesigura cu buzele miscandu-se moale sub degetele mele.

-        Dorinta ta, am spus trecandu-mi palma incet de la gat, pe talie si coapse. Dorinta mea, am continuat urcand cu degetele inapoi peste abdoment, piept si clavicula, limitandu-ma sa ii masez gatul. Viata noastra, am rostit ca pe un ultimatum, privind-o intens.

Dintr-o data, mi-am dat seama de expresia fetei mele din spatele ochilor si am realizat ca semana cu felul in care Carlisle o privea pe Esme, asa ca am concluzionat:

-       Pentru ca, Bella, eu sunt vantul, iar tu esti corpul care ma face sa rezonez.

___________!!!___________

Yupy, am reusit sa scriu un nou capitol! Sper ca sunteti multumite cat de cat de lungimea lui:D Acum, tre sa ma gandesc serios la cum vor evolua lucrurile de aici inaine si la ce picanterie sa adaug actiunii pentru ca este cazul sa va scot din amorteala;;) P.S: trecetzi va rog pe blogul www.shtrumphy2.wordpress.com cele care nu ati citit N.I, pentru ca scriu la capitolul 21:D Muah! :*:*:*

Capitolul 19. Alt adevar

BELLA

Cineva imi rupsese capul de pe umeri. Trebuia sa fie asta, pentru ca nu imi aduceam aminte sa am un cap atat de greu. Parca era o sfera de plumb. Printre genele inodate de sare se strecura dureroasa lumina. Am incercat sa imi duc mana la frunte, insa bratul mi-a cazut inert imediat ce l-am ridicat.

- Usurel, mi-a sopti o voce subtire si m-a prins de mana. Atingerea era rece. M-am fortat sa respir adanc pentru a capata forta sa ma ridic, dar ea m-a ridicat in sus fara mare efort. Stand rezemata de perna pe aceeasi canapea din sufragerie, eram acoperita cu vre-o trei paturi si de pe masa veneau aburi de ceai de musetel.

- Am auzit ca asta va calmeaza, s-a fastacit ea.

- Alice? am recunoscut-o in final. Eram doar noi doua in camera. Unde…?

- A plecat ca sa ne lase intimitate. Vaneaza. Cum te simti?

- Cu capul mare.

Fata a chicotit masandu-mi delicat palma.

- Ii pare rau ca ai aflat in felul acesta, dar el nu era in stare sa iti spuna. A avut nevoie de noi.

- Stiu si te rog, nu mai spune “ii pare rau”, asta spuneai…

- O! a marit ochii.

- Da, imi amintesc, totul. Asta era si ideea, nu?

- Bella, trebuie sa intelegi ca este in natura noastra. Faptul ca noi suntem diferiti nu ne face mai putin vampiri. Setea este aceeasi, doar ca la tine, a fost mult mai mare. Carlisle spune ca Edward te-ar putea numi “la mia cantante”- cantareata mea, pentru ca sangele tau il cheama intr-un mod aparte. Este imposibil de rezistat.

- Nu il condamn, mi-am dus mana la cicatricea argintie si rece de la gat.

De frica sa nu adorm iar daca inchid ochii, am privit in gol cand mi-am amintit-o pe Alice langa mine in clipa…mortii:

- Aaaamm, incercam sa rostesc, dar furnicaturi imi impiedicau simturile sa recepteze stimulii.

- Linisteste-te, dormi, era tot ce imi putea sopti vocea ei de zana.

Focul nu mai ardea in gatul meu si o relaxare totala a inceput sa ma cuprinda, tragandu-ma cu presiune in jos. Imi era prea bine ca sa neg, insa mintea mea nu putea gandi altceva decat motivul pentru care ma duceam. Aveam mirosul lui Edward in nari, dorindu-mi sa il pot urma, sa il pot regasi. Aveam atatea intrebari sa ii pun, atatea sa ii reprosez. Dar cand l-am intalnit, mi-am dat seama ca reprosurile nu erau insulte sau trageri la raspundere pentru ce facuse, ci pareri de rau pentru ca nu permisese sa ne cunoastem. De aceea fusesem atat de nervoasa pe el cand dupa marturisire ma “eliberase”. Eu nu vrusesem sa fiu eliberata! Ma bucuram ca cel putin reusisem sa il rog sa ma caute, altfel nu s-ar fi intors in Forks si nu ar fi aflat niciodata ca sunt in viata. Edward era al meu. Eu eram Bella lui. Eram mai mult decat meniti. Eram consacrati unul altuia!

- O sa fie enorm de fericit sa afle ca nu il respingi, a zambit Alice larg.

- Cum de…?

- O, asa am stiut si ca ai nevoie de patura pentru ca vii in pijamale, eu vad viitorul.

- Deci tu ai stiut ca el urma sa ma…

- Nu, aceea a fost o hotarare a lui de moment, un lucru ce nu putea fi prevazut. Cand am primit viziunea am incercat sa il opresc, dar am ajuns prea tarziu, si-a incordat ea gura intr-o linie dura.

- Poate asa a trebui sa fie, i-am atins umarul si ea mi-a zambit dulce. I-am raspuns la zambet.

- Edward poate citi gandurile.

M-am crisptat.

- Dar nu pe ale tale. Nici fiind fantoma, nici om. Pur si simplu, ai fost o enigma pentru el, de aceea incerca sa te studieze indeaproape, sa fie sigur ca esti tu cea pe care el o credea moarta. Cand s-a convins, a fost o schimbare radicala in existenta lui. Incepand cu acea clipa, el este al tau indiferent daca il vrei sau nu.

- Eu sa nu il vreau pe el? am bufnit.

Chiar si cu tot adevarul acesta greu de digerat, ceea ce spunea ea imi suna absurd.

- Mai are vreunul din voi alte puteri?

- Nu iti ajung ale noastre? a chicotit. Nu, nimeni. Cum te simti?

- Ma doare capul.

- Asta se rezolva cu ceai, dar eu nu ma refeream fizic.

- Aaa, vreau sa il vad.

- Imediat, merg sa il caut, a fugit ea inainte ca eu sa apuc sa termin fraza de rostit.

In mai putin de un minut, l-am simtit. Unda de electricitate s-a extins in jurul meu odata ce pasii lui se apropiau de canapea. Am inlaturat patura uracioasa si i-am sarit de gat pe neasteptate. Bratele lui m-am strans imediat si mi-a sarutat parul.

- Bella…

- A ta! Mai lasa-ma cu regretele! Nu imi strica momentul, te rog! Te iubesc! am soptit mai timid pe pielea gatului sau.

- Eu te iubesc mai mult.

- S-o crezi tu.

A chicotit.

- Eu sunt floarea pe care ai iubit-o abea dupa ce ai smuls-o din radacini, nu-i asa? i-am citat cuvintele din ultima noaptea petrecuta sub forma de fantoma in camera lui. Ei bine, replanteaza-ma si ingrijeste-ma! Nu ma lasa! l-am implorat.

- Eu? Sa te las? Nu fi absurda, Bella! Ce iti mai trebuie sa te convingi ca nu sunt deloc altruist?

- Ma simt mai bine acum, m-am muiat si el s-a asezat pe canapea cu mine in poala. I-ai lasat pentru mine? am mormait egoista.

- Sunt familia mea si imi inteleg prioritatile.

- Dar nu este corect! am ripostat.

- Am facut lucruri mai gresite de atat, asa ca nu lasa asta sa iti umbreasca entuziasmul. Nu plec nicaieri.

- Poate ar putea ei sa se mute iarasi in Forks?

- Nu este posibil, si-a incordat maxilarul.

- De ce? Doar ati stat acolo inainte?!

- Arzi, a constatat el masurandu-mi temperatura buzelor cu buzele. Ai racit? a tresarit el.

- Nu imi pasa! l-am tras mai aproape.

- Charlie va pleca la sectie in curand, mai bine ne-am intoarce!

Drumul inapoi a fost normal, cu masina lui Carlisle. Charlie plecase la lucru, insa avusesem noroc ca nu ma verificase. Fiind sambata, am stat cu Edward toata dimineata. El mi-a facut ceaiuri, mi-a dat medicamente si m-a rasfatat asa cum facea mama. M-am cuibarit la pieptul sau acoperit cu patura ca sa nu ii simt raceala si am dormit pierzand notiunea timpului.

Noaptea nu mi-a adus confortul pe care speram. Ma foiam si agitatia mea nu era inabusita de pieptul rece aflat la doar o intindere de mana distanta de mine. Asa ca, a doua zi, profitand de faptul ca Edward plecase sa inapoieze masina tatalui sau, m-am trezit devreme cu gand de calatorie.

-        Unde te grabesti? s-a intors Charlie sa ma priveasca de pe canapea.

-        Daca suna Edward spune-i ca sunt la Angela!

-        Edward? Edward Cullen?

-        Da, tata, te rog?

-        Si…de cand asta? se eschiva el incetinindu-ma din a ajunge la usa.

-        De putin, dar ar fi bine sa te obisnuiesti pentru ca este ceva  serios!

-        Wow!

-        Pa, tata!

-        Bells?

-        Ce? am oftat cu mana pe clanta.

-        Poate ar trebui sa il aduci pe aici.

-        Sa il aduc “oficial” vrei sa spui, am mormait pentru mine.

-        Ce ai spus?

-        Sa nu ma astepti la pranz!

Odata ajunsa in masina, am bagat in viteza si am luat directia La Push. Jake era pe veranda, parca ma astepta.

-        Unde ai fost? s-a rastit sarind peste toate treptele direct in fata mea.

-        La o plimbare nocturna, am raspuns stiind ca se refera la escapada in Alaska.

-        In mormantul lui Dracula? a strambat din nas. Puti, Bella!

-        Multumesc…Tu mirosi la fel de bine! l-am strans in brate.

-        Ti-a fost dor de mine? m-a cuprins de talie.

-        Putin.

-        Mie putin mai mult.

M-am retras din imbratisare atunci cand respiratia lui fierbinte mi-a gadilat gatul.

-  Ai venit la fix sa mananci spaghettele lui Billy! Inainte sa termine fraza, Quil si Embry au trecut in rasete asurzitoare pe langa noi, dand buzna pe usa.

– Sau poate…altadata.

– Da, nu imi era foame oricum.

Privirea mea ramansese fixata pe cei doi copii care pareau mult mai mari decat erau. Nu puteam sa nu observ asemanarea lor cu Jacob:par scurt, bustul gol, desculti. De parca faceau toti parte dintr-un soi de fratie.

-        Este o moda in La Push sa renunti la plete in schimbul muschilor?

-        Poti sa-i spui si asa.

-        Sau pot sa ii spun…?

-        Moment de rebeliune, a ranjit.

-        In masa?

-        Suntem destul de uniti.

-        Mie imi pare mai mult ca ati facut un pact misterios. Daca intrebi baietii din liceu, cu siguranta s-ar tunde la chelie pentru bicepsii tai, am chicotit, dar vazandu-i privirea goala, l-am tarat la o plimbare.

Incepuseram sa mergem privind peisajul stancos al rezervatiei. Puteam mirosi libertatea in aerul umed. Locul acesta era perfect, magic, compus din particele de istorie.

-        Cand sunt aici totul pare mai simplu, am inhalat puternic briza ce purta aroma muschilor verzi.

-        Pentru ca vii rar. Apropo, ce a spus Cullen cand i-ai zis ca vii la mine?

-        Nu stie ca sunt aici.

-        Nu stie? i s-au ridicat sprancenele amuzate. Doar nu ma folosesti pentru ca ai nevoie de o aventura?

-        Fii fara grija, nu ma dau in vant dupa bicepsi!

-        Ce spui de tricepsi atunci? s-a buzat aratand cu degetul partea de sus a bratelor de urs.

-        Las-o balta!

-        Incerc sa glumesc pentru ca nu-ti spune ce simt cu adevarat.

Dintr-odata, expresia senina a fetei lui era pura masca.

-        Edward nu este malefic asa cum vrei tu sa il faci sa para.

-        Asa e. Ii mai lipsesc coarnele ca sa fie malefic cu adevarat. Vrei sa i le punem? m-a tras de mijloc brutal si buzele lui au comprimat aerul dintre noi. Mi se pare mie, sau eziti sa ma impingi, Bells?

-        Termina! l-am impins fara sa-l clintesc din loc. Stiu totul, Jake.

-        Ma indoiesc de asta. Daca ai stii, nu ai mai dormi noaptea. Norocul tau ca nu iti las fereastra nepazita.

-        Poti sa incetezi sa ma mai spionezi pentru ca stiu ca Edward este vampir.

Gura cascata.

-        Daca ati fi avut tantari de balta pe aici, ti-ar fi invadat caile aeriene pana cum!

-        Ce glume proaste ai in program, Bella!

-        Scuteste-ma de teatru, Jacob, esti mai jalnic decat mine la mintit. I-am cunoscut familia. Stiu! Stiu totul, mai putin rolul tau in poveste.

-        Nu exista poveste! Este doar realitatea si nu inteleg cum de esti atat de proasta incat sa razi la mine cand rolul tau este acela al pestisorului auriu in stomacul rechinului?

-        Sa nu-ti explodeze o vena la cap, Jake!

-        Bag de seama ca tie ti-au explodat toate.

-        De ce esti atat de inversunat pe el, pe ai lui? Tu stiai legenda lor inaintea mea, dar ai tacut, cu toate ca m-ai fi putut convinge mai repede sa renunt la el cu adevarul. Ce alt secret mai tii?

-        Acum stii adevarul si vad ca nu ai renuntat.

-        Am avut un vis, stii? Cu un lup.

A tresarit.

-  Si eu am visat ca jucam football azinoapte.

– Tu erai lupul din visul meu. Nu mi-am dat seama atunci, dar acum sunt sigura.

– Ar trebui sa te faci regizor de filme.

– Vezi? Tocmai negarea asta ma convinge ca am dreptate. Spune-mi, de ce te-am visat asa?

-  Poate ai mancat ciocolata inainte sa adormi. Stii ca poti fii foarte enervanta si fara cofeina in sange, Bella, nu stiu de ce insisti sa devii un pericol public.

-  Jake, este un secret?

-  Bella…a gafait

– Stii ca mie poti sa imi spui orice!

– Aproape orice.

– De cine iti este frica sa afle?

– Este vorba de respect.

– Billy, atunci?

– Tot tribul meu.

– Nu voi spune nimanui.

– Ce crezi ca este, Bella? De ce insisti atat?

– Nu stiu motivele exacte, dar te-ai schimbat atat de mult in ultimele luni, incat am impresia ca esti un tip de colegiu, in niciun caz ca abea stii sa-ti faci sireturile de doi ani! Mai este grupul in care esti mereu, de parca ascundeti ceva si faptul ca esti atat de pornit impotriva lui Edward si ca ii stii secretul. Eu zic ca daca e asa si el il stie pe al tau, prin urmare ai unul.

– Esti buna, Sherlok!

– Hei, i-am luat fata mare si cafenie intre palmele prea mici sa o cuprinda si l-am sarutat apasat pe frunte. Nu stiu de ce ma simt atat de legata de tine, dar simt ca trebuie sa stiu tot ce ti se intampla. Nu este curiozitate superficiala sau lipsa de ocupatie, Jake. Vreau doar sa te ajut!

– Niciodata nu ti-as putea dezvalui taina asta.

– Ajuta-ma sa aflu, atunci. Da-mi un indiciu.

– Indiciul este ca ai vise destul de premonitoare.

– Deci…

– Te rog, si-a pus mainile la urechi, promite-mi ca este ultima data cand vorbim despre asta!

– Bine.

Dupa un moment de tacere, mi-a luat mana intr-a lui, strangand-o exagerat. Nu cu placere, ci cu rautate.

-       Si, daca i-ai cunoscut pe ai lui, treaba devine serioasa?

-       Il iubesc…

-       Taci! a tipat aproape smulgandu-mi mana cand m-a tras spre el. Te auzi? Este un monstru! Poate tie ti se pare romantic gestul lui, dar practic te-a dus intr-o casa de sugatori de sange! Ai cunoscut-o si pe cea care te-a omorat?

-       Despre cine vorbesti?

-       Femela cea mica de statura. Stii ca atunci cand te-am gasit aproape moarta ei i-am luat mirosul?

-       I-ai luat mirosul? Cum adica?

-       Ah! a injurat si mi-a dat drumul. Daca nu ajungeam la timp…te-ar fi devorat. Acum ca stii, ma omoara cum de inca nu iti dai seama de pericol? Tu esti nebuna?

-       Stai asa, tu stiai ca Alice m-a atacat? De ce atunci cand te intreba tata cu privire la ancheta nu ai spus nimic? De ce ii acopereai?

-      Mi-ai promis ca nu mai vorbim despre asta.

-      Nu imi dai de ales. Jacob…esti si tu…?

-       Bleah! Doamne fereste!

-      Atunci? Cum de cunosti atatea informatii?

-      Trebuie sa imi spui unde este acum cuibul lor?!

-      NU!

 

De ce aveam senzatia ca Jacob ii putea face rau lui Alice. Era irational. Imaginea lupului lua proportii de basme in mintea mea.

-        Sunt mai bun decat el pentru tine. Cuvintele ii ieseau strangulate si lipsite de inflexiuni.

-        Jake…

-        Credeam ca afland ce pericol te paste ai sa fugi si eu aveam sa fiu acolo sa te prind, dar pare ca ai o slabiciune pentru paranormal, a scrasit din dinti.Tremura in timp ce vocea lui suna lamentatoare, de parca ii era mila de el insusi.

-        Iarta-ma daca ti-am dat de inteles…adica, daca ti-am dat impresii…gresite…

-        Impresii? Mi-ai dat sperante, Bella!

-        Vreau sa fim prieteni in continuare.

-        Eu tin la tine mai mult decat la Quil.

-        Ce legatura are Quil?

-        El pot spune ca imi este prieten, nu tu.

-        Jacob, exagerezi, Quil este baiat, dar poate daca ai fi si in preajma altei fete, ai vedea ca defapt nu ma placi, este doar vina hormonilor.

-        Acelasi lucru ti se intampla si tie cu Cullen?

-        Nu.

-        De ce vrei sa pari mai interesanta? Esti doar cu doi ani mai mare si pun pariu ca pana acum nu ti-ai calmat hormonii.

-        Jacob Black! Nu discut cu tine despre sex!

-        Putem sa il facem fara cuvinte, a ras ironic.

In alte circumstante l-as fi plesnit imediat, dar durerea din glasul lui era crunta. De parca doar glumele ii mai ramansesera. Nu puteam suporta sa il mai privesc nicio secunda in plus.

-        Charlie cred ca isi face griji.

-        Daca ai nevoie sa iti mai lustruiesti ghearele pe cineva, stii unde ma gasesti.

-        De ce imi vorbesti asa? mi s-a pus un nod in gat.

-        De ce ai impresia ca nu meriti? s-a ridicat incet si mi-a aruncat vorbele fara sa intoarca capul spre mine, in timp ce se intorcea spre casa. Charlie cred ca isi face griji, mai bine ai pleca.

-       Jake, pot sa te mai vizitez?

-       Pleaca odata, Bella!

-        Iarta-ma!

-       Scuzele tale ma fac sa ma simt mai patetic! Sinucidere placuta!

Studiindu-i mersul greoi, inima mea pulsa durere cu fiecare pas al lui lovind pamantul. “Jake…”

 

_____________!!!_____________

Buna!!! Srry de intarziere, sper sa va placa noul capitol:D…Muah!:*>:D<:X