Feeds:
Articole
Comentarii

JACOB

Cullen!

Cand am parcat masina am crezut ca doar mi se pare. Am deschis geamul. Era acolo. Ma ustura pe nari dandu-mi o stare de voma. Pe cat posibil am incercat sa imi maschez incordarea in fata Bellei, dar era acolo, dupa atata timp si imediat ii recunoscusem mirosul.

M-am simtit putin vinovat atunci cand am vazut recunostiinta in ochii lui Bells la intrebarea daca vrea sa mergem acasa. Prin asta vrusesem sa spun “Vrei sa ramai cu mine?” indiferent de legende si sperante desarte…pur si simplu…sa continuam ca pana acum si sa fugim din Forks cat se mai putea. Fusese ultima mea tentativa de a o face sa renunte la aceste idei stupide si sa ne intoarcem la viata noastra caci conceptul de acasa pentru ea insemnam eu si invers. Dar nu ma intelesese. Nu intelesese ca “acasa” sunt eu. Era prea coplesita de sentimente contradictorii ca sa citeasca in ochii mei ca altadata, asa ca am continuat pentru a nu o dezamagi. Defapt, daca lipitoarea era prin preajma preferam sa fiu prezent la intalnirea lor. Era asa slabita atunci cand am luat-o in spate ca sa urcam in camera incat aproape imi doream sa o rapesc si sa fug cu ea. Demult nu mai fusese atat de deprimata. Uram ce ii facea locul acesta!

Camera ei era pur si simplu impregnata cu mirosul lui Cullen. Imi scrasneau dintii de frustare. De cat timp era in Forks? Cum de haita ii permisese sa revina? Ce cautase aici in casa Bellei? Oare aflase ca avea sa se intoarca si o astepta? Trebuia sa vorbesc cu Sam! In secunda urmatoare m-am dus spre geam ca teleghidat. Vocea tulburata a Bellei mi-a potolit nelinistea. Era antidotul meu. Credeam in ea. Ma iubea? Cum va fii cand il va revedea pe el? EL…

Nici nu observasem cum se cuibarise ca un copil in patura moale de parca se alina dupa cel mai lung cosmar. Nu stiu ce intelesese din privirea mea, dar nu mi-am mascat implorarea: “Te rog, nu ma da din nou pentru el!” Am sarit.

Pamanutul era deseori patat de mirosurile lipitorilor. Nu erau urme proaspete, dar erau dese. De ce tranzitau atatia vampiri in Forks? Unde era Haita? De ce nu isi facea treaba?  Se schimbasera multe in absenta mea si imi era frica sa aflu adevaruri. Tata era bine, vorbisem cu el in urma cu o saptamana. Niciodata de la plecarea mea Billy nu imi povestea nimic din La Push. Nu avea voie. Eram un fugar. Nu trebuia sa ma mai intereseze problemele lupilor. Dar tindeam sa cred ca daca s-ar fi intamplat ceva rau unuia dintre ei ar fii avut decenta sa ma informeze. Inca aveam dreptul asta. Erau sangele meu.

Priveam melancolic locurile vechi si cu toate ca dispareau repede pe langa mine caci goneam in cautarea lui Sam, tot reuseau sa imi aminteasca de cate ceva. Erau tufisuri in care eu si Embry ne ascundeam goi dupa ce inotam dimineata. Erau copaci pe care ii cataram sa impresionam puicutele din trib, copaci pe care mai tarziu imi ascuteam ghearele de lup. Erau zgomote de ierburi, canturi de pasari, brize de vant, mirosuri de pamant… ale mele, ale neamului meu. Un val de melancolie imi amortise toate simurile. Bine ca eram lup, caci omul din mine ar fi fost si mai sensibil si contopit de emotii.

Am rascolit toata padurea in cautarea haitei. Degeaba. Cautasem in locurile in care ne intalneam de obicei, dar fara reusita, caci sigur se schimbasera. In cele din urma, renuntand la instinctele animalului si gonind incotro ordona inima baiatului, am ajuns la ei. Cand vreascurile au trosnit sub labele mele, urechile lupilor s-au ciulit.

Eram din nou in scena: o haita de lupi uriasi care se priveau unii pe altii si apoi pe mine. Oare ce gandeau? Se sfatuiau cum sa reactioneze? Nu ii puteam auzi. Nici nu imi doream caci asta m-ar fii transfromat intr-unul de-al lor din nou. Inima imi batea tare. Erau fratii mei, dar oare mai gaseam iubire in ei? Eram fratele lor, dar oare mai gaseau credinta in mine?

Sangele lupesc fierbea in mine cu fiecare pas cu care ma apropiam de lupului cel negru. Isi asezase sezutul in stilul sau familiar. Sam. Mult respectata capetenie a haitei lupilor Quilletaire. Paul la dreapta lui, Quil la stanga, iar Leah si Seth undeva in spate. Micul Seth era acum un animal pe marimea capeteniei. Blana i se colorase in cenusiu, coama ii crescuse teapana si mandra, iar gatul gros se ridica acum agitat la vederea mea.

Eram pericol pentru ei. Erau in garda din cauza mea. Ajuns in fata lui Alpha, am clatinat capul. Nu a plecaciune, dar a respect. Nu a supunere, dar nici a iertare. Eram un fugar, dar nu un tradator. Eram Jake… speram sa fiu inca tampitul de Jake pentru ei. Vantul rece al padurii imi facea ochii sa se umezeasca. Ii revedeam. Dupa trei ani, stateam din nou in fata lor…. vantul nenorocit facea sa-mi curga lacrimile.

Privirea sa indescifrabila nu ma lasase o clipa. Nu ma maraise inca, nu ma alungase, nimic. Dupa cateva clipe de imobilitate, Sam a ridicat laba dreapta incet. A facut un pas spre mine. Apoi pe al doilea. Nu m-am miscat. Puteam fi atacat. Avea diferite tactici de a induce in eroare dusmanul, il cunosteam. De ce mi-ar da drept la replica inainte sa ma ucida? Eram pe teritoriu strain la urma urmei. Ei erau paznicii acestor meleaguri si venirea mea aici nu le aducea nimic bun.

Sam si-a dus botul langa urechea mea. A tras puternic aerul in piept, pana i s-a uscat gatlejul… plimbandu-se peste blana mea, pana la urechea cealalta. Nu respiram. Fata batrana a lupului negru s-a departat putin pentru a imi da voie sa-l privesc. Ochii mei erau in ochii lui Sam. Si pe el il enerva vantul. Si ochii lui mari, curgeau peste obrajii parosi.

Padurea tacuse. Nimic nu mai vorbea. Linistea era apasatoare. Linistea din capul meu. Linistea din sufletul meu. Sam a inceput sa ma linga, iar eu, ostenit de fuga, ostenit de dor, i-am cazut la picioare, scotand un sunet infundat de durere.

– Ridica-te Jacob! am auzit vocea lui Seth. Ridica-te, prietene, esti acasa acum!

Seth isi luase forma umana si se pusese jos, langa mine. Imi mangaia crestetul capului si ma batea pe spate. Era un baiat bine acum, si avea acelasi zambet jucaus ce sfideaza pericolul. Am scuturat capul maraind agitat un salut calduros, dupa care m-am uitat la Sam. Probabil el ii poruncise lui Seth sa ia forma umana pentru a putea vorbi. Ceilalti membrii ai haitei se departasera in spatele lui Sam si asteptau cuminti. Nimeni altcineva nu venise sa ma primeasca in brate. Pesemne Sam dorea sa imi comunice ceva, dar nu avea incredere sa isi expuna fratii lasandu-i umani. Eu eram o amenintare…

Imediat ce mi-am luat forma umana si am iesit din lunga imbratisare cu Seth, acesta si-a pus palmele pe umerii mei si mi-a vorbit dur:

– Sam iti cere sa pleci!

– Nu am venit sa fac rau.

– Stim asta, Jake, esti fratele nostru orice s-ar intampla. Nu ne temem de tine. Daca nu as crede ce indurgi tu, as crede totusi vocea sangelui, care nu minte.

– Atunci? m-am incruntat. Ma alungati?

– Nu. Uite, s-a strambat el nestiind cum sa formuleze. Multe s-au schimbat de cand ai plecat tu. Forks nu mai este in siguranta. Dimpotriva. Ocoleste zona asta in drumul tau si iti va fii bine.

– Nu am niciun drum de facut. Aici se opreste drumul meu. Am venit… la voi, am spus evitand cuvantul “acasa”.

– Te-ai intors? a cascat Seth gura uimit. Ramai? a continuat pe ton plin de speranta.

– Nu stiu asta… am soptit intristat. Spuneti-mi ce se intampla? Am simtit mirosul lui Cullen in casa Bellei. Miros de alte sugatoare de sange prin paduri…

– E problema noastra asta. Multumim de vizita.

– Ce faci, Seth? l-am prins de cot. Haide, sunt eu, nu poti sa spui ca nu ai incredere in mine.

– Nu sta in puterea mea sa iti spun cum stau lucrurile. Sam o poate face.

A stat cateva clipe cu ochii intr-ai lupului negru, dupa care a revenit:

– Si aici este prea periculos. Sa mergem la Billy. Daca vrei…

– Da, sunt… sunt dispus sa va ajut! am rostit ferm.

– Bine, ia-o inainte. Sigur iti va trebui un moment cu Billy dupa atat timp ca nu v-ati vazut si noi te vom ajunge din urma.

Imbratisarea tatalui. Poti fi adult cu cariera la picioare, sau poti fi un animal salbatic ce lupta cu supranaturalul, caci in bratele tatalui tau esti tot un pusti care se smiorcaie pentru o julitura in genunchi. Si te vindeci. Te vindeci de toate ranile trupresti si sufletesti cand tii nasul in gulerul camasii lui si simti mirosul tau acolo.

– Iti multumesc, tata.

– Haide, Jake, nu-mi spune ca ai venit educat din drumetiile tale! a mormait Billy deranjandu-mi parul. Nu multumi cand nu ai pentru ce.

– Cum esti? m-am retras pe fotoliul celalalt indreptandu-mi spatele.

– Bine, bine, acum…perfect! a zambit calduros invartind de scaunul cu rotile pana la frigider.

– Ei, ce-ti trebuie?

– Nu te deranja, nu exagera cu amabilitatea, repet, a strigat el cu ochii intinsi de zambet, dar si atentionare, doar se descurcase in tot acest timp fara mine. Nu era cazul sa fiu ipocrit.

– Imediat vin si baietii.

– Stiam ca o sa te primeasca bine. Sam venea la mine in fiecare vineri. Stia ca atunci vorbesc cu tine la telefon, insa isi musca de fiecare data buzele sa nu ma intrebe nimic.

– Da, la fel si eu.

– Bella unde este?

– La ea acasa.

– O, le-ai…lasat spatiu.

– “Le-am lasat…spatiu?” Deci Cullen chiar este in Forks! am marait incordandu-mi bratele.

– Da. Este. Nu a plecat nicio secunda.

– De ce a ramas?! De ce nu l-a inghitit pamatul?! De ce?

– Fiule, nu purta ura pentru ca altii isi poarta dragoste! mi-a facut tata cu ochiul intinzandu-mi berea. Am dat jumatate peste cap fara sa clipesc.

– In alta ordine de idei, ce s-a intamplat in Forks in absenta mea?

– Ai timp? a vorbit Sam din tocul usii. Statea acolo de ceva timp, dar nu vrusese sa intrerupa. Ofta dezamagit, probabil isi daduse ochii peste cap vazand ca lucrurile inghetasera in sufletul meu la vesnicia “Bella”.

– Am tot timpul din lume, fra…, Sam. Am tusit scurt.

– Intai, vino aici, frate! a rostit el mandru aruncandu-se deasupra mea pentru a ma strage in brate.

Nostalgia ma fugarea fara mila.

In orele ce au urmat, Sam mi-a povestit cum Forks era acum Cirque du Soleil. Toti ciudatii care fugeau de soare se ascundeau ca sobolanii prin casele locuitorilor orasului. Vampiri la tot pasul. Crime la tot pasul. Volturi implicati. Volturi, care transformasera regiunea asta intr-un tinut al macabrului si toate astea pentru ca la venirea Bellei sa fie pregatiti. Ma miram ca nu ne premeditase nimeni sosirea si nu ne atacase niciun sugator. Dar, din nou, probabil Edward avusese grija de asta! Imi venea sa imi inghit cuvintele din cap.

– Am sa raman in Forks atat timp cat este nevoie de mine, si am sa va ajut sa le radem rasa de pe teritoriul acesta! au fost cuvintele mele rostite cu voce tare si o ura nestapanita. Nu stiam daca mai mult ma gandeam la Edward sau chiar constientizam pericolul muritorilor.

– Jacob, s-a ridicat Sam privind spre Leah, Quil si Seth… ii datoram asta lui Embry.

Brusc, ecourile din jur s-au amplificat, m-au surzit. Nici nu observasem ca lipseste.

– Pentru a ma salva pe mine… a continuat cu voce joasa.

– Cine? am spart masa cu pumnul. Cine, Sam, la dracu’, ca o sa … CINE?

– Cea mica, Jane.

– Jane… am rostit printre dinti si am luat-o la goana prin paduri…padurile noastre, iar Embry fugea odata cu mine. Il simteam.

Radacinile arborilor pareau ca ma trag dupa ele in pamant, in pamantul meu, acela pe care prietenul meu il pazise cu dragoste, cu curaj, cu pretul vietii. Ura mocnea in mine, defapt, crescuse un foc, un foc ce ar fi ars orice mana ce ar fi incercat sa ma mangaie in momentele acelea. Durea in sange pierderea lui. Si ma invinovateam pentru ca nu ii puteam vedea moartea, pentru ca inima mea se rupsese de a lui si scena aceea imi era negata. Din aceasta cauza, nu il puteam jeli asa cum mi-as fi dorit. De la lup la lup.

Imagini cu fata lui spoita de rasete prostesti imi inundau mintea. Altceva nu exista, decat Embry: Embry mic invatand sa isi lege sireturile, Embry intracandu-se cu mine inot, Embry laudandu-si blana de lup, Embry… si JANE.

Nu isi stiam mirosul ca sa o urmaresc, nu ii stiam fata ca sa o caut. Dar stiam cum aveam sa o sfasii atunci cand voi afla. Cum ii voi musca cadavrul de corp incet, cu nesat, pana la gat. Aveam sa ii rup teasta de resturile sfasiate cu un singur trosnet si apoi sa o arunc in neantul padurii.

Imi simteam fiecare fir de pe trup ridicat. Sufeream. Cine ma putea alina? O singura persoana in lume. Ochii mei caprui de ciocolata topita. Mainile mele mici ce-mi netezeau parul rebel. Inima plapanda ce atunci cand o imbratisam batea in ritm cu a mea. BELLA.

BELLA

Mi-am dus doua degete in dreptul gurii. Era rece. Demult nu o mai simtisem asa. Respira rasuflarea lui. Tanjisem dupa sarutul acela ani de zile, necrezand ca il voi primi, torturandu-ma doar sa mi-l mai imaginez din cand in cand.

– Edward… am soptit. Daca ti-as spune ca abia acum m-a terminat de omorat absenta ta, ar avea vreun sens? Am rezistat tot drumul pentru ca stiam ca daca mor in destinatia bratelor tale, tu vei fi singurul capabil sa ma trezeasca…ma crezi, Edward?

– Stiu despre ce drum vorbesti, la mine a durat 100 de ani. Ca sa mor si sa inviu intr-o singura clipa: aceea in care am privit in ochii tai.

Glasul sau era moale, ochii mici. Ar fi plans daca ar fi fost un om, dar cum nu era, pieptul i se scutura de suspine. M-am ridicat pe varfuri sa-i cuprind capul la piept. Nu s-a aplecat dupa mine, ci a coborat in genunchi. Mi-a prins picioarele si m-a strans ca un copil. M-am catarat pe spatele sau nelasandu-l sa sufere singur. El nu putea sa planga? Din nou, aveam sa plang eu si pentru el!

Am stat cateva minute bune imbratisati pe podea, sarutandu-ne obrajii, fruntea, umerii, pieptul, parul… si tot nu era de ajuns. Daca Edward ar fi fost o patura, m-as fi cuibarit toata in el. Sa il simt pretutindeni in jurul meu. Ma imbratisa si eu continuam sa ma imping in pieptul tare. Atat de mult ne dusesem dorul incat nici acum nu era astamparat.

– Bella, te iubesc, Bella mea! mi-a luat barbia nu sa mi-o mangaie, ci sa mi-o remodeleze. Ochii de chihlimbar imi ardeau pielea acolo unde priveau. Gemeam.

Cand buzele noastre s-au reintalnit, mi-am amintit tot. Fiecare moment in camera lui in Alaska, zilele in care il cautam apoi nestiind ce caut, intalnitea de la scoala, discutiile din toiul noptii in camera mea… Fiecare zambet al lui, fiecare tresarire a inimii mele inchinata lui… Traiam simultan trecutul si prezentul, pe coloana sonora a sarutului sau.

– Trebuie sa plec, s-a retras brusc, ridicandu-se in picioare.

– De ce? M-am dus sa-l prind de geaca deoarece deja era langa geam.

– Vine Jacob. A aflat si…vrea sa vorbeasca cu tine. Revin cand pleaca.

Edward avea o privire trista, de parca il compatimea. Nu intelegeam despre ce era vorba, dar stiam ca nu puteam sa ii am pe amandoi in aceeasi incapere. Degetele mele s-au desprins de materialul pe care il tineau atat de strans ca amortisera.

– Hei, sunt aici! mi-a prins fata in palmele mari. Nu plec nicaieri. Am sa te astept. M-a sarutat scurt pe frunte lasand in urma doar un vant racoros.

Draperiile nu au fluturat mai mult de un minut cand mana cafenie le-a indepartat cu grija. Jacob, scana incaperea cu ochi de hot.

– Sunt doar eu, Jake, am spus simtindu-ma vinovata pana in oase.

– L-ai vazut? Cum a fost revederea, Bells? a trantit geamul in urma lui.

– Nu face asta… l-am rugat incercand sa ma apropii. El doar si-a ridicat palma facandu-mi semn sa pastrez distanta. S-a asezat pe balansoar cu capul pe spate si ochii tinta in tavan. Avea cearcane adanci si urme de lacrimi pe obraji.

– Ce ai patit? Am dat sa fac un pas spre el, insa raspunsul taios m-a impins inapoi.

– Iti pasa?

– Normal ca imi pasa, Jake, te rog, lasa copilariile si spune-mi! Am strans pumnii de frica. Ii tremurau mainile si isi musca buzele fara mila.

– Lipitorile care ne-au invadat orasul mi-au ucis fratele!

– Cine? m-am lasat usor pe genunchi pana am atins podeaua.

– Embry. Embry e mort.

Cuvintele lui fusesera rostite cu o dusmanie de care nu credeam ca Jake ar fi capabil. Parca nu imi spusese mine, ci parca vorbise cu insusi criminalul.

– Te rog, lasa-ma sa vin la tine! mi-am intins bratele spre el.

– Stai acolo! Mirosi ca unul de-ai lor, Bella.

– Dar nu sunt, mi-am sters lacrimile. Sunt Bella.

– Nu te vreau! a rostit printre dinti.

– De ce ai venit atunci, Jake? Sa imi arati cat de tare suferi ca sa sufar si eu? Stii ca ma doare sa te vad asa. Vroiai doar sa imi negi nevoia de a te alina? Ai reusit, ma chinui, ma faci sa sufar pentru ca nu ma lasi sa-ti fiu alaturi. Acum spune-mi, cu atat te pot ajuta? glasul imi era dur in ciuda durerii.

– Nu am crezut ca abia il vezi si te arunci din nou in bratele lui.

– Niciodata nu am spus ca nu o voi face.

– Atunci nu mai ai ce cauta in bratele mele.

– De ce imi vorbesti asa, de ce nu lasi ura pentru Edward deoparte si ma lasi sa-ti fiu aproape? Stiu cum este sa simti ca pierzi pe cineva drag, ai uitat? Tu m-ai consolat pe mine, Jake, lasa-ma sa o fac si eu.

– N-am nevoie de mila ta!

Urletul lui m-a speriat. M-a facut sa ma bag in tablia patului, sa ma indepartez de el.

– Nu e mila si stii bine…

– Dar ce este, Bella? Pentru ca iubirea o simti pentru altul?! Deci eu cu ce raman daca nu cu mila? “Cum sa-i spun bietului Jake ca l-am sarutat pe Edward?” Nu te mira, am citit asta in ochii tai de cum am pus piciorul in camera. Stii ce, nu te mai stresa pentru bietul Jake! Iti iau povara asta de pe inima!

S-a ridicat sa plece.

– Ba ma stresez, Jacob! Am strigat.

– De ce? a tras o draperie.

– Nu pleca!

– De ce? a repetat tragand si cealalta draperie.

– Nu ma lasa, am nevoie de tine cum si tu ai nevoie de mine.

– De ce?! a rabuvnit exasperat.

Il priveam si nu vedeam pe copilul meu acolo. Pe dulcele, inofensivul, tampitul Jake. Vedeam un barbat ranit, plin de resentimente, ce se agata cu toata speranta de urmatoarele cuvinte ce ar iesi din gura mea. Si nu i le-am putut nega pentru ca nu erau minciuni de caritate. Erau al doilea adevar al vietii mele. Cand s-a intors sa plece, acel adevar mi-a iesit din gat ca glontul disperat dintr-o pusca.

– Pentru ca te iubesc!

Jacob statea ca o santinela cu fata spre fereastra si cu spatele la mine, dar la auzul raspunsului meu, tot trupul i s-a relaxat si i-am vazut ochii reflectati in geam cum s-au inchis istoviti.

– Stii ca asa este. Simti ca nu te mint! am insistat incapabila sa ma ridic de jos. De ce nu venea sa ma ia in brate?

– Stii ca te-a auzit, nu? Este aici, asteapta sa plec eu.

– Da, am raspuns ravasita, stiu ca m-a auzit.

– Si totusi, ai spus-o. L-ai ranit, Bella, continua Jacob sa vorbeasca pe ton bolnav.

– Stiu… am suspinat atat de puternic incat parca as fi primit o sageata in piept.

– Ti-e mila si de el acum?

– Nu fi rau… mi-am pus capul in palme simtind cum ametesc. Aveam inima impartita in doua. O jumatate zacea pe podea, cealalta aruncata pe geam. Una pentru lupul meu, alta pentru vampirul meu. Amandoi ai mei si eu a nimanui.

– Nu este prima data cand iti spun ca te iubesc, Jacob.

– Dar este prima data cand nu continui cu “nu in felul ala”, Bella. Felicitari, ai reusit sa nu te mai minti singura! s-a intos spre mine mimand niste aplauze mute.

– Asta vroiai? Ca Edward sa ma auda spunandu-ti ca te iubesc? Mi-am ridicat ochii intr-ai lui.

– Eu m-am saturat sa aud ca il iubesti. Mi se pare corect sa stie si el ca ma iubesti pe mine.

– L-ai lovit cu singura arma care il putea rani. Eu. Ai aruncat cu mine in el. Sper ca esti multumit acum, Jake.

Am intors capul. Nu il puteam privi.

– Din pacate eu nu sunt perfect, sunt un simplu om. Inteleg daca nu vrei sa ma mai vezi niciodata. Noapte buna, Bells!

Nu am raspuns caci nu mai aveam glas. Aveam doar frig. Un frig violent ce mi se pusese in oase in secunda in care Soarele meu plecase din viata mea. Am ramas la pamant, asa cum ma lasase. Atunci mi-a fost clar: ma lasase.

Anunțuri

Image

BELLA

   Fragmente din capitolele anterioare.

Am ridicat privirea cu frica spre silueta de langa fereastra, dar nu am dat peste vreun monstru al copilariei, ci peste baiatul din vis. Lumina palida a fulgerului ii arata conturul maiestos desenat. Suvita uda care ii acoperea fruntea cara un bumb greu de ploaie care statea sa cada. Buzele pline se umflau in relieful fetei geometric formate, iar ochii deschisi scuturau intunericul camerei sclipind cu dragoste. Inaltimea, formele, mirosul…era imposibil sa nu recunosc prezenta lui…

- Dormi, mi-a soptit vocea persuasiva fara sa faca nicio miscare si mi-am lasat capul greu sa cada la loc pe perna. - Nu pleca…am zis stins inainte sa ma tradeze pleoapele si sa inchid ochii. Un cantecel murmurat ce parea de leagan a inceput sa inunde incaperea cu somn. Nu recunosteam niciun instrument si niciun cuvant, caci parea inganata jos, pe note fredonate din gat.

– Edward…mi-am auzit vocea si melodia s-a oprit.

– Bella…? m-a intrebat el de parca prin acel nume nu se referea la mine, ci la alta fata, la una pe care spera sa o gaseasca in mine inca din acea zi in cantina.

– Bella ta! am raspuns eu dorindu-mi sa ma strige ca in vis, dupa care am adormit pe nesimtite.”

  Amintirea lui. Amintirea noastra.

Acum aveam inima cat gamalia unui ac atunci cand un sunet cristalin mi-a speriat simturile. Era o pietricica aruncata in geamul meu. Putea fi un atacator? Putea fi o capcana? Putea fi Jake? Nu. Aceste ganduri nu mi-au trecut prin cap, pentru ca era Edward. Stiam ca este el. Asa cum o mama are instinctul matern, asa inima mea raspundea la stimulul inimii lui. Unde nevazute faceau aerul din jurul nostru sa devina electric si sa ne gadile pielea atunci cand eram aproape unul de altul.

Am sarit la fereastra. Intuneric. M-am grabit sa iau un hanorac pe mine si am fost la usa intr-o secunda. Nimeni. Am coborat treptele mici ale verandei inhaland aerul racoros de ploaie. Stanga-dreapta? Pustiu. Dorul era foc in trupul meu. Si nu mocnea. Ardea cu forta iadului. Ma speria si ma incanta.

„Edward! Mi-am strans bratele mai tare in jurul gatului ferm si am inhalat puternic parfumul de acolo: drogul meu. Imi bantuise noptile in timpul in care nu fusesem unul langa altul, dar acum puteam in sfarsit sa ne atingem, sa ne simtim, sa ne implinim fizic. Il iubeam cu o asa intensitate in clipa aceea, incat daca mi-ar fi pocnit inima, as fi molipsit de amor nebun intreg Universul.”

Trecusera ani in masuratoarea pamantenilor si secole in masuratoarea indragostitilor.

Ploua. Forks ma iubea. Asa ma primea acasa. Ma invata din nou cum era sa iubesc… mi-l arata pe el… asa cum stia mai bine. Pasii mei frangeau vreascuri. Erau hotarati. Il vroiam din nou. Eram gata sa il primesc inapoi in gandurile mele masochiste, in acea dragoste poate neimpartasita si chinuitor de puternica. Durea forta cu care imi doream sa il revad. Daca nu mi s-ar fi aratat, mi-ar fi fost mai grea recuperarea decat dupa coma. Dar… inima mi s-a oprit. Nodul din gat era sec, imi zgaria interiorul, cand, l-am vazut.

Silueta lui neagra, ascunsa printre ramurile aplecate statea dreapta. Ploaia il lovea din toate partile.

– Edward! am strigat peste tunetele ce’mi urlau bucuria.

– Bella… i-am auzit glasul moale, placut, glas ce intrecea orice balada, orice orchestra, orice tril de pasari. Glasul care imi dadea viata!

S-a apropiat de mine. Eram stana de piatra. Miscarea lui era otravitoare… prea lenta.

– Nu te juca cu mine… am murmurat, vorbind defapt cu propria-mi constiinta.

– Niciodata! a rostit atingandu-mi bratul. Acolo. In fata mea. Luminat de un fulger ca un Lucifer pe vremea cand inca era inger. N-a fost nevoie de nimic mai mult si l-am iubit din nou. Bella? am apucat sa aud inainte sa se faca liniste.

Cand am deschis ochii, pentru ca da, cum era de asteptat, trupul meu slab nu a putut rezista socului si s-a pierdut in inconstienta ca un las, eram mangaiata de doua degete reci. O, dulce frig! De mi-ar intra in oase mai repede! De l-as simti in vene in locul sangelui!

– Esti bine? 

– Da… am rostit pipaindu-ma sa vad daca sunt intreaga. Hainele imi erau umede inca, deci nu pierdusem prea mult timp facand pe moarta. Nu imi vine sa cred ca esti tu! am raspuns gatuit. Lacrimile imi inundasera ochii si, blestematele, nu ma lasau sa ma satur de el.

– Nu iti pot explica fericirea pe care o simt acum.

– Cred ca… inteleg. Mi-am pus palma peste a lui. L-am vazut crispandu-se subtil asa ca m-am retras!

– Nu! a sarit intr-o clipa peste mine, dar in urmatoarea s-a izbit de usa. Instinctul… imi cer iertare, n-am vrut sa te sperii!

Ce tot balmajea? Fusese o imbratisare. Desi scurta. Il avusesem in brate.

– Este doar mirosul… ma dezobisnuisem de el…

Acelasi trup de sidef cu miros exotic. Ochii blajini revarsau asuprea mea acea profunzime intimidanta. De mult nu mai fusesem privita asa, de parca eram una cu maretia cerului. Cat de masculin se rasfrangeau buzele groase in incercarea de a rosti ceva! Il simteam: magnetul, acea forta mistuitoare care ma atragea spre propriul pol. Ma biciuiam mental pentru ca ii stersesem din minte zambetul ce-mi provoca delir, dar fusese necesar ca sa traiesc, nu, rectific, necesar sa supravietuiesc.

Cand s-a aplecat din nou asupra mea mi s-a facut frica. Nu de raul pe care mi l-ar putea face fizic, ci groaza ca sangele meu acum il putea ucide. Sangele meu nu i-ar mai fi declansat frenezie, caci era otrava. M-am facut mica in tablia patului si in acelasi timp am sperat sa nu imi auda inima batand nebuna. Cand i-am vazut maxilarul incordat, acea perfecta capcana a mortii, m-am blestemat pentru suferinta pe care i-o provocam. A crapat buzele lasand sa iese aerul inflacarat ce ii mocnea gatlejul. Un marait ragusit, foarte familiar. Reactia lui la mine. Dar acum nu mai era ca alta data, ca imi asumam riscul de a ma lasa ucisa de el, acum, nicio secunda nu mi-as asuma riscul de a-l tenta, pentru ca asta, l-ar ucide pe el. Se inversasera rolurile. Vedeam acum cat era de stupida replica: „Am incredere in tine.”

– Sunt aici, Bella, sunt din nou in viata ta. A rostit pe un ton de necitit. Era neutru, asteptand probabil un raspuns pozitiv sau negativ din partea mea. Imi displacea asta? Ma bucura sa-l revad? Dar nu puteam articula nimic. Inca ii aveam replica in minte. Inca ma delectam cu vocea lui. Ah, murmurul unui poet ce se lipeste de frunzele arborilor si zboara cu ele prin ecoul noptii. Felul armonios in care se insirau cuvintele si gratia cu care limba le impingea afara ma rupsesera de realitate. Imi plimbam ochii peste trasaturile lui divine in timp ce in minte mi se aprindeau fantezii onirice.  Ochii negrii, negrii si plini, plini de mine si de noi, plini de dragoste. Mi se inchinau. Ma fixau ca pe cea mai sfanta icoana din templu. De ce?  De ce daca ma lasase?

– Iti multumesc pentru ca mi te-ai aratat, am soptit. Stiam ca putea fugi de mine fara nicio dificultate si totusi raspunsese chemarii mele. Era mai mult decat speram de la viata in clipa aceea. Era totul. Totul meu.

– Hm, a pufait aproape amuzat si s-a pus in genunchi langa patul meu. „Dati-i Cezarului ce este al Cezarului”… a continuat ridicand bratul. M-a privit. Imi cerea voie sa ma atinga. L-am ridicat si eu pe al meu. In aer, palmele noastre s-au intalnit. Electricitatea emanata de atingerea lui era incredibil de excitanta. Imi deschisese fiecare por doar ca sa-l umple de el. Degetele mele mici s-au impletit cu ale lui si amandoi am suspinat. Mi-a dus palma usor langa buze, a sarutat-o si apoi a inhalat parfumul pielii mele. Dulce drog, a soptit sarutand-o din nou. Dulce, dulce, dulce!

– Edward… inca nu imi vine sa cred. Tu, eu, aici… am privit incaperea. Pare un vis.

– Destul am chinuit treaz pana acum. Imi merit visul.

– De ce ai facut toate astea? De ce ai pastrat casa, hainele… de cand esti in Forks?

– N-am plecat niciodata. Trebuia sa am grija ca la intoarcere sa ai inca „acasa”.

– Dar… nu inteleg, plangeam din nou ca o proasta incuiata fara sa ma pot abtine. El imi stergea obrajii cu cealalta mana. De ce m-ai lasat sa plec? M-ai dat, practic.

– Da, te-am dat. A plecat capul.

– Ai fi putut veni tu cu mine.

– Din pacate nu as fi putut face asta. Langa mine ai fi fost o tinta sigura.

– Tinta pentru Volturi, pentru ca sunt… Stii ce sunt, nu?

– Atunci nu stiam. Vezi? Eu sunt slab, Bella. Eu ti-as fii adus moartea… pentru a doua oara.

Citeam agonie pe fata lui. Era distrus de neputinta.

– Ce vrei sa spui? Tu, cand ai vazut ca l-am ucis pe vampirul acela… adica… nu stii?

– Mi-am dat seama ca sangele tau poate omori un vampir, insa nu si pe mine. Ulterior am aflat legenda.

– Ce vrei sa spui? Doar n-ai incercat… Ma blocasem.

–  In noaptea incendiului… eram inmarmurit. Da, la anii mei de existenta nu imi puteau explica ceea ce tocmai se intamplase. Tu, Bella, il omorasei pe ucenicul lui Demetri…cu sangele tau. Am vrut sa profit de acel moment care il lasase stupefiat si sa il atac, dar deja fugise. M-am gandit ca era o informatie mult prea pretioasa pentru Volturi ca sa riste sa il distrug inainte de a ajunge la sursa. Am cazut in genunchi langa iubita mea inconstienta. Zicand asta mi-a atins usor obrazul, trasand o dara de placere peste gatul meu.

– Trebuia sa te salvez, a continuat. Veninul se imprastia cu rapiditate. Nu intelegeam ce se intamplase. Era ridicol! Cumva, tu otravisei un vampir, dar chiar si asa, te simteam zvacnind din cauza focului ce se raspandise si in venele tale. Te-am scos  in brate din casa care ardea si te-am asezat pe iarba. Pompierii nu intarziau sa apara, ii sunasem deja.

Nu era timp de pierdut. Nu puteam lasa sa te transformi. Nu alesesei asta. Nu iti puteam face asta. Nu… Mereu totul era o negare, o fuga de adevar in povestea noastra. Meritai o viata frumoasa, meritai sa fie o invingatoare, nu o invinsa inainte de batalia cu destinul. Erai Bella mea, singura fiinta din lume pentru care mi-as fii pus capat acestei eternitati mizerabile la care eram condamnat. Putin conta totul… Carlisle… Tot ce ma interesa in acel moment era sa scapi de suferinta.

Pleoapele iti erau aproape transparente. Buzele intredeschise erau albe, lipsite de suflare. Doar cuta de pe fruntea mica imi spunea cat te chinui in interior. Te-am mangaiat pe pometi asteptand ca un prost sa se mai imbujoreze la atingerea mea. Inca o data erai la un pas de moarte din cauza mea. Eram un rau permanent atunci cand iti eram alaturi. Chiar daca lasam treburi neterminate, chiar daca aveam sa imi dezamagesc familia , eram dispus sa iti dau sansa la fericire.

Ti-am cuprins gatul ingust si mi-am dus nasul sa inhaleze mirosul pielii tale… pentru ultima data. Gatlejul imi era in flacari de dorinta. Stiam ca pofteam la otrava. Nu intelegeam cum inainte nu fusesem afectat de sangele tau, dar speram sa imi pot duce misiunea la capat inainte de a muri. Oare ce ma astepta dincolo? Nu conta! Rai! Rai era sa te stiu pe tine in siguranta, calda, cu inima batand si oportunitati in fata…un viitor, asta era cadoul meu pentru iubirea mea. Am inchis ochii si am lasat dintii sa stranga vena suculenta. Veninul era acolo, amar, il simteam in gura. Am supt. Am inghitit infectia care incerca sa o invadeze pana cand… am simtit: gustul freneziei… gustul care urla monstrului din mine sa continuie, sa soarba cu nesat… Dar de data aceasta ma lega totul de faptura din bratele mele, de data aceasta eram Romeo si nu un maniac. Era tarziu, stiam, caci apucasem sa inghit. Credeam ca aveam sa mor  cu esenta ta pe limba, cand…. ai tresarit. Traiai!

Am stiut atunci ca ceva nu se leaga in toata povestea. Ca trebuia sa fugi cat mai departe de Forks. Eu nu puteam sa te ajut. Aro poate citi gandurile si eu nu m-as fi putut impotrivi. Demetri ma putea gasi imediat si eu singur nu as fi putut tine piept Garzii…  Jacob era singura speranta. Te iubea, mereu te-a iubit, asa ca aveam incredere ca te-ar fi protejat cu pretul vietii. Volturi nu stiu de existenta lui. Mirosul lui era scarbos pentru ei, deci nestiind al cui este nu l-ar fi urmarit. Tu erai imuna la puterile lor, era ca si cum nici macar nu ai exista. Aveai sa fii bine departe de aici, departe de mine!

Nu imi gaseam cuvinte. Edward fusese gata sa moara pentru a ma aduce pe mine la viata. Era… prea mult.

– … N-am stiut nimic din toate astea, Jacob nu mi-a povestit…

– El a ajuns mai tarziu.

– Multumesc… am spus tragandu-ma sa-i ating parul. La fel de moale. La fel de… al lui.

– Nu poti multumi Soarelui ca exista.

– Ce ai vrut sa spui prin „singur nu as fi putut tine piept Garzii”? Familia ta a fugit? Intelegeam daca au preferat sa stea de o parte. Dar ma durea ca Edward renuntase la ei pentru mine.

– Nu, a plecat capul alintandu-se de palma mea. Sunt multe pe care nu le stii.

– Nu imi place oftatul acela, i-am ridicat barbia. Vedeam lacrimile chiar daca nu erau acolo. Nu stiam ce il facea sa sufere, dar plangeam eu pentru el, daca el nu putea sa o faca.

– Parintii tai… Sunt bine. I-am dus departe de aici, nu te ingrijora!

– Pof…poftim? Tu? Cum? Cand? Unde sunt? Am sarit din pat gata sa ma duc spre dulap.

– La niste prieteni din Africa de Sud. Nimeni nu ii poate gasi acolo. Sunt in siguranta.  Linisteste-te acum! Nu te pot duce in spate atata drum, a mustacit, luandu-mi hanoracul dintre degetele facute carlige.

– Edward… trebuie sa imi explici! Doamne, dar sunt teferi? Nu mi-am ucis parintii cu ciudatenia mea! I-am sarit in brate. Eram stupida. Nu era cazul sa il supun la asemenea suplicii… dar, in bratele lui… era perfect.

– Gata, draga mea, gata, esti acasa acum, a trecut! Soptea strangandu-ma usor si mansandu-ma pe spate. O, iubirea mea!

 

EDWARD

Era neschimbata… ori mintea mea tulburata de dor nu mai reusea sa o perceapa altfel decat era in amintirile mele. Parul bogat de culoarea mahonului se ondula salbatic pe spatele ingust. Doi dinti perlati iesisera nervosi de sub buza superioara pentru a o prinde strans pe cealalta. 

– Deci, cum adica esti singur acum?

– Familia mea este tinuta prizoniera.

– De Volturi? A tremurat.

– S-a intamplat inainte sa ajung la tine in seara aceea. Faptul ca nu ti-am mai dat niciun semn cu toate ca expirase „termenul acordat”, era pentru ca Volturi erau pe urmele noastre.

– Din ce cauza?

– Aflasera de tine. Nu ca ai fi deja o Ambivalenta, ci ca eu…aproape te omorasem. Nu stiau inca faptul ca procesul de nastere avusese loc. Dar iti stiau gena, iti urmareau arborele genealogic. Insasi mama ta a avut odata o discutie cu Aro. Te aveau sub observatie inca de mica, pentru ca nu puteau risca. Au aflat de haita de varcolaci din zona si presupunand ca ai putea fi „expusa”, au decis sa te extermine si pe tine si Haita.

– Dumnezeule!

– Cand au ajuns la ei tu deja plecasei cu Jacob. Erati in siguranta amandoi. Un bun prieten de-al lui Carlisle i-a spus ce planuri aveau Volturi. In seara aceea am luptat cu ei, bineinteles, fara nicio sansa se izbanda. Emmet si Jazz au creat o diversiune pentru a imi permite sa fug sa te salvez atunci cand am vazut ca Demetri plecase deja dupa tine. Vroia sa faca totul sa para un incendiu. Aveai sa mori arsa. Deloc suspicios.

– Si tata?

– Charlie era la bar in seara aceea. L-am luat pe el si apoi am mers dupa Rene si Phil. Am fost nevoit sa le spun adevarul. Au reactionat mai bine de cat ma asteptam odata ce au inteles ca tu aveai sa fi mai in siguranta departe, hoinarind, decat langa ei. Bineinteles, Rene a fost cea mai receptiva si cea care ii linistea pe cei doi.

– Mama… am vazut-o soptind cu mandrie in glas. Si ei? Au ramas? Alice, Esmé?

– Atunci a fost ultima data cand i-am vazut.

– Si esti sigur ca nu… ?

– Nu sunt sigur, pot doar sa sper ca nu i-a ucis cu bestialitate. M-am intors la locul bataliei chiar mai tarziu in seara aceea. Nu erau urme de cenusa… urme de ei. Doar daca nu i-a ucis in alt loc. Mi-am pus capul in palme neputand sa dau frau liber imaginatiei. Eram inca ingrozit de turnura situatiei.

– Dar ai spus ca sunt tinuti prizonieri… ma mangaia Bella pe spate cu vocea mica de la plans.

– Cred ca sunt in Vampar.

– Vampar?

– Inchisoare pentru cei din rasa noastra.

– Dumnezeule! si-a pus mana la gura. Exista asa ceva? Cred ca trebuie sa fie…

– Ca in filmele horror, exact.

Bella mi-a ridicat usor mainile sus pentru a se baga sub ele. S-a cuibarit acolo incercand din rasputeri sa imi ofere alinare. Cum traisem fara ea in ultimii trei ani? O aveam in brate! Mi-am luat in dinti bucatelele de inima ramase si i-am adresat intrebarea care ma injunghia pe dinauntru.

– Bella, ai putea… sa te intorci la mine?

Parca vegheam mii de morminte intre intrebarea mea si raspunsul ei. Nu respiram. Irisii de aluna se agitau prin colturile ochilor in cautarea cuvintelor.

– Edward… ma intrebi daca as putea sa ma intorc? Intreaba-ma mai bine daca as putea sa nu ma intorc, caci avandu-te aici din nou…e Rai! Cine paraseste Raiul? Un nebun! Eu nu sunt nebuna!  Si bratele ei moi m-au strans cu toata forta de care dispunea acea persoana plapanda si perfecta. Am sarutand-o usor pe crestet. Nu-mi mai incapeam in piele de fericire. Bella mea, cu toate ca trecuse timpul, ramansese tot a mea.

– Dar… a spus rusinata in timp ce se desprindea de pieptul meu. In tot acest timp… s-au intamplat multe.

– Jacob s-au intamplat? am intrebat calm. Nu imi permiteam gelozie. Acum, nu, cel putin, caci in acesti trei ani epuizasem insasi conceptul. Normal ca ma gandisem ca fiind singuri, doar ei doi in lume, Bella si-ar putea da o sansa cu el. Normal ca ma chinuisem zi si noapte intrebandu-ma ce fac, daca nemernicul profita, daca ea il lasa sa profite…

– La fel ca si tine, a sacrificat totul pentru mine. Ma iubeste… si nu imi explic de ce, dar, in clipa aceasta… simt ca il tradez! Ochii ei stateau ascunsi de mine zicand acestea.

– Si tu… il iubesti si tu, nu-i asa?

– Il iubesc, da.

– Cum? am intrebat fulger.

– Ca… ca pe lumina.

„Ca pe lumina”… mi-am repetat, ca pe ceva indispensabil. Mi-am auzit toti demonii interiori urland de supliciu.

– Imi pare rau… Nu te pot minti si nici nu imi pot nega sentimentele. Nu am fost impreuna… nicio clipa nu am fost mai mult decat prieteni, niciodata nu te-am tradat.

– Dar il iubesti. Inteleg.

– Intelegi?

– Inteleg, da.

– Dar nu simt acelasi lucru ca pentru tine, nici pe departe, se agita ea. Nu pot nici sa compar, nici sa explic, nici sa… imi franez, a muiat tonul ducand mana la inima.

– Bella, nu trebuie sa te scuzi pentru nimic. Nu in fata mea, cel putin. Nu am sa te las. Esti nevinovata de orice scenariu iti faci tu acum in capusorul acela chinuit de ganduri. Nu am nimic sa iti iert. Mai degraba sa iti cer sa ma ierti. Pentru ca te-am parasit fara o explicatie, pentru ca te-am impins in bratele altuia de buna voie, pentru ca te-ai intors si mi-am permis luxul sa ma apropii din nou. Pentru ca sunt un egoist atunci cand vine vorba de tine. Pentru ca te-am avut in moarte si vreau sa iti am si viata!

Lasandu-ma purtat de valul emotiilor care jonglau disperate cu mine, mi-am incalcit degetele in parul de matase si i-am tras capul spre mine. Gura ei deschisa s-a lovit de a mea. I-am luat trupul si l-am lipit de dulap, in timp ce sarutul meu pofticios ii devora buzele. Nu am sarutat-o asa cum imi imaginasem ca as saruta-o la revedere: dulce, ca atunci cand lingi serbetul de pe o lingurita. NU! I-am framantat gura de parca i-o remodelam doar pentru a-mi striga numele. Am lins, am supt, am gafait si am suspinat. Am sarutat-o ca pe femeia mea. Pe care destinul mi-a adus-o din moarte, MIE! Am sarutat-o egoist, dar nu violent, am sarutat-o cu ciuda, dar din pura iubire, am sarutat-o si am sarutat-o, si am uitat sa ma mai opresc. I-am auzit inima batand mai moale de la lipsa aerului si atunci m-am retras…

Povestile Lorannei

http://lorannes.wordpress.com/

Buna!

Va pup!

Nu imi sta in fire sa abandonez, si totusi inspiratia in ceea ce priveste pe Edward si Bella mi-a cam intors spatele.

DAR, sunt optimista si tind sa cred ca va vor interesa si alte scrieri de ale mele, care nu au nimic in comun cu Twilight si totusi vin din suflet.

Va las deci „invitatia” pe noul meu blog, unde voi fi constant prezenta cu ceva nou: espioade, mici povestioare, romante… inspiratii din viata mea de zi cu zi.

Nu ma lasati sa astept prea mult 😛

Va pup inca o data,

ShtRumphy / LoRanne

:*:*:*

 http://lorannes.wordpress.com/

 

Capitolul 24. Inapoi

BELLA

Inainte sa pasesc pragul am vazut acei ochi rosii. Am simtit ceva aspru trecand pe langa mana mea si dintr-o data Jake era, ca in filmele de groaza, lupul din bucatarie.

– Stai! A ridicat Vamelya palma precum un politist de circulatie si botul lui Jake spumegand s-a oprit pe ea. Relaxeaza-te, acest vampir este sub dominatia mea, nu va face rau nimanui!

   Privind mai atenta, am observat ca vampirul acela statea cuminte pe canapea cu ceasca de cafea in fata. Ma privea, este adevarat, dar nu cu dorinta de a-mi bea sangele, ci ma privea absent, de parca mintea lui bantuia prin alte parti.

– Acum, Martin, spune-ne ce te-am rugat! A vorbit Vamelya rar ca unui copil mic plimbandu-se pana la frigider doar intr-un capodel rosu si cu papuci de casa cu puf. Parul il avea pus pe bigudiuri si fata complet demachiata. Semana cu bunicuta Scufitei Rosii.

Ala bala portocala. Vine Bobby cu masina… a inceput vampirul sa recite dand din cap infuriat peste masura ca nu poate riposta.

– Ia-ti forma umana, Jake, a soptit Vamelya spre lupul ramas imobilizat. Dar de data aceasta Jake nu o asculta pentru ca nu era dominat de ea, era doar rugat. Continua sa maraie turbat.

– Ce se intampla aici? am vorbit socata de ceea ce se petrecea in sufrageria unei case de ciudati: o atmosfera enervant de normala intre niste anormali.

– Este un vampir nomad. L-am gasit in padure in noaptea trecuta, nu este asa? a cautat Vamelya aprobarea vampirului.

       Fusese un baietandru de optsprezece ani cand fusese transformat si prin urmare, era la fel de tanar si frumos acum.

– Jake, am imbratisat lupul, Vamelya il domina, nu imi va face rau.

        Dar Jacob m-a impins usor cu botul si a iesit pe usa deschisa, lasandu-ma singura… pentru ca fara el si intre un milion de oameni eram singura.

– Draga mea, acesta este cadoul meu pentru tine! a vorbit Vamelya tragandu-ma de mana ca sa mi-l arate pe vampir.

– Glumesti! am pufnit. Demult nu mai statusem in fata unui vampir. Uitasem cat sunt de frumosi. Pielea de sidef, ochii de sticla, perfectiune. Mi-am scuturat capul sa nu ma gandesc la ce mi-ar provoca o noapte insuportabila de vise frumoase. Pentru ca ceea ce Jacob nu stia, era ca nu doar cosmarul cu incendiul ma framanta noaptea, ci amintirea lui Edward. Cateodata erau simple gesturi care obisnuia sa mi le faca, o atingere, un suras, alteori o poezie pe care mi-o recita in timp ce se legana ca un zeu in balansoarul din vechea mea camera. Ma trezeam urland pentru ca imaginea lui era tot mai stearsa, vocea lui tot mai slaba, ochii lui tot mai gri… il uitam.

– Da! Cadoul tau! m-a intrerupt Vamelya ca sa imi explice. Vei incerca sa il domini, fara frica, fara inhibitii pentru ca eu sunt aici. Dezvolta-ti harul! Fa-l sa te asculte, Ambivalento!

      Aproape o ora l-am facut pe vampir sa imi execute poruncile. Si chiar functiona. Il priveam intens, de parca ii penetram mintea. Imi lasam trupul moale de parca plutea pe talpi si incercam sa imi aduc toata energia in ochi. Abia apoi, cand eram sigura ca pupilele mele le ineaca pe ale lui, dadeam glas poruncii si el o indeplinea intocmai. Fata lui se stergea de expresii si bratele parca i se legau de sfori care asculta de papusar.

         Vamelya chiar i-a dat frau liber si in secunda in care am simtit pericolul si faptul ca urma sa ma atace, l-am blocat violent, zdrobindu-l de perete! Il controlam!

        Terminasem de ceva vreme si priveam pe fereastra la lupul ce statea in sezut precum un caine. Ploaia ii netezea blana roscata si botul se ridica elegant pentru a prinde stropii reci. Nemiscat, parca ar fii pazit stanca pe care era asezat de apa cerului. Dar acela nu era un animal ale carei gesturi nu ti le poti explica. Acela era Jake. Si suferea. Savura umididatea in salbaticie pentru ca ii amintea de casa. Se lupta acum doar cu gandurile lui si nu se obisnuise nici pana acum cu asta.

        Dupa un timp s-a ridicat majestuos, ca o roca ce prindea viata, mi-a aruncat o privire scurta cu profilul si s-a restras in padure. Am indepartat draperia de tot ca sa vad incotro se indreapta, dar ochii mi-au zarit inelul de pe aratator. Era o povara nu un dar. Totul era doar o nenorocire care nu se mai termina.

– O, draga mea, m-a atins Vamelya pe umar facandu-ma sa tresar, se teme ca nu vei mai avea nevoie de el.

– Prostovanul! Mereu voi avea nevoie de el… ca sa ma trezesc dimineata, am suspinat aducandu-mi aminte in cate momente fusese acolo pentru mine. Chiar nu puteam intelege uneori cum de il pot iubi atat de mult si sa pretind ca nu ma intereseaza in celalalt sens.

– La urma urmei este baiat si ii place sa creada ca este important. Faptul ca tu ti-ai descoperit origini care te fac mai puternica decat el il complexeaza, iar pe mine ma uraste pentru ca am fost cea care ti-a revelat totul.

– Jake nu este un imatur ca sa gandeasca asa, am mormait cu ochii inca pe geam. Oare incotro fugea? Mi s-a strans inima gandindu-ma cum ar fii daca nu s-ar mai intoarce la mine.

– Bella, gandeste-te ca el a renuntat la tot pentru a te proteja pe tine. Tu acum ii iei acest rol. El nu mai are rostul pe care il avea.

– Dar nu asta ne leaga pe noi, m-am intors sa ii infrunt privirea femeii, dar cand am intalnit ochii ei calzi mi-am muiat tonul, inca am nevoie de protectia lui si asta nu inseamna ca trebuie sa incaseze un glont pentru mine.

– Viata de nomad l-a schimbat pe Jacob al tau, chiar daca te doare. Obisnuia sa traiasca in haita, sa impartaseasca inclusiv gandurile cu alti zece. Acum imparte totul doar cu tine si de aceea s-a agatat de tine. Crede ca ii datorezi destule si ca merita macar sa nu treci peste cuvantul lui.

– Nu vorbi asa! m-am indepartat de ea. Jacob nu este egoist. Nu a fost niciodata. Este totul pentru mine si eu pentru el!

– Exact! Si nu poate intelege ca tu ai acum un alt tel, unul care te indeparteaza de el. Nu iti poate cere sa renunti la ideea de a-ti gasi parintii, dar si-ar dori sa o faci. Tot ce vrea Jacob este sa continuati viata de pana acum. Voi doi si drumuri care se serpuiesc in fata voastra.

– Absurd! Nu il mai descrie asa… m-am inecat cu aer din cauza agitatiei, nu stii nimic despre el! Daca mai insinuezi asa ceva vreodata, te voi ruga sa ne parasesti!

       Vamelya a plecat capul fara sa mai scoata un sunet. Mi-am luat supararea cu mine si ne-am inchis in camera. Am stat mult timp in pat plangand. Oare Jacob inca era atat de infantil incat sa se joace cu deciziile mele fara sa ii pese ca sufar? Sa il stiu langa mine fusese singura alinare in acesti ani. Acum… era momentul sa ii dau drumul? Daca nu era de acord cu mine, eram eu in masura sa il conving? Nu meritam inca un sacrificiu din partea lui. Destul imi batusem joc de copilaria lui, de Billy si de intreaga haita acceptand sa il tarasc dupa mine departe de casa. Am zambit amar. Defapt, Jacob fusese cel care ma tarase dupa el. El facea planurile si eu doar executam. Fara el as fii fost pierduta. La naiba cu Vamelya si ideile ei! Trebuia sa vorbesc cu Jacob. Noi ne intelegeam cel mai bine. Noi. Eu si el. ATAT!

        Am asteptat noaptea, cand stiam ca va veni sa ma ia in brate pentru a-mi calma cosmarurile. Nu lipsea niciodata.

– Hei! i-am intins pizza pe pat si m-am rostogolit sa-l insotesc la masa.

– Nu ai cinat cu Vamelya? a raspuns ca un copil obraznic.

– Batranilor nu le place pizza, am chicotit stiind cat savura o rautate din partea mea la adresa ei avand in vedere ca nu o suporta.

– Nu mi-e foame, a dat un bobarnac cutiei.

– Mda, nici mie, am luat-o de pe pat si am azvarlit-o in cosul de gunoi.

– Nu este cazul sa ai remuscari, nu din cauza ta se intampla toate astea, a soptit Jake. Parea ca ii este greu sa recunoasca, desi ii era mai usor sa arunce vina asupra mea decat asupra sortii. Eu macar ii puteam raspunde la intrebari si eram aici pentru cand avea nevoie sa se descarce.

– Atunci, nu te mai purta asa cu mine! am ramas langa geam imbratisandu-ma. Nu ma privea. Uram cand nu ma privea!

– Nu ma pot abtine, Bella, ma simt mizerabil. Fugim de ani de zile de acel ceva pe care tu acum mergi sa il cauti. E stupid.

– Incearca sa te gandesti ca induram toate astea pentru a-i gasi pe ai mei. Sa-i am iarasi langa mine m-ar face sa simt ca am un rost pe lume. M-am saturat sa traiesc doar in trecuturile oamenilor. Vreau sa exist din nou! Sa fiu fiica cuiva, sa fiu… bleaga Bella Swan.

– Bleaga? a pufnit sarcastic. Mereu ai fost totul mai putin bleaga. Tu nu te vezi? Sincer, crezi ca eu as fii fost interesat de o bleaga?

– Jacob, acum sunt puternica! m-am simtit mandra de mine aducandu-mi aminte ce facusem cu vampirul in sufragerie si un val de adrenalina mi-a invadat iar venele.

– Si eu? Eu unde raman in povestea asta? mi-a infruntat ochii. Erau trufasi!

– Asta este problema pana la urma? Te simti eclipsat?

– Nu fii proasta! s-a ridicat si m-a prins de brate scuturandu-ma. Mi-e… Bella nu vreau sa te adun iarasi bucatica cu bucatica dupa ce iti vor fii spulberate sperantele.

– Mila? Asta vroiai sa zici? Pot sa imi dau seama ca ti-e mila de mine! automat umerii mi-au cazut. De ce nu poti fii alaturi de mine cand sunt fericita? De ce trebuie sa fii mereu doar umarul pe care plang? mi-am muscat buzele imediat.

        Jacob a ramas nemiscat. Il lovisem, dar ceva se schimbase in el. M-a aprobat doar pierdut cu ochii masurand podeaua, dupa care a intrat in baie.

         Zilele au trecut.

***

       Cand am vazut pancarta cu numele orasului am sarit cu palmele pe geamul masinii: „Forks”. Aici fusese leaganul primei si ultimei iubiri si odata cu revederea acestor locuri venea si frustrarea pe care o crezusem adormita. Cu toate schimbarile din viata mea, ma gandisem mai putin la Edward. Devenise un ecou pentru auzul meu si o umbra pentru ochii mei. Existase candva, dar umanitatea nu ma lasase sa il pastrez intact. Oraselul acesta ploios imi reprosa asta.

        Incepusem sa imi rod unghiile. Nu imi placea cum fiecare nuanta de verde tipica imi arunca in fata slabiciunea mea. Nu era corect! Nimeni nu stia ce tornada imi pustiise inima. Cat de tare iubisem vampirul care aproape ma omorase, pe atat de tare il uram pe cel care doar ma abandonase. Si spun „doar” pentru ca in conceptia unui om normal un abandon este mizilic in fata mortii. La mine insa, era invers. Preferam de o mie de ori nefiinta decat viata fara el. Cel putin, asa gandeam in zilele cand plecarea lui fara un ramas-bun ma devastase. Era absurd! De ce o facuse? Cu siguranta nu din frica! Doar ma iubise ca fantoma, de ce m-ar fii lasat atunci cand si-a dat seama ca sunt sticluta cu otrava a vampirilor?

        Atunci singura dorinta a mea fusese sa il caut, sa il rog sa imi explice, insa nu ii puteam face una ca asta lui Jake. El chiar sacrificase totul pentru a ma urma. Si cand ma gandesc ca abia il suportasem langa mine. Tanjam atat de tare dupa Edward si tot ce el era in stare sa ma faca sa simt! Insa Jake ramanea acolo, langa mine, legand noduri tot mai stranse ori de cate ori eu incercam sa ma rup de el. Ulterior ma simtisem groaznic pentru felul in care il tratasem si ma revansasem incercand sa il iubesc cu toata forta mea. Nu fusese greu. Sa il iubesti pe acel pui de lup este mai natural ca respiratul.

         Jacob inca stia ca Alice fusese vampirul care ma secase de viata si ma bagase in coma. Poate speranta ca intr-o zi il voi revedea pe Edward ma tinuse sa ii marturisesc adevarul acestui varcolac irascibil.

          Speram ca intr-o zi apele se vor calma si vom inceta sa traim de pe o zi pe alta doar din banii de facultate si ajutorul primit de la Billy din cand in cand. Uneori Jake isi mai oferea bicepsii fermierilor la muncile fizice pentru un ban extra, iar eu stateam cu copiii dupa-amiezile si mai gateam prajituri pentru aniversari.  Asta se intampla doar in locurile in care poposeam mai mult de doua saptamani pentru ca oamenilor le lua ceva timp sa prinda incredere in doi pusti singuratici care traiau cu ziua. Cand ma gandesc acum ca toata fuga noastra a fost in zadar deoarece nimeni nu ne-a urmarit vreodata… Vechea camioneta si harta Europei: aceasta fusesera familia noastra de-alungul a trei ani.

           Si unde fusese familia Cullen in povestea mea? Imi lasasera impresia ca sunt de acord cu mine in viata lor, chiar ca le-as fii draga, in schimb, plecasera atat de usor… Si el…o, Edward…cat de mult luase din mine! Se pierduse cu tot cu Bella, lasand in locul ei un spectru. Mai tarziu, acel spectru a inceput sa prinda din nou culoare si glas si a reinviat inconjurata de doua brate fierbinti care nu aveau sa se piarda niciodata!

         Chiar daca zilele si noptile imi erau incalzite de Jacob Black, undeva la linia subtire a amurgului, cand pe cer nu era nici luna nici soare,  pana si sa respir ustura, fara Edward Cullen.

          Mi-am sters brutal obrazul pentru ca o faceam din nou. Plangeam in surdina. Ochii negrii m-au scuturat imediat in oglinda retovizoare. Am clipit apasat si i-am evitat privirea continuand sa admir cioburile verzi ce compusesera odata vitraliul vietii mele. Jake a oftat. Am oftat si eu.

          Stateam pe bancheta din spate a unei Toyota crem, desi in masina eram doar eu si soferul. Jake si cu mine nu vorbisem prea mult de la episodul Vampir in Bucatarie. Abia imi raspundea la intrebari. Mi se adresa doar cand era neaparata nevoie. Mai toata ziua de cand ajunsesem in Seattle era plecat si eram ingrijorata ca nici nu manca. Venea seara tarziu, exact inainte sa adorm ca sa ma cuibareasca la pieptul sau, dar ma evita pe cat putea in timpul zilei. Sufeream din cauza situatiei. Il ranisem profund cu vorbele mele, la fel faceam si cu deciziile pe care le luam si care il excludeau, dar trebuia sa imi urmez menirea. Trebuia cu orice pret sa imi gasesc parintii!

           In ciuda departarii de Jake, Vamelya imi era tot mai draga cu fiecare zi. Ma rasfata matern ori de cate ori avea ocazia, ma invata tot ce stia ca sa ma imi dezvolt harul, iar atunci cand aveam nevoie sa ma descarc ma tinea in brate in timp ce plangeam fara sa scoata un sunet. Nu ii povesteam ei problemele mele cu Jake, erau prea intime si simteam ca il tradez daca as fii facut-o, insa imi permiteam sa ma las consolata atunci cand raceala dintre noi ma coplesea. Pregatisem impreuna intoarcerea in Washington. Facusem cazare la un motel din Seattle pentru trei camere si inchiriasem o alta masina pentru a aparenta ca nu ne cunoastem. Era vital sa nu atragem atentia asupra noastra absolut deloc. Duruse cand trebuise sa imi vand Chevy-ul, dar era clar ca nu ma puteam plimba cu el prin aceste locuri. M-ar fii recunoscut lumea imediat.

            Acum amandoi stateam in liniste ascultand cum ploaia loveste ritmic parbrizul masinii care parea masina timpului, programata sa ne aduca de unde am plecat. Nici nu ne-am dat seama cum de am ajuns, dar curand parcasem in fata casei sefului de politie. Masina tatei inca era parcata langa garaj. Stiam ca prietenii lui de la sectie se straduisera sa o aiba inca a lui la intoarcere. Toti il iubeau si sperau ca va reveni acasa candva. Aveam de gand sa realizez asta!

Camera ta este intacta, imi spusese Charlie in ziua in care venisem din Pheonix. Intacta insemnand ca nu renuntase nici la papusile mele decapitate sau la picturile din clasa 1 care nu ma ajutau cu nimic.

– Bells! a soptit Jake intorcandu-se sa ma mangaie pe obraji cu ochii umezi. Vrei sa mergem acasa?

– Vreau, vreau! am staruit cu glas subtire, dar el deja imi deschidea portiera si ma lua in brate.

           M-a urcat in spatele lui si am urcat pe fereastra. In camera mirosea a mine! Am revazut lucrurile dragi nemiscate de la locul lor. Ce bine pacalise aceasta incapere timpul! Era curat, pe semne se ingrija cineva de casa. M-am descaltat si m-am bagat sub patura. Pernele micute s-au strans in jurul meu de parca imi urau bun-venit. De mica  nu mai avusesem un somn care se anunta atat de dulce.

– Te las, ai grija de tine, a spus Jake grabindu-se sa sara inapoi pe geam.

– Stai! am tresarit! Unde pleci?

M-a privit cu ochii unui copil ce doreste sa nu mai fie pedepsit ca sa se poata juca din nou cu prietenii lui. Nu aveam nevoie de raspuns.

– O, ai si tu grija de tine! am soptit. Jake nu era inca la el acasa pana nu avea sa isi vada fratii. Mi-am lasat capul pe perna si inainte sa imi dau seama am adormit.

         M-am trezit cu narile incretite. Aroma care imi gadila simturile era foarte cunoscuta. Venea insotita de acea racoare ce, paradoxal, odata imi incalzea inima. Mirosul era familiar si rupt de trecut ca o amintire din copilarie. Emotiile cresteau odata cu intensitatea parfumului. Parca eram din nou recent trezita din coma, hoinarind prin camere in cautarea unui lucru pe care nici macar nu stiam sa-l fii pierdut. Pe semne asa resimteam revenirea acasa. Mi-am luat inima in dinti si am deschis usa dormitorului.

          Scarile din capatul holului curgeau falnice spre parter. Imi era teama sa cobor si sa dau iarasi piept cu cosmarul. Bucataria probabil arata ca interiorul unui cuptor. Am inspirat adanc si m-am prins de balustrada deschizand ochii abia cand am ajuns jos. Am coborat treptele pe pipaite si …

– O! am murmurat lung pentru ca mi se pusese un nod in gat.

          Am fugit la canapea. Crem, acoperita cu o patura verde si plina de perne micute ingramadite una in alta asa cum imi placea mie. Peretii? Proaspat zugraviti. Mobila? Intacta, stersa de praf chiar. Am oftat lasand afara orice sentiment negativ si savurand infatisarea frumoasa a camerei. Parca nimic nu s-ar fii intamplat. Ma simteam ca intr-o duminica oarecare cand Charlie merge la pescuit si eu ma chinui cu temele pentru a avea seara libera cu Edward. EDWARD?

          Asociindu-i spontan numele cu atmosfera calda a casei si fiind prinsa de umbrele trecutului, am simtit usturimea palmei peste fata primite de la soarta. Aproape ca imi radea in urechi: „Nimic nu va mai fii cum a fost. Drumurile voastre sunt paralele si nu se vor putea uni nicicand.” Propriul ton mental era atat de sarcastic incat am inceput sa rad ca sa nu mor din cauza ironiei.

          Am apropiat televizorul si am imbratisat unul din puii de perna. Nimerisem la un meci de baseball.

Hai, Bells! Nu mai tranti la farfurii si vino inainte sa pierzi cosul!

– Vasele nu se vor spala singure, tata, pretextand ca sa scap de plictiseala crunta a urmaririi oricarui sport.

           Aroma aceea exotica imi invadase fata din nou. Mirosea a…briza si flori. Da, parca cineva presarase petale colorate in apa marii si acum o ploua peste mine. Recunosteam parfumul, dar eram constienta ca deziluzia mi-ar distruge sanatatea. Nu imi mai permiteam sa sper. Tonul mental radea iar. Parca traiam cu Jokerul din mine.

           Un zgomot la etaj! Sa fie curentul, gandeam in timp de urcam scarile grabita. Apoi m-am oprit realizand ca puteam avea…companie. Sa o sun pe Vamelya? Nu! Nu aveam nevoie de ajutor daca era un vampir. In camera de sus am gasit usa de la dulap deschisa si draperie de la geamul deschis fluturand ca o fantoma de la vantul ce intra in camera.

– Jake, vino la mine! Cred ca tocmai am avut un musafir! am vorbit repede cu casuta lui vocala, dupa care am trantit clapeta mobilului.

            In dulap nu am gasit nimic si din cate tineam minte nimic nu lipsea. Era doar balsamul meu preferat impregnat in toate hainele impachetate atent. Asta nu era tipic mie! Eu le aveam imprastiate pana si pe noptiera. Mi-am infundat nasul in mirosul rufelor curate cateva clipe pentru a savura sentimentul de confort. Avea sa ma doara sa parasesc locul acesta pentru a doua oara. Locul meu…sau al nostru?

           Un alt zgomot venise de la parter. Oricine era in casa parea ca se joaca cu mine. De data asta mi-am invins frica. Am cautat prin toata casa cu spray-ul paralizant primit de la Charlie in mana. Era necesar daca intalneam un vagabond fara locuinta care s-ar fii adapostit aici. Pentru o fiinta supranaturala aveam cealalta arma. Timp de aproape o ora am cercetat fiecare coltisor. Nu stiam ce sa cred pentru ca usa din fata era baricadata deci nimeni nu putea intra in casa, iar la ferestre nu se umblase. Nu se patrunsese aici cu forta. Pe semne Billy si Henry se ocupasera ca locuinta sefului de politie sa fie pastrata intacta pana la intoarcerea acestuia.

          Am lasat treaba de detectiv si am intrat in baie. Dupa ce m-am relaxat in spuma si mi-am facut toaleta ca pe vremuri, m-am schimbat si m-am asezat pe pat in asteptarea lui Jacob. La urma urmei doar el ma putea lua de aici pentru ca eram practic inchisa in casa. Dar nu ma deranja. Se simtea perfect sa stau sub acea patura, privind spre acel tavan si motaind cu o carte veche in mana. Fara sa ma gandesc de doua ori, am luat telefonul in mana si am format numarul pastrat in memorie.

– Alo? a raspuns o voce obosita.

– Alo, Henry? Sunt Bella.

O pauza lunga.

– Bella?

– Bella Swan, fiica lui Charlie.

– BELLA! Nici nu stii cat ma bucur sa te aud! Ce mai faci, draga mea?

– Te-am sunat pentru ca ma gandeam sa iti fac o vizita.

– Vii in oras? s-a entuziasmat.

– Da, in cateva zile. Vroiam sa stiu pe unde pot inchiria ceva.

– Ce vorbe sunt astea, copile? Cum sa platesti ca sa te intorci acasa? Esti invitata sa stai la mine oricat poftesti.

Ma incuiase. De ce nu adusese vorba despre casa lui Charlie care este inca nelocuita?

– A… nu as vrea sa deranjez. Mi-ar placea un loc al meu.

– Nu obiectez, am uitat ca nu mai esti mica, Bella, dar as fii mai linistit daca ai sta la mine,  sau la Billy, sigur si el te primeste bucuros, tonul ii devenise aproape poruncitor de ingrijorare.

– Am sa ma gandesc la propunerea ta, multumesc oricum.

– Ah, credeam ca nu o sa te mai aud. Cum se face ca vii in Forks?

– Imi doresc sa revad aceste locuri inainte sa merg la facultate. Nu stiu daca mi-ar face bine, dar… simt nevoia.

– Stiu, copile, stiu si esti bine-venita! Unde vei studia?

– Nu m-am hotarat inca, m-am balbait.

– Sunt sigur ca te vor primi incantati la orice univeristate vei alege. Mereu ai fost o fata desteapta! Charlie… stiu ca mereu va fii mandru de tine, a completat evitand sa foloseasca  vreunul din timpuri… prezent sau trecut. Dar insist, suna-ma imediat ce ajungi ca sa vin sa te iau!

– Ok, Henry, sa ai o seara frumoasa!

– La revedere, draga mea!

– Stai!

Nu puteam ramane cu intrebarea.

– Casa tatalui meu este deja vanduta presupun.

– Da, inca din prima saptamana de la disparitie. Nu am putut face nimic sa o conservam.

– Cine a cumparat-o? am intrebat repede, surprinsa de raspunsul afirmativ.

– Nu stie nimeni si nici nu am vazut pe cineva intrand sau iesind de acolo. Contract cu clauze de confidentialitate.

– Bine…a…noapte buna, Henry!

     Am ramas cu telefonul la ureche fara sa imi dau seama ca inchisesem demult. Eram inmarmurita. Toate lucrurile mele erau inca aici! Casa era pastrata in starea intacta. Parca cineva conserva acest univers special pentru mine. Cineva… Oare acela fusese motivul pentru care Jake plecase atat de repede? Sa fii simtit aici un miros pe care eu nu eram in stare sa il percep? Nu… daca mergeam prea departe? Si totusi, daca nimeni nu mai intrase in casa de cand plecasem eu, cum de arata asa? Nenorocita de speranta reinvia cu radacini mai puternice ca niciodata. Sapa in sufletul meu dupa stabilitate si acum o udam cu lacrimi. Imi inghetasera mainile de la nervi. Nu intelegeam situatia altfel, deci nu eram nebuna! Trebuia sa fie asa!

– Edward? am soptit subtire, asteptand cu inima amutita raspunsul.

 ____________________!!!____________________

Un cadou intarziat de la Mos Nicolaie! Va pup!

Capitolul 23. Ambivalenta

BELLA

– Deci, ce planuri ai pentru noaptea asta? I-am sarit in fata lui Jacob atunci cand a intrat pe usa. Avea parul ud si ochii mari. Ii era frica. Mi-am dus mana la gura ca sa imi opresc tipatul. Ne-au gasiiit? Am soptit agitandu-ma pe langa fereastra. Usa ramansese deschisa.

– Avem musafiri, Bella, a facut semn spre intrarea pe care a pasit femeia marunta de la bacanie. Si-a inlaturat mantia de pe cap cu mana la care purta inelul acela urias.

– Ce cauta femeia asta aici?

– Ti-am spus? Ti-am spus ca va face privirea aceea socata ca si cum am tradat-o? a scrasnit Jake din dinti privind batrana cu parere de rau si ridicand mana sa ma atinga. M-am dus imediat in intampinarea ei. Odata inconjurata de bratele lui am intrebat inca o data ce cauta acolo.

– Cu tine poti spune ca sunt acasa, a zambit dulce.

– Stii cum sta treaba, doamna, spune repede ce ai de zis si lasa-ne!

– Ma tem ca nu pot face asta, nu pana cand nu imi cere Bella sa plec.

– De ce vrei sa vorbesti cu mine? Mi-am facut curaj sa vorbesc tare spre ea.

      Stiam. Stiam ca nu mi-as fii dorit sa aflu niciodata ce era ea pe cale sa imi reveleze. Eram sigura ca acele cuvinte aveau sa imi schimbe viata pentru totdeauna. Din nou.

– Te-a numit Ambivalenta, Bells, nici macar nu stiu ce inseamna asta, a strans Jacob pumnul frustrat. Pe semne cunostiintele lingvistice si dorinta de a ma proteja se chinuiau cu

ignoranta. L-am mangaiat pe tampla si i-am explicat intelesul din dictionar.

– In concluzie, inseamna existanta concomitenta a doua aspecte diferite, am ridicat din umeri intorcandu-ma spre batrana sa ma aprobe sau nu.

– Numele meu este Vamelya, a intins femeia mana spre mine privindu-ma cu incantare, si sunt o ambivalenta la fel ca tine. Am sa incept aceasta poveste asa cum se cuvine: explicandu-ti originile noastre.

– Origini? M-am tanguit cufundandu-ma in ochii prietenului meu. Imi era frica. Jake ma freca usurel pe spate insistand dupa gat unde stia ca eram mereu tensionata.

– Vampiri si varcolaci, a inceput miscandu-si capul intr-o parte si in alta de parca era deja plictisita deja de acest subiect. Cand balanta naturii s-a inclinat in favoarea acestor creaturi ale noptii, schimbarea era iremediabila. Aceste doua rase nu puteau fii ucise, nu ar fii fost corect, insa trebuiau controlate. Un simplu om nu ar fii fost capabil sa indeplineasca o astfel de sarcina, ar fii fost prea vulnerabil atat fizic cat si psihic. Oamenii dintotdeauna au fost nebunii de pe tabla de sah. Niciodata nu au stiut nimic. Victime. Tot spectacolul se petrecea in umbra. Singurii care aveau grija de nestiutori erau vrajitorii. Ei au ajuns la concluzia ca trebuia “creeata” o fiinta care sa fie in stare sa echilibreze raporturtul: om-supranatural. O fiinta care sa aiba puterea de a controla aceste creaturi, de a le tine in pace sau de a le conduce la razboaie daca era in beneficiul omenirii.

– Ce spui? A intrebat Jake ridicandu-se sa ii infrunte privirea. Cine mai stie de existenta varcolacilor?

– Nu o intrerupe! L-am rugat tragandu-l inapoi spre mine.

– Dupa ani de cercetare, Elita Vrajitoarelor s-a reunit pentru a propune rezolvare acestei probleme. Din toate timpurile ele fusesera aparatoarele pamantului, jucandu-se cu fortele naturii, proportionand, restabilind ordinea acolo unde aceasta era deranjata. Ele luptasera cu monstrii, ii iubisera, ii ajutasera, ii omorasera daca fusese necesar. Dar se stia ca magia nu avea sa fie o arma de lunga durata, caci oamenii deja incepusera sa le vaneze pentru a le omori. In nestiinta lor, le considerau pe ele pericolul din viata lor. S-au gandit, deci, sa creeze o arma care sa persiste in timp, ascunsa in normalitate, dar magnet care sa-si tina aproape creaturile- un om…in aparenta.

       La auzul acestor cuvinte m-am facut mica in bratele lui Jake. El incepuse sa tremure, dar se controla. Respira greu. Desi simteam cum imi ard obrajii lipita de el, m-am apasat si mai tare de pieptul lui. Si el trebuia impacat. Si el suferea cu ce aflam odata cu mine. Geamanul meu.

– Dupa variate incercari, ultimul ritual de transformare a dat roade. Dupa ce a fost secata de tot sangele din trup, muribunda care se oferise experimentului mai avea in vene doar venin de vampir. Inainte sa moara, umanei i s-a introdus sange de varcolac. Niciodata pana atunci nu existase venin de vampir pe aceeasi rana cu sangele de varcolac. Nu se stia ce urma sa se intample, dar fata supusa procedeului si-a revenit ramanand toata viata legata de cele doua fiinte supranaturale care o concepusera. Intre cei trei se creeaza un lant aproape fizic de fraternitate si devotament- un om, un vampir si un varcolac legati de o vraja.

– Ce vraja? A intrebat Jake simtindu-se pierdut in detalii.

– Vraja de creeare a unei Ambivalente s-a dat ca pierduta chiar in aceea noapte, insa o alta a fost pusa pe pantecele fetei. Descendentii ei aveau sa aiba harul de a supune. In asta consta puterea unei Ambivalente: controleaza cele doua rase pentru ca reuneste ambele naturi in stare latenta.

– Adica si mama…am soptit stinghera…

– Da, se transmite pe linie materna.

– A fost si ea…?

– Vraja era pusa pe ea, insa nu s-a transformat niciodata intr-una, nu a fost nevoie. Tu ai fost menita sa iti dai frau liber puterilor. Natura a creat circumstantele- aparent coincidente- propice pentru a te transforma atunci cand a socotit ca balanta fusese dezechilibrata.

– Atacul…transfuzia cu sangele lui Jacob…”veninul lui Edward”. Dumnezeule! Am suspinat.

– Gandeste-te, nu ai incercat pana acum sa ii faci sa te asculte? Mi-a pus o mana pe umar, dar Jake i-a indepartat-o imediat.

– Nu stiu, mi-am framantat palmele. Adevarul este ca stiu ca Jake ar face tot ce i-as cere, inclusiv si-ar da viata pentru mine, dar… m-am intors sa ii sarut pleoapele inchise de ceva vreme. Le-a deschis si ne-am topit unul in ochii celuilalt pentru cateva clipe. Nu te-as lasa sa faci asta oricum, am subliniat.

– Sunt incapatanat, mi-a aranjat o suvita rebela zambind strengar.

– Nu cu el, ne-a intrerupt Vamelya momentul, asupra celor din care ai fost creata nu ai niciun efect. Gardianul te iubeste de aceea ar face orice pentru tine. Puterea ta consta in abilitatea de a controla fara sa fii controlata. Esti imuna la puterile nemuritorilor, mintea ta nu poate fi penetrata. Este propriul tau scut de aparare. Te intrebam daca ai incercat pe alt vampir sau varcolac.

– Nu…in noaptea incendiului abia ma mai tineam pe picioare din cauza fricii, as fii fost nebuna sa incerc sa ii ordon ceva unui vampir inainte sa incerc sa fug unde vad cu ochii.

– Dar si asa, ai reusit sa omori un vampir, felicitari! A spus femeia privindu-mi gatul insistent.

– Eu? Mi-am acoperit cele doua cicatrici argintii. De ce spui asta?

– Sangele tau este otrava atat pentru un nemuritor, cat si pentru un varcolac. Inafara de foc, doar sangele tau poate ucide aceste creaturi.

– O, iti amintesti? M-am intors brusc spre Jake tresarind. El m-a aprobat cu privirea ducand instinctiv mana la stomac.

     Ma taiasem la deget in timp ce gateam si el ca sa faca pe grozavul cuceritor mi-a supt putin rana ca sa opreasca sangerarea. Ii fusese rau doua saptamani. Zacuse la pat cu febra si tari de voma si toti doctorii dadusera ca diagnostic otravirea. Abia isi revenise si fusesera doar cateva picaturi.

     “Picaturi…cateva picaturi de sange…din sangele meu”.

– Jake! Am sarit din bratele lui. M-ai mintit! Black, caine ce esti! Nu ma mai puteam controla. Simteam cum imi tremura inima si este gata sa se sparga. I-am sarit la gat. L-am omorat, nu-i asa? Ai spus ca Edward mi-a supt veninul ca sa opreasca transformarea mea in vampir. Asta implica sa imi guste sangele. Il bateam pe Jacob cu pumnii in piept. Nu a plecat, nu-i asa? Este mort! Eu l-am omorat!

     Mi-am zgariat scalpul cu unghiile atunci cand m-am prins de par gata sa-l smulg.

– Bella, Bella, nu… nu este mort, iti jur… linisteste-te! Te rog, se tanguia el pe langa mine, gata, gata, incerca sa imi desclesteze pumnii din cap. A plecat, iti jur, chiar si-a luat ramas bun de la tine in fata mea.

– A…atunci?

– Poate ca vazand ca vampirul care te muscase a cazut mort in spatele tau si-a dat seama ca ceva este in neregula. Poate doar mi-a spus mie ca ti-a supt el veninul ca sa nu fie nevoit sa imi explice ceea ce nici el nu isi explica. Crede-ma ca nu te-am mintit, spune-mi ca ma crezi?! Se ruga Jake tragandu-ma insistent spre el.

     Trebuie ca a fost un soc inimaginabil si pentru el. Asa se explica si de ce l-am cautat si in nefiinta. Vamelya spusese ca o Ambivalenta se simte legata pe viata de cei doi creatori. Sufletul meu isi cunostea misiunea si stia ca are nevoie de amandoi. “Sa nu fi fost iubire?”

– Si parintii mei? Charlie si Rene? De ce au disparut? Mi-am sters lacrimile luandu-mi inima in dinti.

– Probabil…si-a masat Vamelya barbia incercand sa puna cap la cap cele ce se intamplasera, Volturi au ramas socati atunci cand li s-a adus vestea cum ca tu ai fii o Ambivalenta. Le trebuia ceva care sa te aduca la ei de buna voie. Nu i-a omorat pentru ca ultimul lucru pe care si-l doresc este sa ii vanezi pentru razbunare.

– Spui ca i-ar tine ca un fel de garantie?

– Inceteaza sa ii mai faci sperante in absurd! A racnit Jake. Nu ai mila? Chiar nu o vezi cum sufera? M-a tras de mana zguduindu-ma putin in fata Vamelyei. Eram ca o frunza batuta de vant.

– Eu nu mint, Gardianule! L-a sagetat aceasta cu privirea. Eu spun intocmai cum stau lucrurile. Stii si tu cum este dragostea de frate. Cum tu ai tinut candva la haita ta, asa tin si eu la Bella. Bella poarta in frunte soarta mea, intelegi? Sa ii fac rau ei inseamna sa ma distrug pe mine!

– Si eu… ce trebuie sa fac acum? De ce… exist? I-am luat palma intr-a mea emotionata de vorbele calde pe care le avea despre mine. Am atins inelul rece care ii statea tantos pe deget.

– Asta nu iti pot spune eu, draga mea, pentru ca nu stiu. Este misiunea ta, este destinul tau de acum. Tu esti cea care hotaraste cum sa puna in ordinea haosul din viata ta.

– Vreau sa ii gasesc pe ai mei! De unde sa incept? Mi-am infundat suspinele ca sa ascult raspunsul.

– Incepe cu inceputul!

– Nici vorba! S-a dus Jake spre ea ca o tornada de parca atunci cand se ridicase de pe canapea fusese un munte care crescuse brusc din mare.

    Cu toate ca o umbrea pe Vamelya cu statura lui gigantica, aceasta a ridicat aratatorul si i-a spus sa se aseze inapoi la locul lui. Jacob se incrunta degeaba la propriul trup care asculta intocmai comanda.

– Inceteaza, am strigat, te rog, mi-am moderat apoi tonul, nu ii mai face asta! Am fugit la el in poala. Cred ca are dreptate, Jake, trebuie sa ne intoarcem in Forks pentru ca acolo a inceput totul.

– Nici nu ma gandesc sa te duc inapoi in cuibul monstrilor!

– Acum sunt puternica, nu ai auzit pe Vamelya ce sunt in stare sa fac? Trebuie sa incerc macar, te rog, nu ma lasa singura! Singura mea dorinta este sa ii revad pe Charlie si Rene, vreau acasa…

– Nu mai fii copil, Bella, nu “acasa”ai sa gasesti in Forks, incerca sa isi potoleasca nervii si sa imi vorbeasca grijuliu.

– Cine stie unde sunt tinuti si de cat timp…

      Ce se intamplase cu termenul “normal”? Oare trebuia scos din dictionar? Mi-am dus palmele la fata lasandu-ma sa ma descarc. Mainile zbarcite se simteau acum foarte fine peste ale mele, chiar mangaietoare.

– Copila mea, trebuie sa fii puternica! Esti in stare de tot ce iti propui, trebuie doar sa crezi in tine! Gata cu umana vulnerabila, acum ii vei putea ingenunchia pe cei care ti-au facut rau tie si parintilor tai! Tu esti cea care trebuie sa restabileasca ordinea acum, mi-a spus punandu-mi inelul sau pe deget, asa ca i-ati un timp sa iti pui mai intai ordine in propriile ganduri.

     Mi-am simtit capul cantarind tone si am tresarit de frica intunericului din starea de inconstienta care imi gazduia cosmarurile.

– Dormi, m-a indemnat bunul meu prieten soptind pe pielea fruntii mele. Buzele lui fierbinti ma rugau cu atata foc incat am cedat. Voi fii mereu aici, a staruit sarutandu-ma apasat, mereu…

     L-am crezut pe cuvant.

JACOB

     Ne-am trezit imbratisati.

– Buna dimineata, copil! i-am sarutat capul apasat.

–  Ma trezesc mereu atunci imi mirosi parul, a soptit Bella cu capul intors de tot intr-o parte si foindu-se incomod.

– Bells? am ranjit stiind ca urma sa imi iau o perna in cap.

– Hm? a raspuns privindu-ma fugitiv si strangandu-si buzele.

– Stii ca sunt un varcolac neinfricat, nu? Am primit din partea ei doar un cot lenes in coaste. Atunci de ce crezi ca m-as speria de respiratia ta de dimineata?

– Caine! a sarit sa ma asfixieze cu perna abtinandu-se sa nu rada.

– Serios, chiar nu miroase… asa de tare! ma feream disimuland durere doar ca sa ii fac placerea.

– Inceteaza! ma ruga mataindu-se, dar continuand sa ma loveasca.

– Vino aici! am inceput sa rad odata cu ea in timp ce o gadilam.

        Ma jucam cu degetele pe abdomenul ei umplandu-ma de energie cand o vedeam lasandu-si capul pe spate de la hohotele de ras. Parul ii era un cuib de pasari, dar ei nu ii pasa. Abia tinea ochii deschisi pentru ca nu apusace sa se spele nici pe fata, insa nu o deranja deloc prezenta mea in intimitatea ei.

– Termina! incerca sa articuleze, dar cadea pe spate si iar se ridica incercand sa ma invinga. Era o luptatoare!

– Nu pana cand nu te predai! strigam cand bratele ei micute se incolacisera in jurul meu. Vazand ca nu ii ajung pentru a ma cuprinde se urcase de tot in spatele meu de parca eram un taur din sala de jocuri de la mall.

      Ne-am jucat asa un timp, dupa care am prins-o de incheieturi si de talpi si am inceput sa o legan ca pe un hamac prin camera. Abia mai respira de la ras.

– Jake, cand o sa imi dai drumul o sa regreti amarnic! incerca sa para dura, dar glasul pitigaiat o facea si mai haioasa. Nu mai rade de neputiinta mea!

        Am lasat-o sa vada pe covor ca pe un sac carat de la moara si m-am intors fluierand in pat ca sa aprind televizorul. I s-au intunecat ochii de ciuda, dar s-a grabit la baie. Cand s-a intors  am schimbat repede postul. Privisem stirile.

         In Seattle nu se mai anuntasera crime in masa de aproape un an. Era un oras linistit acum. Mi-l imaginam cu floricele la bordurile strazilor si baloane agatate de stalpi in comparatie cu Forks. Gandul ca trebuia sa o duc pe Bella acolo ma infiora.  Nu conta ca acum era puternica. Ramanea tot copil, Bells care radea doar la glumele mele si se sacrifica sa urmareasca Star Wars cu mine in fiecare week-end desii detesta acel film. Daca s-ar intalni cu vreuna din lipitorile alea lipsite de suflet as… Tremuratul incepuse violent, asa ca mi-am incrucisat bratele peste piept pentru a ma calma.

– De ce iti musti buzele? s-a incruntat ea asezandu-se la distanta de mine. Ea pe perna ei, eu pe perna mea.

– Tic, am raspuns incerand sa ma relaxez.

– Esti nervos? insista privind tavanul ca sa nu ma incolteasca. Stia ca nu primea nimic de la mine daca ma bombarda cu intrebari.

– Putin. Nu ai ce sa vezi la televizor in ziua de azi!

– Te irita… a facut o pauza ca sa fie atenta la programul de la Tv… South Park? a ridicat din spranceana fixandu-ma.

– Nu vreau inapoi in Forks. Nu te vreau acolo. Nu vreau. Simplu! am ridicat din umeri fara sa imi iau ochii de la ecran.

– Inteleg, mi-a pus palma micuta pe umar. Tremuratul s-a oprit.

        Mi-am amimtit momentul in care Bella a aflat de natura mea. A doua zi dupa plecarea noastra din Forks am oprit masina langa o padure si i-am vorbit. Nu o sa ii uit niciodata ochii mari incarcand sa ma imagineze ca lup. Ii explicasem totul. Trebuia sa stie cu cine pleaca la drum. Mi-a fost groaza ca nu ma va mai accepta langa ea, dar ea imi mangaiase capul zambind: „Stiam, stiam ca ai tai sunt ochii tristi ai lupului din visul meu.”


– Ai de gand sa taci acum? mi-a dat un pumn in umar.

– Au! Ma gandeam… m-am scarpinat in cap.

– Ma jignesti daca ai senzatia ca poti sa ma iei pe ocolite. Spune ce ai in plan! si-a revarsat parul pe fata mea atunci cand a venit deasupra mea sa imi vada ochii.

       Mereu imi cauta ochii. Nu imi vorbea atunci cand nu eram in fata ei. Nu imi raspundea cand o intrebam ceva din cealalta camera. Evitasem sa o intreb de ce acest obicei ciudat, dar asa era ea. Cand gatea si eu imi faceam baie venea peste mine si ma ruga sa pun un prosop ca sa putem discuta.

       Acum acei ochi caprui ii cantareau pe ai mei de parca isi lua seva vietii din ei. In clipe ca acestea stiam ca nu este nimic mai important pe lumea pentru Bella decat sa auda cuvintele ce asteapta sa iese din gura mea.

–  Merit sa-mi dau cu parere despre Dubla Bella?

Ambivalenta, m-a corectat rotindu-si ochii. Apoi a privit inelul care ii ingreuna mana micuta si a oftat. Normal ca poti sa iti dai cu parerea. Acordul tau este important pentru mine. Ce te nelinisteste? mi-a luat barbia si mi-a mangaiat-o tandru.

– Atunci parerea mea este ca nu trebuie sa ne intoarcem in Forks.

        Am asteptat o clipa. Ma asteptam sa inceapa sa tipe. Credeam ca va ofta plictisita si va incepe din nou sa imi explice ca unui retardat ca TREBUIE! Dar mana i-a inghetat pe fata mea si buza roz a inceput sa tremure.

– Nu ma lasa, Jake!

– Nebuna! am sarit sa o strang in brate. Fata nebuna! continuam sa o strang si sa o legan nestiind cum sa remediez proasta impresie pe care si-o facuse. Sigur crezuse ca ma tem sa dau ochii cu haita si ca am de gand sa o abandonez. Imi venea sa le ordon lacrimilor sa se intoarca inapoi in ochi pentru ca aici nu aveam nevoie de ele!

– Asculta-ma pana la capat, da?

– Stiu ce vrei sa zici: ca este prea periculos si bla bla…

– Dar stii ce inseamna „bla bla”? am indepartat-o putin ca sa imi vada privirea. Te iubesc! am soptit.

– Atunci… „Bla bla” si eu… a chicotit ridicandu-se fericita ca inca ma avea.

– Urma sa iti propun altceva prin „bla bla” am zambit. Mergem in Seattle. Stam acolo cat vrei tu cu conditia sa nu intri in contact direct un un sugator nenorocit de sange! Incercam sa gasim cat mai multe piste, vizitam Forks daca vrei si iti este dor, insa nu ramanem acolo! Aflam ce ne intereseaza si apoi ne continuam drumul. Esti de acord?

– Da.

– Wow! Am gresit undeva, nu-i asa? Care este clauza discursului meu? Unde am gresit si ai sa incerci sa imi rastalmacesti cuvintele, domnisoara avocat?

      Mereu imi facea asa. Zicea ca mine si cand vedeam ca nu ma asculta imi dadea in cap ca nu m-am exprimat bine sau ca nu am specificat.

– Nicaieri. Ai fost foarte convingator, m-a salutat sarcastic in stil de soldat si a dat sa se ridice din pat. Merg sa pregatesc micul-dejun.

– Stai aici! am exagerat cu tonul impunator cand am tras-o de mana.

       Bella a cazut pe pat si eu m-am aruncat asupra ei. Nu misca. Nu se impotrivea. Eu, insa, continuam sa o tin strans de umeri si sa ma presez de ea. Respira calm. Astepta sa vorbesc. Mi-am lasat fruntea sa o intalneasca pe a ei si am inchis ochii.

– Daca te pierd vreodata si este vina mea… iti jur… iti jur, Bella…

       M-am oprit pentru ca lacrimile imi invadasera ochii. Degeaba strangeam de pleoape, tot ieseau. Stiam ca nu imi spunea nimic pentru ca nu isi gasea cuvintele. Nu avea cum sa ma asigure ca nu va fii asa. Nici eu nu aveam cum sa ii garantez ca nu voi muri incercand sa o protejez.

– Bella… m-am uitat la buzele ei deschise insa fara a avea ce grai. Le-a privit si ea pe ale mele. Mi-am lasat palma sa urce peste talia ei ridicandu-i tricoul pana in dreptul coastelor. Atingerea pielii ei ma facea sa ma simt un zeu. Bella era facuta pe masura mea. Era perfecta pentru mine chiar daca nu vroia sa isi accepte asta.

– Jake, a tresarit incercand sa se miste sub mine. Nu am lasat-o.

– EL! El nu mai este cu tine si chiar daca ar fii… Bella, fii sincera cu tine, si tu ma iubesti! Spune-o! am strans tricoul in pumn.

– Stii ca te iubesc, am auzit vocea marunta.

– Nu asa! Nu cum ii spui unui frate sau unui prieten din copilarie. Spune-o cum simti!

– Jake, nu ma obliga… si-a smucit capul departe de buzele mele.

– Daca ti-e greu, daca simti ca aceste cuvinte l-ar trada pe el, arata-mi-o! am coborat maxilarul moale spre al ei. O data. Am sa ma multumesc cu un sarut… unul singur, pana cand ai sa imi ceri tu altul.

– Credeam ca am trecut peste aceasta faza, mi-a evitate gura.

– Care faza? Faza in care eu eram pustiul enervant care iti declara iubire in fiecare minut? Imi fierbea sangele in vene. Ce ti-a facut sa il iubesti asa, hm? Te-a lasat atunci cand aveai nevoie? Asta? Am luat cealalta mana si i-am pus-o dupa cap. O inconjurasem.

– Nu imi face asta, Jake, te rog, ai mila de sufletul meu!

        Nu am mai respirat. Regretam. Imi regretam vorbele aruncate in vant. Imbecilul de mine! Am inghetat cu acea fata rece in bratele mele. Nu se alinta de ele ca mai devreme. Acum era captiva acolo. Era prizoniera unui loc pe care eu vroiam sa il vada ca un adapost. Mereu stricam totul cu gura mea proasta! Mi-am luat ochii de pe ea. Nu o meritam. Nu meritam nici afectiunea pe care mi-o purta. Obosisem sa sufar.

          M-am aruncat pe spate si mi-am pus bratul peste ochi. Imediat am simtit buze dulci punand coronite peste ea.

– Poate ai dreptate, a soptit chinuindu-se sa imi ia mana de pe fata. Nu ma acuza. Nu se suparase pe mine. Poate ca imi neg ce simt cu adevarat pentru tine si mi-e frica sa las sentimentele iese de aici, a batut usor cu pumnul in piept. Dar… isi musca buzele in cautare de cuvinte… dar nu te indoi nicio clipa ca esti cea mai importanta persoana din lume pentru mine si ca atunci cand toate astea se vor termina… voi da o sansa sentimentelor.

          Nu am apucat sa ma bucur de vorbele ei.

– Miros de omleta cu sunca? ridica Bella nasul in aer ca o pisicuta.

– Am uitat de noul-din-pacate-permanentul nostru oaspete! am inganat privind-o cum isi aranjeaza senina tricoul si deschide usa de la dormitor.  Stai o clipa, Bella, am marait cand narile mele au simtit mirosul imputit care venea din bucatarie.

– Dumnezeule! Jake! a urlat ramanand impietrita.

         Vamelya servea cu cafea in sufragerie… un vampir!

_________?__________

HEllO! Am o rugaminte la voi. Spuneti-va parerea despre continuarea ficului! Am lipsit o vreme si este important pentru mine sa va manifestati din nou pe aici… Vizualizari sunt, dar comentarii… si mi-e cam frica sa nu fiti dezamagite:D. Este o idee noua si ma avant iarasi in lumea legendelor ca in Nuantele Intunericului… e teren minat:)) Va pup!:*:*:*

Capitolul 22. Doi

  BELLA

           Trecand pe sub frunzisul arborilor soarele ma mangaia intrerupt. Licarelile imi gadilau pleoapele si ma faceau sa inspir cu pofta din aerul de munte. Verdele se derula in jocuri de nuante pe langa masina. Geamul era putin deschis si lasa racoarea sa imi danseze prin par. Drumul pustiu ma calma. Auzeam doar melodia de la radio si respiratia sacadata din stanga mea. Mi-am lasat capul pe umarul fierbinte al lui Jake.

            Jake… El reprezenta cu totul altceva acum. Imi era greu sa mi-l amintesc ca pe baietandrul impulsiv de altadata. Acum devenise centrul vietii mele, singurul meu sprijin, singura alinare.

– Ti-e bine? s-a intros sa imi sarute parul.

– Da! m-am impins in bratul sau tare si m-am cufundat mai bine in scaun. Tie?

– Daca tu esti bine, eu sunt bine.

– Multumesc, am soptit, iar cuvantul mi-a fost urmat de un oftat retinut din partea lui. Il durea ca nu ii impartaseam sentimentele, chiar si acum, dupa atata vreme, ii simteam frustrarea in legatura cu Edward. Desi eram doar noi doi contra lumii, el continua sa isi doreasca mai mult. In mintea lui Jake eram un fel de Adam si Eva, singurii supravietuitori ai lumii noastre si prin urmare era menit sa fim impreuna. Din partea mea eram impreuna, eram una cu el si nu imi imaginam viata fara acel trup cald care sa ma ia in brate in fiecare noapte, dar… nu il puteam iubi. Incetasem sa ma mai invinovatesc pentru asta. Incercasem, dar imi era peste puteri si as fii simtit ca ma tradez pe mine daca fortez limitele. Nu as fii fost capabila sa descriu in cuvinte ce simteam pentru Jacob Black, dar concluzia era ca simteam. Era tovarasul meu, il intelegeam dintr-o privire si stiam ce vroia sa spuna inainte sa deschida gura. Il aveam legat de mine, ca un geaman ce crescuse in jurul meu ca sa ma protejeze. Dar nu putea fii totul, pentru ca nu era Edward.

– Innoptam la o cabana ce parere ai?

– Bine… am soptit cu ochii pe geam incercand sa ascociez locurile straine cu orasul din care fugisem. Eram prea departe acum ca sa mai semene ceva. Nici eu nu mai eram Bella Swan, fiica sefului de politie din Forks. Asta facuse parte din adolescenta. Acum eram o femeie neimplinita care isi petrecea fiecare minut in alerta si noptile ascunzandu-se pentru a nu fii ucisa. Oare cat aveam sa o mai ducem asa? Credeam ca ma resemnasem deja, dar cine se resemneaza cu nefericirea?

– La ce te gandesti? s-a incruntat Jacob uitand de drum ca sa ma fixeze cu ochii.

– De parca nu ai stii…i-am intors fata spre curbele care urmau.

– Serios, spune-mi! a staruit smucindu-si capul din palma mea ca sa ma priveasca iarasi.

– La faptul ca am pofta sa citesc. Defapt, mi-e dor sa stau in varful patului cu un mar in mana si sa rasfoiesc o carte veche.

– Ia o carte din alea din sacosa si fa-te comoda pe bancheta, a incercat sa chicoteasca, dar i-a iesit un sunet amarat.

– Stii la ce ma refer… la normalitate.Tie nu iti este dor? Sa zaci pe plaja toata ziua, sa asculti muzica la casti pana iti sangereaza urechile sau sa bagi in tine trei pizza dupa care sa arunci cutiile sub pat?

Jake isi agatase buzele intr-un colt aducandu-si probabil aminte de vremurile in care aceste lucruri simple sau glumele in jurul unui foc de tabara insemnau viata lui.

– Aceste lucruri fac parte din trecut. Viata merge mai departe.

– Dar asta ce ducem noi nu este viata!

– Este singura alternativa.

– Nu si pentru tine! Tu ai putea trai in Forks impreuna cu ai tai si nu sa ma ascunzi pe mine prin Europa de vampiri!

– Este una din zilele alea, a ridicat Jake volumul la radio facand semn ca ma ignora pana imi trece starea de irascibilitate.

– Din nefericire pentru tine sunt mult prea egoista sa iti cer sa ma lasi singura, dar asta nu inseamna ca nu imi dau seama ca actul tau eroic de a sta cu mine iti distruge viata.

– Ai mila, te rog, Bella-regina-egoismului! se stramba Jake teatral luand mainile de pe volan ca sa gesticuleze groaza.

– HA! am ranjit tragandu-i bratul ca sa mi-l pun iarasi in jurul mijlocului. Gandurile mi se incurcau si in curand au inceput sa imi apara imagini ciudate pe pleoapele ochilor inchisi. Ziua era timpul meu de somn, caci noaptea inca aveam cosmaruri care ma impiedicau sa pun geana pe geana.

       Cand din greseala adormeam, ma trezeam cu palmele facute carligi in jurul gatului. Tusea violenta ma slabea de forta, abia mai respiram si beam apoi cat de multa apa puteam. Visele erau atat de reale incat din cauza groazei retraite la nesfarsit urlam pana cand simteam cum ma inteapau plamanii.

        Cosmarul. Incepea banal. Stateam cu capul cufundat in perna ca sa imi absoarba nesfarsitele lacrimi de pe obraji. Ma oprisem din oftat si ascultam meciul la care se uita Charlie in sufragerie. Mi-am rotit ochii atunci cand acesta a ridicat volumul la TV cand a dat gol echipa lui. M-am tarat din pat pana la calculator in speranta ca gasesc vreun mail de la Alice in inbox. Nimic. Gol.

          Distanta dintre mine si Edward parea mai mare cu fiecare zi ce trecea. Incercasem sa fiu tare pana se terminase termenul, dar cand trecusera saptamani si el tot nu revenise in Forks ajunsesem la depresie. Sunasem, mersesem pana in Alaska si intrebasem de familia  Cullen, insa nimeni nu stia sa imi spuna unde au plecat. Cert era ca Edward disparuse din viata mea in cel mai dureros mod: fara un ramas-bun. Sa stau fara el era inimaginabil de chinuitor. Imi doream sa fiu din nou intre viata si moarte caci in acea stare puteam sa il caut fara sa fiu limitata de nimeni si nimic. Moarta fiind l-as fii gasit si in infern, dar acum… acum eram doar ridicola.

          De fiecare data mirosul de fum imi intrerupea gandurile. M-am repezit la usa si am coborat scarile intr-o clipa. Cu privirea rascoleam incaparea in cautarea lui Charlie insa nu il vedeam nicaieri. Focul se agata salbatic de pereti, ca o iedera portocalie. Avea si zgomot. Avea un limbaj al fricii pe care il intelegeam… Stralucirea lui ma inebunea. Am inceput sa strig si sa imi fac loc inainte agitand o perna de pe canapea.

– Tata? imi auzeam glasul subtiat de panica. Tata! am repetat acoperindu-mi apoi gura si oprindu-mi tusea. Tata!

– Bella?! am auzit vocea ingrijorata din spatele meu. In secunda urmatoare trupul sau rece l-a prins pe al meu si m-a ferit de focul ce ma inconjurase ca o cusca. Inima imi batea nebuneste.

– Edward… am soptit, cum m-am putut teme vreodata ca ti-as putea uita privirea?

– Bella, daca ai stii… m-a strans tare in brate revigorandu-ma cu aroma lui.

           Grija pentru Charlie nu m-a lasat sa ma bucur de momentul revederii, dar inainte sa intreb de el m-am simtit ridicata in aer si trantita de perete. Abia m-am ridicat cu mana la ceafa caci durerea de la cap ma ametise. Usor, am incercat sa ma duc inapoi spre Edward caci ii vedeam silueta in spatele stratului gros de fum. Se intorsese la mine? Dar cum izbucnise focul? Unde era Charlie? Atatea intrebari si nu imi raspundea decat focul.

– Edward! am intins mana ca sa ma prinda el inainte sa cad in genunchi.

– Fugi, Bella, fugi! i-am auzit tonul poruncitor disperat din partea opusa a camerei. Am incremenit.

            Iubitul meu era ingenunchiat la picioarele unui vampir exagerat de solid care isi avea degetele de marmura in jurul gatului sau la un pas de a-i smulge gatul. Mi-am simtit sangele racindu-se cu toate ca in jur totul ardea. Atunci cine era in spatele meu?

– Indeplineste-ti misiunea! a marait vampirul spre celalalt cu ochii scanteind. In clipa urmatoare mi-am simtit capul cuprins de niste degete de gheata si bruscat spre spate. Am incercat sa rezist in zadar. Era a doua oara cand cineva se hranea din mine. Experienta aceasta nu se compara nici pe departe cu cea anterioara. Eram ingrozita! Tipam si tremuram in timp ce monstrul impingea cu dintii in muschii gatului meu. Auzeam racnete infundate si ochii slabiti il vedeau pe Edward luptandu-se sa scape din menghina de otel a bratelor vampirului. Citeam agonia pe chipul lui si implorarile. Ma implora sa rezist.

– Omoar-o odata! Gata cu jocurile! a racnit cine parea a fii liderul acestei „misiuni” atunci cand Edward a scapat. Am fost eliberata. Ma asteptam ca dupa ce ospatul se terminase sa imi aud coloana trosnind sau paraitul gatului. In schimb, nicio miscare. Edward incremenise. La fel si celalalt vampir. Incercam sa ma lupt cu starea de lesin, insa slabiciunea ma contopea.

– Edward!

– Bells, Bells, sunt eu aici! auzeam glasul lui Jacob domolindu-mi tremuratul si strangandu-ma in brate. Era lumina de la capatul fiecarui cosmar al meu.

             Am crapat pleoapele si m-am impins de tot in portiera.

– Mai avem mult?

– Nu ai mai visat urat ziua pana acum.

– Nu pot controla visul, am raspund morocanos.

– Este din cauza ca esti prea obosita. In curand ajungem, mi-a mangaiat bratul.

– Ok, am intors capul si l-am lipit de geam incercand sa imi controlez plansul. Ah, as fii vrut sa plang, sa plang pana mi-as fii dat sufletul, insa nu mai aveam un loc al meu sa ma descarc.

            Dupa inca o ora de mers am oprit in fata unei cabane parca scoasa din povesti. Dealurile se uneau sub fundatia ei de caramida de parca ar fii rasarit din pamant printr-un miracol. Poteca ingusta ce tinea de la gard pana la veranda era marginita de flori mici violet. Ferestrele patrate pareau doi ochi zambitori. M-a cuprins o stare de bine cand Jake mi-a deschis usa si am vazut focul moale ce palpaia in semineu.

– De unde ai avut bani pentru a inchiria cabana asta o noapte?

– Prostuta Bella, nu suntem in America. Aici astfel de locuri pitoresti sunt la ordinea zilei si nu sunt considerate o proasta imitatie a vietii in natura. Asta este adevarata viata la poalele muntelui. Sa inteleg ca iti place?

– Este superb! Si noaptea chiar poti auzii lupii? m-am lipit ca o copila nasul de geam ca sa privesc desisul padurii.

– Tu ai propriul lup pe care il poti auzi oricand! mi-a cuprins Jake talia legananu-si capul pe scobitura gatului meu. Pe geamul aburit de respiratia mea calda a desenat o fata zambitoare.

– Da, norocoasa de mine, am chicotit.

– Ce vrei sa mananci? si-a plesnit Jake palmele pregatit sa isi puna sortul. Imediat, insa, a realizat ca frigiderul si toate dulapurile erau goale.

           Am mers in oras la o bacanie mica sa cumparam cereale. Jake avea pofta de cereale cu lapte si suc de merisor. In timp ce el se chinuia sa gaseasca loc de parcare eu am luat o sacosa si am inceput sa indes in ea chestii necesare de pe rafturi.

           Inainte de momentul cu pricina am simtit un fior ciudat in tot corpul. Mana mi-a amortit atunci cand mi-a fost atinsa. O palma zbarcita s-a oprit peste a mea cand si eu si batrana aceea am ales aceeasi paine. Pe unul din degete femeia purta un inel cu o piatra neagra slefuita atat de bine incat mi-am vazut fata reflectata in ea. Am tresarit si m-am indepartat.

– Cum te numesti? m-a intrebat ea cu voce blajina.

– Ma scuzati, luati d-voastra painea! am zis repede intorcandu-ma sa plec.

– Copila… a susurat in spatele meu facandu-ma sa mi se ridice parul pe ceafa. De mine nu trebuie sa fugi.

– Cine sunteti?

          Cand m-am intors, am vazut o femeie de statura marunta, cu fata perfect rotunda si parul blond strans intr-un coc de epoca. Ochii albastrii se intunecasera de frica, de frica mea. Si-a dus mainile la piept si a privit rapid stanga-dreapta inainte sa continuie.

– Saptamana viitoare implinesti douazeci de ani! Atunci va trebui sa dai frau destinului care iti este harazit.

          Am inghitit cu zgomot.

– Despre ce vorbiti…am murmurat sfarsita de forta. Nu era vampir, puteam sa remarc asta cu usurinta, insa nu intelegeam de ce imi vorbea in parabole. Jake nu era nicaieri.

– Toata viata te-am cautat, a zambit nevenindu-i sa-si creada ochilor, dar in cele din urma tu ai fost cea care m-a gasit.

– Trebuie sa plec, am insistat, insa ceva ma tinea sa nu ii intorc spatele.

– Ai dreptate sa te simti singura, sa stii. Cele ca noi traiesc asa toata viata. Chiar daca un timp cunosc iubirea, nu dureaza.

– Va rog sa incetati! mi-am scuturat sacosa abtinandu-ma sa nu i-o trantesc in cap.

– Domnisoara? Va supara? a venit vanzatorul la mine privind-o urat pe femeia care nu isi lua ochii dintr-ai mei. Mai bine ti-ai vedea de treburile tale, Vamelya si nu imi mai speria clientii! a gonit-o cu un gest urat al mainii si m-a tras spre casa pentru a plati.

– Ce a fost asta? am intrebat cautandu-ma de bani.

– Doar nebuna orasului. Ea zice ca are puteri, insa toti stim ca este sarita de pe fix.

– Puteri? m-am balbait. M-am intors sa o privesc din nou, dar nu mai era acolo.

– Gata? Daca stiam ca esti atat de rapida nu ma mai chinuiam atat sa parchez masina, m-a prins Jake de mana si m-a pupat apasat pe obraz.

– Mi-ai dus dorul? m-am rasfatat.

– Stii doar ca atunci cand te las singura stau cu inima stransa, s-a incruntat.

           Acasa ma astepta o surpiza. Intrand in camera mea, m-a intampinat o carte asezata pe perna si langa un mar rosu. Din asta se lega viata mea zi cu zi: Jake suparat, Jake pus pe sotii, Jake grijuliu, Jake scos din sarite, mereu Jake. Aveam dispozitia lui. Avea zambetul meu. Eram unul pentru altul pentru ca viata ne obliga, pentru ca viata ni se aranjase in doi. Doi solitari cu inimile frante de dor in cautarea rostului.

          Fuga noastra incepuse in noaptea incendiului. Ma trezisem in bratele fierbinti ale lui Jacob care ma strangea pe bancheta din spate. Aveam capul prea greu ca sa deschid ochii insa puteam auzi discutia lui cu Sam.

– Daca faci asta nu te vei mai putea intoarce la noi niciodata! rasuna glasul de Alpha facand sa scartaie volanul cu forta palmelor sale.

– Trebuie, raspunsese Jake ferm.

– Nu trebuie!

– Daca Volturi o cauta, eu sunt singurul care o poate proteja. Nu imi cunosc existenta, nu ii pot urma mirosul pentru ca al meu il acopera si in plus… este mai importanta pentru mine decat orice legenda stupida! Nu ma mai tine nimic aici fara ea.

– Black! a racnit Sam simtindu-se jignit in orgoliul sau de lider. Odata plecat vei rupe legatura cu haita si nu te vom mai putea auzi. Vei uita de noi, ai inteles? Nu pot pune in pericol intreg orasul Forks pentru actiunile necugetate ale iubitoarei de vampiri.

– Este singura acum, bine? Cei pe care ii iubeste nu mai sunt aici. Sunt eu, chiar daca… nu ma iubeste ea. Nu am de gand sa o las! Trupul lui tremura controlat deasupra trupului meu. Ce se intamplase? Nu imi aduceam aminte nimic dupa ce lesinasem. Sam a mai mormait putin, dar parea ca aceea era discutia de resemnare caci cearta avusese loc inainte. Cert era ca fusesem salvata din ghearele monstrilor si trebuia sa fug pentru a nu fii gasita.

          Charlie disparuse. Rene la fel. Eram orfana. Degeaba se desfasurasera anchete dupa plecarea noastra. Nimeni nu stia unde ar putea fii. Erau morti? Erau rapiti? De ce? Cum de se schimbase viata mea de adolescenta ciudata retrasa in paginile lui Austen in aceasta permanenta lupta pentru supravietuire? Imi stergeam lacrimile doar ca sa fac loc celor noi.

          Familia Cullen ma abandonase. Imaginea lui Edward se stinsese odata cu focul. Disparuse la fel de brusc. Obosisem sa ma mai chinui cu intrebarile. Acceptasem abandonul sau si doar sufeream. Ma ascunsesem in spatele durerii si ignoram frustrarea. Daca as fii avut intrebari as fii sperat un raspuns din partea lui ceea ce nu avea sa se intample pentru ca stiam ca nu il voi mai vedea niciodata.

           Trecusera trei ani. Trei. Ne mutam dintr-un oras in altul, stergeam urme, fugeam, traiam cu picaturi. Jacob imi spusese ca dupa ce ma scosese din flacari il vazuse pe Edward. Il rugase sa aiba grija de mine. Pf! De parca eram o jucarie din cutia de la gradinita pasata de la unul la celalalt.

           Ma durea pieptul ori de cate ori ma gandeam la vocea lui, la atingerea racoroasa care imi alina pielea. Il vroiam din nou in camera mea, sa imi vegheze somnul. Fata aceea parca traise intr-un roman de dragoste. Acum fusese rescris si era unul de groaza.

           Nu intelegeam de ce era atat de necesara moartea mea. Sa umble pe urmele mele era mai degraba o obsesie pentru Volturi. Da, era adevarat ca se temeau ca le-as divulga existenta, insa nu parea sa fie doar asta.

           Urletul lupului meu care imi facea serenda la luna mi-a facut inima sa tresara.

JACOB

           Nu mai auzeam nimic. Departe de tinuturile mele, departe de fratii mei, nu le mai auzeam vocile. Sam avusese dreptate. Savuram acum preschimbarea in lup. Era un moment de sinceritate cu mine insumi. Puteam fii in pielea mea, sa simt vantul pe fata cand alerg, sa aud animalele padurii, sa ma completez cu noaptea.

           Asa mai avea si Bella cateva momente de intimitate. Stiam cat tanja dupa ele.  Mi-am infipt laba in pamantul umed si mi-am scos ghearele. „Esti inca in putere, Jake”, am marait satisfacut.

          Picaturi reci de ploaie imi pocneau peste blana. M-am scuturat.

          Luna de marmura era valurita de nori negrii. Se apropia furtuna. Mi-am intors capul spre geamul cabanei. Citea. Cat era de frumoasa! Cat era de singura si pierduta! Desii incercasem sa o fac a mea nu se putuse. Nu ma dadusem invins, dar incetasem sa o mai presez cu iubirea mea. Ultimul lucru pe care il vroiam era sa ii fie greu sa ma vada dimineata. Si nu parea asa. Ii se lumina privirea atunci cand deschidea ochii si eu ii zambeam. Era adevarat ca eram tot ce avea. Ramasitele unei vieti normale: enervantul Jake.

          Eram constient ca in fiecare secunda se gandea la el. Il avea tatuat in privire. Stiam ca este a lui. Se inradacinase in fiinta ei atat de tare incat mi-o striga trufas in fiecare zi din acei ochi caprui inecati de dorul lui. Regretam faptul ca nu ii crapasem teasta in noaptea incendiului.

– Ai grija de ea, Jake, imi spusese aparentand suferinta.

– Sa te ia dracu’ Cullen! De ce te-ai mai intors?

– Am sa plec acum si iti promit ca nu vei mai auzii de mine niciodata. Merit acum sa iti cer o favoare?  vorbea incet, cu degetele pierdute printre suvitele parului ei.

          Dupa ce o scosese dintre flacari o asezase pe iarba si o tinea in brate de parca urma sa fie inchisa intr-o cripta. Vazandu-l atat de sfarsit, initial crezusem ca este moarta. Atunci isi luase cateva clipe sa imi povesteasca despre Volturi si cine erau ei in lumea vampirilor. Nu era altceva de facut decat sa plec cu ea.

– Stiu ca o iubesti, a soptit mangaindu-i rana de la gat, stiu ca alaturi de tine nu ar simtii niciodata durere sau frica de moarte. Protejeaz-o! Du-o de aici si orice s-ar intampla nu va intoarceti niciodata in Forks!

– Stiu ce am de facut, sugator nenorocit de sange! Intai sora-ta aproape a omorat-o, iar acum asta! Ai adus numai nefericire in viata ei. Chiar si atunci cand ti-am cerut sa imi dai o sansa si te-am crezut pentru o secunda altruist, a trebuit sa te intorci sa strici totul! Sper sa nu ni se mai incruciseze niciodata drumurile caci nu o sa ma mai abtin! Imi scartaiau dintii in gura de furie. Abia ma controlam. Bella avea nevoie de mine calm. De acum inainte aveam sa ii fiu sprijin si nu practica de dadacit.

– O iubesc. Desi i-am facut atata rau, desi aproape am ucis-o… este viata mea…

– Taci! am racnit.

– Jacob, te implor, a scapat un oftat intrerupt si daca nu as fii stiut ca este nemuritor as fii jurat ca are un atac de panica, te implor, nu permite nimanui sa ii faca rau. Eu nu mai pot fii langa ea. Chiar daca as vrea, trebuie sa plec, spre binele ei. Cu mine mereu ar fii predispusa mortii…

– Edward! am soptit atunci cand am realizat. Bella este…muscata…

– Nu se va transforma. I-am supt veninul.

– Esti sigur?

– Ce este, Black? a strans-o la pieptul sau ingustand ochii patrunzator, daca s-ar transforma in una de a mea ai omora-o?

         M-am cutremurat.

– Fii fara grija, daca ar fii inceput procesul si ar fii fost prea tarziu sa o mai salvez de viata de monstru as fii luat-o cu mine, a continuat.

– Norocul tau! am raspuns ironic, dar ceva in privirea lui apocaliptica m-a facut sa regret. Haide, Edward, stii si tu ca dintotdeauna eu am fost mai bun pentru ea.

– M-am incapatanat. Am crezut ca pot sfida legile naturii si era sa platesc cu tot ce am mai scump!

         Edward i-a ridicat trupul usor si si-a presat gura de buzele ei lipite. Bratul Bellei s-a agatat de gatul lui chiar si in inconstienta. M-am intors cu spatele.

          Copacii au suierat in vantul care prevestea vremea rea. Mi-am ciulit urechile. Pasi moi calcau crengile uscate si se indreptau spre mine. Niciun miros de sugator. Ce ar face un om la ora asta in padure? M-am ascuns dupa radacini si tulpini cazute cand am vazut-o.

– Iesi, Gardianule! mi-a ordonat vocea calda. M-am supus imediat. Era ciudat. Cum ma numise?

– Sunt extrem de incantata sa te cunosc, a plecat batrana capul blond.

„Cine este?”

– Nu stii nimic despre mine.

„Ma poti auzi? Esti varcolac?”

– Sunt din neamul ei, a raspuns indicand cu un gest al capului cabana.

„Las-o in pace pe ea!” am strigat speriindu-ma de urletul meu mental.

– Nu i-as putea face rau descendentei mele, varcolacule.

„Descendenta? Ce tot vorbesti? Cine esti tu?”

– Am sa va povestesc totul, dar du-ma la ea, du-ma la Ambivalenta!

MA INTORC!

HELLO:*:*:*:*

„!Facultate””! Acesta este cuvantul meu de siguranta! Inainte era bacul acum este noul oras, acomodarea si programul de zi cu zi in cu totul alt ambient. Lasand la o parte impresiile despre Timisoara si profesia pentru care invat, ca stiu ca asta va intereseaza prea putin, va marturisesc, ca nu am avut pana acum timp pentru mine, pentru scrierile mele, pentru tampeniile pe care le debitam prin word. Acum am dat examen in word si am luat 4.5:)) ce m-am mai distrat ca toata grupa a avut rezultate aproximativ egale cu acesta:D…bine il redau clar, dar nu am avut pana acum note mici fiind o specie de „copil perfect” iar acum imi mai permit si eu niste scapari…cu limite biensur!

DECI.

Am vrut sa postez un fel de „promo”sa zik asa de la noul capitol din Perpendicular de Paraleli insa am zis ca stric totul plus ca din acel fragment pe care il alesesem ati fii putut intzelege chestii gresite cu care o parte din fanii Twilight sigur nu ar fii fost de acord si aici ma refer la Team Jacob:D… In fine…nu faceti presupuneri caci in week-end veti primi capitolul sau cel tarziu luni.

Va rog spuneti-mi ca inca mai sunteti aici desi v-am plictisit cu asteptarea!!!:((

Va pup si va cer iertare pentru atatea luni de lipsa de inspiratie!